Plângere contravenţională. Sentința nr. 1347/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1347/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 30214/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1347

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – I. D. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul D. V., cu domiciliu în municipiul Râmnicu Sărat, ..49, județul B. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/14.11.2012, emis de către intimată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul D. V. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, iar petentul a depus concluzii scrise la dosarul cauzei în data de 25.01.2013.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.12.2012 sub nr._, petentul D. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN instanței, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/14.11.2012 și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt, arată petentul că, procesul verbal sus menționat este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, fiind încălcate dispozițiile art. 17 din OG 2/2001.

A arătat că, omițând să verifice ultima zi de valabilitatea a rovinietei anteriore, Valabilă pentru perioada 29.10._12, în data de 21.11.2012, a primit de la CNADNR procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2012. în momentul în care a primit procesul verbal a verificat valabilitatea rovinietei, și văzând că este expirată, în aceeași zi, respectiv 21.11.2012, la ora 14,32, a mers la OMV Petrom – Rm Sărat și a achiziționat rovinieta.

Solicită ca instanța să verifice prevederile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și având în vedere dispozițiiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prtevăzute de actul normativ, și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol socuial al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurpările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale petentului, solicită admiterea plângerii.

În drept a invocat OG 2/2001 și OG 15/2002.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul verbal . nr._/14.11.2012 – f. 4, copii roviniete, și bonuri fiscale, f 5, copie plic, f 6, 7.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 14.11.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 30.10.2012, ora 09,03 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115 + 80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând petentului D. V., fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 750 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:

Astfel lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.

Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autovehiculului (înscris în certificatul de înmatriculare), iar în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.

Prin urmare contestatorul era obligat să dețină rovinieta valabilă la momentul controlului, respectiv la data de 30.10.2012, ora 09,03. Faptul că nu avea rovinietă, rezultă din împrejurarea că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei, precum și din planșa foto anexată la dosar, prin care se face dovada că autoturismul petentului a circulat la data, ora și locul menționate în procesul verbal. Prin urmare intimata a făcut dovada temeiniciei faptei reținute în sarcina petentului prin procesul verbal atacat, și a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a petentului, prevăzută de art. 6 din CEDO.

Instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că, anterior săvârșirii faptei, petentul a avut achitată rovinieta pentru perioada 29.10._12, și ulterior săvârșirii faptei petentul a achitat rovinieta valabilă pentru perioada: 22.11._13, astfel cum rezultă din copiile de pe rovinietă – f.5.

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.

Prin această modalitate de sancționare a contravenientului, instanța apreciază că se pot realiza și scopurile educativ și preventiv ale sancțiunilor contravenționale, urmând să i se atragă atenția petentului, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, asupra pericolului social al faptei săvârșite și să i se recomande să respecte dispozițiile legale.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită numai în parte și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 750 lei aplicată petentului prin procesul verbal mai sus arătat, cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul D. V., cu domiciliul in Râmnicu Sărat, .. 49, jud. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul in municipiul București, sector 6, ..401 A.

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2012, în sensul că înlocuiește amenda de 750 lei, cu avertismentul.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2013.

Președinte, Grefier,

P. E. I. D. C.

Grefier I. D. C. fiind în concediul medical prezenta a fost semnată de noi,

grefier șef sectie

Red.P.E/Tehnodact. I.D.C./11.02.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1347/2013. Judecătoria BUZĂU