Plângere contravenţională. Sentința nr. 3126/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3126/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 26053/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3126/2013

Ședința publică de la 22 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., cu sediul în B., ., jud. B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401 A, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta . și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.12.2012, de către intimată, adresă comunicare relații, certificat calificat pentru semnătura electronică și planșa foto care a stat la baza emiterii procesului verbal, după care:

Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.

Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar în temeiul dispozițiilor art. 167 al.1 Cod procedură civilă instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le utile, pertinente și concludente cauzei.

Apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2011, petenta S.C. A. 96 S.R.L. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . 11 nr._ încheiat de intimata și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât, potrivit art. 5 alin. 7 din OG nr. 2/2001 acesta trebuia sa conțină și sancțiunea complementară a certificatului de înmatriculare al autovehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire.

De asemenea, petenta a învederat ca procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 referitoare la prezentarea tuturor împrejurărilor reale ce pot servi la aprecierea gravității faptei.

Petenta a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 referitoare la acordarea posibilității de a se menționa eventualele obiecțiuni.

Totodată, petenta a menționat faptul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât lipsește semnătura agentului constatator.

De asemenea, petenta a învederat faptul că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 referitoare la obligativitatea confirmării de cel puțin un martor a situației reținute în procesul-verbal.

Petenta a mai arătat faptul că i-au fost întocmite mai multe procese-verbale având același obiect pentru aceeași contravenție, petenta achitând contravaloarea rovinietei și jumătate din minimul amenzii aferente primului proces-verbal de contravenție .

Pe fondul cauzei, petenta a arătat că a achitat rovinieta de buna-voie, impunându-se înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.

În drept, petenta a invocat prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petenta a depus, în fotocopii, un set de înscrisuri, respectiv: dovada primirii procesului verbal,procesul verbal contestat,certificat de înregistrare ,certificat de carte de identitate autoturism, certificat de înmatriculare, factura fiscală nr._,chitanța nr._/12.10.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și prevederile art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Fiind legal citată, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nu a solicitat administrarea de probe, însa, la data de 20.08.2012, a depus la dosar un set de înscrisuri în fotocopie și anume: adresa nr. 6633/21.06.2010 (fila 20), certificatul calificat și autorizația de control (fila 21) precum și planșa fotografică (fila 22) .

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 17.10.2011 încheiat de intimata, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1250 de lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 320 euro, adică 1382,98 lei întrucât, la data de 21.04.2011, la orele 08,34, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria C, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.

Instanța observă că între momentul constatării faptei și primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fără rovinieta valabilă, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 :” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.

În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.

Având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile legale invocate instanța apreciază că plângerea petentului este întemeiată.

Rovinieta pentru auto nr._ a fost achitată conform facturii nr._ din 12.10.2011.

Achitând rovinieta pentru mijlocul auto proprietate, petenta nu are obligația de a achita tariful de despăgubire calculat de intimată.

În consecință instanța va admite plângerea petentei și va nula procesul verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile de nulitate a procesului verbal de contravenție invocate de petentă.

Admite plângerea privind pe petenta ., cu sediul în B., ., jud. B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.

Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 17.10.2011.

Exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 1250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 1382,98 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 22.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./01.03.2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3126/2013. Judecătoria BUZĂU