Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 4333/200/2012

DOSAR NR. 4._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.4.970

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – N. N.

GREFIER – P. L. – S.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul B. G., cu domiciliul în mun.B., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401 A.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul B. G. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, prin serviciul registratură intimata a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, însoțită de procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal contestat.

Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 14.01.2013, conform prevederilor art. 155 ind. C.proc.civ, pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a înainta la dosarul cauzei fotocopii de pe plângerea contravențională și înscrisurile aferente, în vederea comunicării către intimată. La data de 18.01.2013 petentul a depus la dosarul cauzei un exemplar de pe plângerea contravențională și înscrisurile aferente, acestea fiind comunicate, prin citația emisă la data de 21.01.2013, intimatei.Față de aceste aspecte, instanță constatând că petentul s-a conformat măsurilor puse în sarcina sa, dispune repunerea cauzei pe rol.

Instanța de judecată, apreciind că pentru soluționarea excepției invocată de intimată, se impune administrarea acelorași probe necesare soluționării fondului cauzei, în baza dispozițiilor art. 137 alin. 2 Cod pr. civ. unește excepția cu fondul, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4._, din 07.02.2012, petentul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/ 19.12.2011, prin care, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din OG nr. 15/ 2002, a fost sancționat cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro, intrucat la data de 11.07.2011, la orele 20.24, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului și exonerarea sa de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

În motivarea plângerii, petentul a invocat atât motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie ale procesului verbal.

Astfel, petentul a invocat, în primul rând, nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, apreciind că nu cuprinde toate elementele necesare individualizării faptei și modului în care aceasta a fost săvârșită, fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

A mai arătat că procesul verbal de contravenție este un act administrativ și nu un act sub semnătură privată, apreciind că nu se poate bucura de regimul juridic al legii nr. 455/2001, neputând beneficia, astfel, de regimul juridic al acestei legi, pentru a fi semnat și generat în mod electronic. În continuarea acestei idei, petentul a precizat că fiind un înscris cu o semnătură în formă electronică, atunci și transmiterea sa trebuia efectuată în formă electronică.

Pe de altă parte, cu privire la temeinicia procesului verbal, petentul a apreciat sancțiunea aplicat netemeinică, învederând instanție garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art. 6 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului. A arătat că acest gen de contravenție intră în sfera acuzațiilor în materie penală, la care se referă primul paragraf din acest articol și, pe cale de consecință, beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Nu în ultimul rând, petentul a apreciat că plata despăgubirii este nelegală, deoarece a achitat contravaloarea rovinietei, iar prin plata acestei despăgubiri se creează un prejudiciu mai mare, prin raportare la gravitatea faptei.

În dovedirea plângerii, petentul a depus, in fotocopii, procesul verbal . nr._/ 19.12.2011, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal contestat.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale, arătând că împotriva procesului verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la înmânare sau comunicare.

În continuare, a precizat că procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 05.01.2012, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.02.2012, solicitând respingerea contestației formulate de petent.

Intimata a anexat întâmpinării procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal contestat, încheiat la data de 05.01.2012.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 și ale Ordinului nr. 769/2010, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 al. 1 C.P.C., excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, formulată de către intimat, instanța o va respinge ca fiind nefondată, pentru următoarele motive:

La data de 19.12.2011, petentul a fost sancționat contravențional, fiind încheiat procesul verbal . 11, nr._, în lipsa petentului.

Potrivit dispozițiilor art. 31, al. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 26, al. 3 din O.G. nr. 2/2001, arată că în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii, iar art. 27 stabilește regula potrivit căreia comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, și care constituie dreptul comun în materie contravențională, prevederile acestui act normative se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Cum O.G. nr. 2/2001 nu prevede nimic în ceea ce privește modalitatea în care se efectuează comunicarea procesului verbal, aceasta se completează, de drept, cu dispozițiile art. 92 C.P.C.

Instanța constată că intimatul nu a făcut dovada că s-a încercat comunicarea direct celui sancționat, și numai în caz de refuz s-a procedat la afișarea procesului verbal. De asemenea, din cuprinsul procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal, nu rezultă unde anume a fost afișat acesta, respectiv dacă afișarea s-a realizat pe ușa domiciliului contravenientului. Or, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare nu face vorbire nici dacă contravenientul se afla la domiciliu dar nu a vrut să primească procesul verbal, și nici nu pomenește de lipsa acestuia de la domiciliu sau despre inexistența altor personae, caresă justifice afișarea procesului verbal. D. urmare, instanța nu poate aprecia că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în mod legal.

Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția tardivității ca fiind nefondată.

Pe fondul cauzei, instanța reține că prin procesul verbal . nr._/ 19.12.2011 ( dosar, fila 6 ) petentul B. G. a fost sancționat cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro, intrucat la data de 11.07.2011, la orele 20.24, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

La data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii erau de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despăgubire era de 28 euro.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior încheierii procesului-verbal . nr._/ 19.12.2011, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând aplicația informatizată ECRIS, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal . nr._/ 19.12.2011, petentul B. G. a mai fost sancționat prin procesul verbal . nr._ din data de 28.11.2011, pentru săvârșirea unei contravenții similare, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ .

Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționată prin alt proces verbal de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție . nr._/ 19.12.2011, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . nr._/ 19.12.2011 și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despagubire de 28 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimatul CNADNR, ca fiind nefondată.

Admite plângerea contravențională înregistrată sub număr unic de dosar_, formulată de petentul B. G., domiciliat în mun. B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul CNADNR, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 11, nr._/19.12.2011, și exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2013.

P.,GREFIER,

N. N. P. L. – S.

Red. NN/tehnored. PLS /4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria BUZĂU