Acţiune în constatare. Sentința nr. 7983/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7983/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 26172/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7983
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 14.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: P. E.
GREFIER: I. D. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare, promovată de reclamanta E. E. M. cu domiciliu în sector 3, București, ..6, ., etj.2, . contradictoriu cu pârâții G. C. cu domiciliul în B., ., județul B. și M. G. cu domiciliu în sector 3, București, ., ., .>
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns reclamanta E. E. M., pârâții G. C. și M. G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că, acțiunea este la primul termen de judecata, acțiunea a fost timbrata cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei cu chitanța . nr._/21.09.2012 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, procedura este legal îndeplinita, după care:
Verificându-și din oficiu competența conform art. 1591 alin.4 Cod proc.civ. instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin.1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr.304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct.1 și teritorial în temeiul art. 13 Cod proc.civ., ambele coroborate cu dispozițiile art. 18 C.proc.civ.
Instanța identifică părțile în persoana numiților E. E. M. cu carte de identitate . nr._ și cod numeric personal_, M. G. cu carte de identitate . nr._ și cod numeric personal_ și G. C. cu carte de identitate . nr._ și cod numeric personal_.
Pârâtul M. G. arată instanței că este fiul numitei I. I. care a decedat în anul 1971, dar nu deține certificat de deces al acesteia.
La interpelarea instanței pârâții declară în fața instanței că renunță la moștenirea defunctului H. T., ce constă într-un loc de veci în cimitirul D. în favoarea reclamantei E. E. M.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propuneri de probe.
Reclamanta având cuvântul pentru propuneri de probe solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Pârâții M. G. și G. C. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, să se constate că este unica moștenitoare a d-lui H. T..
Pârâții M. G. și G. C. având cuvântul pe fondul cauzei solictă să se constate că renunța la moștenirea defunctului H. T., reclamanta fiind unica moștenitoare, moștenind de la H. T. locul de veci din cimitirul D..
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data 21.09.2012 sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta E. E. M. a chemat în judecată pe parații G. C. și M. G. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate calitatea sa de unic moștenitor al defunctului său bunic H. T. decedat la data de 28.10.1956 cu ultimul domiciliu in B., ., județul B., asupra bunurilor rămase de pe urma acestuia, constând în dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 13, situat în .. 1 din Cimitirul nr. 1 denumit D., cu dimensiunile de 3,20/2 m, dobândit de defunct prin actul de concesiune preschimbat nr. 1159/_ din 23.11.1961 eliberat de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească B..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că de pe urma autorului H. T. decedat la data de 28.10.1956, au rămas ca moștenitori C. E., soție supraviețuitoare, și trei fiice: Titița E., S. G. și I. I..
Descendenta I. I. a decedat în anul 1970, de pe urma acesteia rămânând unic moștenitor M. G., în calitate de fiu.
Soția supraviețuitoare C. E. a decedat în anul 1985, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitoare cele două fiice Titița E., S. G..
Descendenta S. G. a decedat în data de 03.11.2005, de pe urma acesteia rămânând unic moștenitor G. C., în calitate de fiu.
Descendenta Titița E. a decedat în data de 15.08.2012, de pe urma acesteia rămânând unic moștenitor reclamanta E. E. M., în calitate de fiică.
Prin urmare de pe urma defunctului bunic H. T. au rămas ca moștenitori trei nepoți din fiice: E. E. M., G. C. și M. G..
De pe urma defunctului bunic a rămas doar un loc de veci asupra căruia s-a eliberat actul de concesiune preschimbat nr. 1159 din 23.11.1961, asupra dreptului de folosință neavând nicio pretenție cei doi veri ai săi G. C. și M. G., sens în care se vor prezenta în instanță și vor face declarațiile respective.
A mai precizat că defunctul său bunic H. T., este una și aceeași persoană cu C. T. și C. T., astfel cum este trecut în acte, conform declarației de notorietate autentificată sub nr. 2742/19.09.2012 de BNPA F. eugenia R. și F. I. R..
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.
Pârâții G. C. și M. G. nu au depus întâmpinare însă s-au prezentat în instanță și au arătat că renunță la averea succesorală rămasă de pe urma bunicului lor H. T., constând în locul de veci situat în Cimitirul D..
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar, următoarele înscrisuri: declarație de notorietate autentificată sub nr. 2742/19.09.2012 de BNPA F. eugenia R. și F. I. R., f 5, copie CI . nr._, f 6, certificat de deces . nr._, f 7, actul de concesiune preschimbat nr. 1159/_ din 23.11.1961 eliberat de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească B., f 8, certificat de naștere . a nr._, certificat de naștere . nr._, certificat de naștere . j nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de deces . nr._, certificat de deces . nr._.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 28.10.1956 a decedat numitul H. T., cunoscut și sub numele de C. T. și C. T., conform declarației de notorietate autentificată sub nr. 2742/19.09.2012 de BNPA F. eugenia R. și F. I. R. cu ultimul domiciliu in B., ., județul B..
Din actul de concesiune preschimbat nr. 1159/_ din 23.11.1961 eliberat de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească B., instanța reține că din masa succesorală a acestui defunct face parte dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 13, situat în .. 1 din Cimitirul nr. 1 denumit D., cu dimensiunile de 3,20/2 m.
Moștenitori cu vocație succesorală la averea defunctului sus menționat au rămas C. E., soție supraviețuitoare, decedată în 1985 și trei fiice: Titița E., decedată la data de 15.08.2012, mama reclamantei E. E. M., S. G., decedată la data de 03.11.2005, mama pârâtului G. C., și I. I., decedată în anul 1970, mama pârâtului M. G..
Pentru că soția defunctului C. E. și fiicele acestuia Titița E., S. G., și I. I., erau în viață la data decesului soțului, respectiv tatălui lor, acestea au moștenit averea acestuia, pe care la rândul lor au retransmis-o descendenților lor.
Așadar reclamanta E. E. M., în calitate de fiică a numitei Titița E., pârâtul G. C. în calitate de fiu a numitei S. G. și pârâtul M. G. în calitate de fiu a numitei I. I., au calitatea de moștenitori ai defunctului H. T., calitate dobândită prin retransmitere de la mamele lor, fiicele defunctului, conform art. 659, art. 662 cod civil.
Pârâții G. C. și M. G. s-au prezentat în instanță și au arătat că renunță la averea succesorală rămasă de pe urma bunicului lor H. T., constând în locul de veci situat în Cimitirul D..
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, față de renunțarea pârâților, la moștenirea bunicului lor, instanța va admite cererea și constata calitatea de unic moștenitor al defunctului H. T., a reclamantei E. E. M., asupra averii succesorale a acestui defunct compusă din dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 13, situat în .. 1 din Cimitirul nr. 1 denumit D., cu dimensiunile de 3,20/2 m, dobândit de defunct prin actul de concesiune preschimbat nr. 1159/_ din 23.11.1961 eliberat de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească B..
În baza art. 274 Cod procedură civilă și a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta E. E. M., cu domiciliul în București, Int. L. nr. 6, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâții G. C., cu domiciliul în B., ., județul B. și M. G., cu domiciliul în București, Int. L. nr. 6, ., ., sector 3.
Constată că reclamanta E. E. M., este unica moștenitoare a defunctului H. T., cunoscut și sub numele de C. T. și C. T., decedat la data de 28.10.1956 cu ultimul domiciliu in B., ., județul B., asupra averii succesorale a acestui defunct compusă din dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 13, situat în .. 1 din Cimitirul nr. 1 denumit D., cu dimensiunile de 3,20/2 m, dobândit de defunct prin actul de concesiune preschimbat nr. 1159/_ din 23.11.1961 eliberat de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească B..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi,14.05.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. E. I. D. C.
Red. P.E../Tehnored. I.DC../4 ex/13.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8515/2013.... → |
---|