Plângere contravenţională. Sentința nr. 5265/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5265/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 28080/200/2011

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5265

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 27.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul P. D. S., cu domiciliul în oraș P., .. 83, ., județ V. și domiciliul procesual ales în mun. București, sector 3, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.12.2011, petentul P. D. S. a solicitat anularea a procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/ 26.11.2011 emis de intimata IPJ B..

In motivarea plângerii petentul a arătat că se deplasa cu autovehiculul împreună cu prietena sa pe DN2 E85 în localitatea Limpeziș, iar la jumătatea localității a observat cum dintr-o mașină aparținând serviciului rutier a coborât un agent de circulație cu un telefon mobil la ureche și cu mâna întinsă, la circa 5-7 m de petent, care nu sugera niciunul din semnele pe care le-ar face un agent de circulație pentru a opri o mașină aflată în trafic pentru o eventuală încălcare a legii.

Mai susține că șoseaua E 85 este în general aglomerată, astfel că nu se poate ști cu exactitate la care din autovehicule face referire agentul să oprească sau dacă se adresa cuiva din trafic. Astfel văzând că niciunul din autovehicule nu opresc, și-a continuat drumul spre domiciliu până în localitatea următoare, și anume Costești, când a observat în oglinda retrovizoare semnalele luminoase ale unei mașini de poliție rutieră, făcându-i-se semn să oprească, iar agentul i-a comunicat că nu ar fi respectat o anumită regulă, purtându-se neadecvat.

Agentul de poliție i-a spus că a fost detectat cu aparatul radar în dreptul localității Limpeziș, conducând cu viteza peste limita legală, lucru care i s-a părut că nu era în regulă, deoarece mașina poliției rutiere era parcată sub un stâlp de înaltă tensiune, care influențează și bruiază undele de la aparatul radar, acesta neindicând viteza corespunzătoare a autovehiculului. Totodată agentul, care îi vorbea foarte urât, i-a comunicat că nu a oprit la semnalul său, iar petentul susține că i-a motivat frumos și politicos că nu și-a imaginat că face referire la el pentru a opri, moment în care a început să țipe și să afirme că este imposibil să nu fi văzut semnalul. Bănuind că respectivul agent se afla sub influența băuturilor alcoolice, petentul a menționat acest lucru și în procesul-verbal.

Petentul nu motivează în drept plângerea.

In susținerea plângerii petentul a anexat, în copie, procesul verbal contestat (fila 7), dovada nr._, actul de identitate.

Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor si art. 15 lit.i din Lege nr. 146/1997. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.

În conformitate cu prevederile art. 115-119 C.proc.civ., intimata a formulat întâmpinare (fila 10), prin care a solicitat respingerea plângerii petentului, întrucât în data de 26.11.2011, acesta a condus autovehiculul cu număr de înmatriculare_ în localitatea Limpeziș, fiind înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 88 km/h. De asemenea se arată că nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire al agentului, fiind necesară urmărirea acestuia până în apropierea localității Costești, când a fost oprit.

Intimata a depus la dosar copia procesului-verbal contestat, raportul agentului constatator și evidența abaterilor petentului.

Analizând cererea dedusa judecății, în raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.11.2011, petentul P. D. S. a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.101 alin.1 și art.88 lit.b din OUG nr.195/2002 și reținerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce reținându-se că a condus autoturismul cu viteza de 88 km/h în localitatea Limpeziș și nu a oprit la semnalul agentului de poliție, fiind urmărit până în localitatea Costești.

În fața instanței petentul a arătat că ar fi oprit autovehiculul dacă ar fi observat semnalul agentului, întrucât nu risca decât o amendă pentru circulația cu viteza peste limita legală, necontestând decât fapta de a nu opri la semnalul agentului rutier, iar nu și încălcarea normelor privind viteza.

Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal în baza probelor administrate, instanța reține că situația reținuta în procesul-verbal de contravenție este reală. Petentul a contestat numai fapta de a nu opri la semnalul agentului de circulație, învederând faptul că nu a observat niciun semnal care să-i fie adresat.

Astfel, referitor la fapta contestată, instanța apreciază că situatia de fapt consemnata de agentul instrumentator, în cazul contraventiilor la regimul vitezei de circulatie a autovehiculelor pe drumurile publice, corespondența dintre situația faptică și cerințele esențiale ale elementului material, nu se poate stabili numai pe baza simplelor constatări “ex propriis sensibus” ale agentului constatator, deoarece acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO, având în vedere ca norma juridică sancționatoare are caracter general, iar sancțiunile urmăresc un scop represiv si preventiv.

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.

Pe cale de consecință petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală, printre care si prezumtia de nevinovatie, astfel încât sarcina probei revine acuzării, iar de situația îndoielnică beneficiază cel acuzat (in dubio pro reo). Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator.

Petentul a arătat chiar în cuprinsul plângerii că a observat cum dintr-o mașină aparținând serviciului rutier a coborât un agent de circulație cu mâna întinsă, la circa 5-7 m de petent, care nu sugera niciunul din semnele pe care le-ar face un agent de circulație pentru a opri o mașină aflată în trafic pentru o eventuală încălcare a legii. Astfel chiar petentul susține că agentul de poliție avea un braț întins, fapt ce reprezintă un indiciu că agentul a efectuat semnalul de oprire și că petentul a observat acest semnal. Petentul susține că semnalul ar fi putut fi adresat oricăruia dintre conducătorii auto, atât din fața sa cât și din spate, dar nu a oprit pentru a se asigura că semnalul îi este destinat sau nu.

Potrivit art. 88. alin.1 din HG nr.1391/2006 semnalele polițistului care dirijează circulația au următoarele semnificații: b) brațul sau brațele întinse orizontal semnifică „oprire” pentru toți participanții la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circulă din direcția sau direcțiile intersectate de brațul sau brațele întinse. După ce a dat acest semnal, polițistul poate coborî brațul sau brațele, poziția sa însemnând, de asemenea, „oprire” pentru participanții la trafic care vin din față ori din spate.

Dacă semnalul ar fi putut fi adresat oricăruia dintre conducătorii care treceau, așa cum susține petentul, înseamnă că putea să-i fie adresat implicit acestuia, iar prin neoprire, acesta a săvârșit contravenția prevăzută de art.100 alin.3 lit.f din OUG nr.195/2002. Potrivit acestui articol, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte, printre care nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În raport de considerentele mai sus expuse, având în vedere și prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, plângerea petentului se învederează ca fiind neîntemeiata si, în consecință, instanța o va respinge si va dispune menținerea procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul P. D. S., cu domiciliul în oraș P., .. 83, ., județ V. și domiciliul procesual ales în mun. București, sector 3, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 26.11.2011 emis de intimat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 martie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Redactat V.A.M

Tehnored. T.D.

08.05.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5265/2013. Judecătoria BUZĂU