Reziliere contract. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 10090/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN 2l.06.2013

P.: F. L.

GREFIER: D. A.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect reziliere contract, promovata de reclamanta R. G., cu domiciliul in Buzau, ., judetul Buzau, in contradictoriu cu paratii S. I. si S. A., cu domiciliul ales in Buzau, . B, parter, judetul Buzau – la Cabinet Medical S. A..

La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamanta R. G., asistata de avocat O. E., paratii S. I. si S. A., reprezentati de avocat C. R..

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura este completa, cauza a fost repusa pe rol data fiind necesitatea asigurarii continuitatii completului de judecata, dupa care;

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta declara dezbaterile inchise, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond, pentru dezbateri.

Avocat O. E., pentru reclamanta, solicita admiterea actiunii, intelegand sa mentina aceleasi concluzii puse la judecata in fond a cauzei, de la termenul de judecata din 24.05.2013.

Avocat C. R., pentru parati solicita respingerea actiunii, intelegand deasemenea sa mentina cocluziile puse la judecata in fond, in sedinta publica din 24.05.2013.

In conformitate cu dispozitiile art. 150 Cod pr.civ. instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza in vederea solutionarii.

I N S T A N T A:

Deliberand asupra prezentei actiuni civile, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 21.03.2012 si inregistrata sub nr. l_, reclamanta R. G. a chemat in judecata pe paratii S. I. si S. A., solicitand ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna rezolutiunea contractului de intretinere, autentificat sub nr. 2739/23.10.2001 intocmit de B.N.P. M. T., cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara incheierii acestuia, precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamanta a invederat instantei ca prin contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere, ingrijire si uzufruct viager mentionat mai sus, a vandut impreuna cu sotul sau nuda proprietate asupra imobilului situat in Buzau, .. 111, compus din casa de locuit, anexe si teren aferent de 400 m.p.

Prin actul incheiat s-a transmis paratilor nuda proprietate asupra imobilului, cu rezerva dreptului de uzufruct viager, cu obligatia acestora de intretinere si ingrijire.

Intrucat acestia nu si-au indeplinit obligatia de intretinere asumata prin contract, atat fata de ea cat si fata de sotul sau, a formulat prezenta actiune.

Se arata ca a avut intentia de a incheia acest contract cu paratii intrucat nu a avut copii si avea nevoie de sprijin, sotul sau fiind bolnav, de varsta inaintata, iar ea era diagnosticata cu diabet. Mentioneaza ca a avut aceasta intentie si datorita faptului ca paratul este medic de familie, iar socrii acestuia sunt vecinii sai.

Pretul vanzarii a fost stabilit la suma de 6.000 lei, din care s-a aratat ca a primit suma de 4500 lei, iar diferenta de 1500 lei a fost evaluata in obligatia de ingrijire, intretinere pe tot parcursul vietii, sa suporte cheltuielile in caz de boala, iar in caz de deces sa faca toate cele necesare conform datinilor.

Precizeaza ca in anul 2005 a decedat sotul sau, iar din momentul incheierii contractului si pana la decesul acestuia s-a ocupat de ingrijirea lui, paratii ducandu-i numai o singura data la spital cu masina, ea fiind cea care a suportat cheltuielile cu spitalizarea, transportul si celelalte.

Deasemenea, paratii au refuzat sa suporte cheltuielile necesare sau sa participe la cheltuielile privind inmormantarea sotului sau, conform datinilor.

Totodata, reclamanta mai arata si faptul ca paratii nu au contribuit niciodata la intretinerea sa, intretinandu-se singura din pensie.

Reclamanta a solicitat instantei sa recalifice contractul incheiat de parti ca fiind un contract de intretinere, intrucat obligatia principala a paratilor era aceea de a presta intretinere.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 2263 al. 2 si 3 Cod civil., art. 132 Cod pr.civ.

In sprijinul actiunii reclamanta a depus urmatoarele inscrisuri: copia contractului de vanzare cumparare cu clauza de intretinere autentificat sub nr. 2730/23.l0.2001, certificat deces, dovada achitarii taxei judiciare de timbru si imputernicire avocatiala.

Paratii au formulat intampinare in conditiile art. ll4 –ll5 Cod pr.civ. prin care au solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

S-a sustinut ca si-au executat obligatiile asumate prin contract in sensul ca au contribuit la aprovizionarea cu alimente si hrana gatita in casa de 2 – 3 ori pe saptamana, la dorinta vanzatorilor, la intretinerea imobilului prin efectuarea de reparatii, la realizarea muncilor in gradina in functie de anotimp, reparatia gardului, facilitatea accesului la apa calda prin montarea unui sistem de incalzire solara, accesul la canalizare in interiorul gospodariei, achitarea facturilor de apa, canal, gaze si curent electric, cat si la plata impozitelor si taxelor locale.

In toata aceasta perioada au avut grija de sanatatea lor, prin tratament injectabile si medicamente si au efectuat consult la domiciliu periodic si ori de cate ori a fost nevoie. Mai amintesc ca vanzatorul decedat a fost diagnosticat de medicii specialisti cu mai multe afectiuni grave, boli pentru care i-au asigurat ingrijirile urgente si necesare pana in ultima clipa.

Grija si preocuparea lor a fost si dupa moartea sotului reclamantei, prin cumpararea celor necesare si efectuarea pomenirilor ulterioare.

Dupa deces, au propus reclamantei sa locuiasca impreuna sau sa le permita sa construiasca o locuinta noua pentru a fi mai aproape de dansa.

Acum aproximativ 2 ani, reclamanta a fost de acord sa-si construiasca o noua locuinta semnand doua procuri notariale, dupa care s-a rezgandit, iar dupa ce a trecut printr-un nou episod de boala grava a revenit asupra hotararii semnand in fata notarului o noua procura pentru constructie.

Paratii sustin ca si reclamanta are probleme grave de sanatate si au contribuit de cate ori au fost solicitati la ingrijirea sa. Deasemenea, au fost ajutati pentru ingrijirea vanzatorilor si de rudele lor, care sunt vecini cu acestia, au gard comun si portita facuta special, ca in orice moment din zi si din noapte sa fie prezenti si sa le acorde hrana si cele necesare in gospodarie.

La dosar, paratii au depus inscrisuri, precum si imputernicire avocatiala (filele 54 – 293).

In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta a incuviintat partilor un probatoriu cu inscrisuri, martori si interogatorii, ca fiind utile, concludente si pertinente cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept.

Prin contractul de vanzare cumparare cu clauza de intretinere si uzufruct viager autentificat sub nr. 2730/23.10.2001 reclamanta impreuna cu sotul sau au vandut paratilor un imobil casa de locuit cu anexe si teren aferent in suprafata de 400 m.p. situat in Buzau, .. 111.

Partile au stabilit ca pret al imobilului suma de 60.000.000 lei ROL, din care 45.000.000 lei ROL reclamantii i-au primit integral la data autentificarii, iar suma de 15.000.000 lei ROL reprezinta c/val. intretinerii in sarcina cumparatorilor.

Vanzatorii si-au rezervat si clauza de uzufruct viager asupra bunurilor vandute, drept pentru care cumparatorii vor intra in posesia imbilului la data incetarii din viata a ultimului vanzator.

Paratii s-au obligat sa asigure vanzatorilor ingrijire si intretinere pe tot restul vietii, sa suporte cheltuielile in caz de boala, iar in caz de deces sa faca toate cele necesare conform datinilor.

Reclamanta a solicitat totodata ca instanta sa procedeze la calificarea naturii juridice a contractului incheiat de parti. In acest sens, pentru rezolvarea problemei juridice a naturii contractului trebuie sa se stabileasca obligatia principala si scopul urmarit de catre parti la incheierea contractului.

In cazul in care s-a instrainat un bun, atat in schimbul unei sume de bani cat si al intretinerii, pentru caracterizarea corecta a actului juridic incheiat, in raport cu valoarea bunului se va stabili care era obligatia principala a acestora, facand proportia dintre pretul in bani si cel in natura.

In cazul in care proportia intre pretul in bani si cel in natura nu poate fi calculat, valoarea intretinerii fiind aleatorie in lipsa de alte criterii urmeaza ca prestatia in bani sa fie raportata la valoarea bunului.

Astfel, in aceste situatii, contractul va fi de intretinere daca prestatia in bani reprezenta mai putin de jumatate din valoarea imobilului, iar in caz contrar, va fi de vanzare cumparare.

Cu toate acestea, instanta considera ca desi contractul incheiat de parti poarta denumirea improprie de vanzare cumparare cu clauza de intretinere, obligatia principala a paratilor a fost aceea de a presta intretinere vanzatorilor, aceasta deoarece vanzatorii nu aveau copii si aveau probleme grave de sanatate.

Prin urmare, se apreciaza ca actul juridic incheiat de parti este un contract de intretinere, neavand relevanta stipularea in contract a pretului vanzarii.

In drept, rezolutiunea contractului de intretinere prevazuta de art. 1021 - 1022 cod civil reprezinta o cauza de desfiintare a unui contract sinalagmatic, cu efect retroactiv, la cererea unei parti, ca efect al neexecutarii culpabile a indeplinirii obligatiei de catre una dintre parti din cauze imputabile acesteia.

Pentru ca rezolutiunea sa fie admisibila se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii si anume: una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile ce-i revin, neexecutarea sa fie imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia, iar debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere.

Avand in vedere caracterul alimentar al prestatiei contractului de intretinere, nu mai este necesara punerea in intarziere a debitorului.

Trebuie precizat deasemenea ca in materia obligatiilor de rezultat, cum este cazul si obligatiilor asumate printr-un contract de intretinere, sarcina probei se imparte intre creditor si debitor, astfel: creditorul trebuie sa dovedeasca existenta obligatiilor respective, iar debitorul la randul sau, trebuie sa dovedeasca executarea acestor obligatii.

Ca situatie de fapt, instanta va retine ca dupa incheierea contractului mentionat mai sus, pana in urma cu aproximativ doi ani de zile, intre parti nu au existat neintelegeri privind prestarea intretinerii de catre cei doi parati.

Martora D. I. V. a declarat ca este vecina cu reclamanta, iar proprietatea mamei paratei este delimitata de cea a reclamantei de un gard despartitor si o poarta.

A putut observa astfel ca de cate ori mergea in vizita la parintii paratei, ori o gasea pe reclamanta in domiciliul lor, acestia se ocupau de prepararea hranei pentru reclamanta deoarece are probleme de sanatate si nu putea sa-si prepare cele necesare traiului, mentionand si faptul ca prezinta o malformatie la o mana si nu poate sa-si gateasca.

Martora a declarat ca a fost prezenta si la inmormantarea sotului reclamantei, precum si la pomenirile ulterioare, iar cele necesare erau procurate de catre parati, ajutati de parinti sau de rude apropiate.

Paratul este medic de familie si datorita problemelor grave de sanatate ale reclamantei a vazut o salvare oprita la poarta, dupa care a observat ca paratul i-a acordat reclamantei asistenta medicala necesara si au plecat impreuna la spital.

Si martorul G. C., audiat la propunerea paratilor a declarat ca, pe parcursul timpului, a observat ca intre parti a existat o relatie de prietenie foarte buna, iar el a fost cel care, de cate ori era solicitat de catre parat, a ajutat la racordarea imobilului reclamantei la reteaua de apa rece si canalizare. In vizitele sale in imobilul reclamantei, a sesizat ca pe acesta se afla montata o instalatie de panouri solare, necesara pentru incalzirea apei in gospodarie.

Stie ca s-a construit si o bucatarie de vara langa casa reclamantei, iar de cate ori se ducea sa o ajute in gospodarie, reclamanta era multumita si nu se plangea de prestatia celor doi parati.

Acelasi martor a declarat ca nu l-a vazut niciodata pe martorul C. - audiat in aceeasi cauza - ca o ajuta pe reclamanta in gospodarie si nici nu l-a vazut ca ii facea anumite cumparaturi, observand numai ca o vizita pe reclamanta si aveau unele discutii, dupa care pleca.

Apreciaza ca martorul mentionat este de fapt un fost chirias al reclamantei, care manifesta influenta negativa asupra acesteia, intrucat a observat ca de fiecare data, dupa plecarea sa, reclamanta isi schimba comportamentul.

F. de declaratiile martorilor propusi de catre parati, dar avand in vedere si faptul ca intre parati si martorul C. C. s-au efectuat cercetari de catre P. de pe langa Judecatoria Buzau, ce au format obiectul dosarului penal nr. 2498/P/2012, instanta apreciaza declaratia acestuia ca fiind subiectiva, urmand a fi inlaturata.

Referitor la declaratia martorei M. G., ce a fost audiata la propunerea reclamantei, instanta o apreciaza ca nefiind concludenta cauzei, intrucat, desi vecina cu reclamanta, cele declarate i-au fost relatate de catre reclamanta, nefiind percepute in mod direct prin propriile simturi.

In urma intepretarii coroborate a intregului material probator ce a fost administrat in cauza, inclusiv declaratiile martorilor, raspunsurile la interogatorii dar si inscrisurile depuse de parti, rezulta ca paratii au facut dovada executarii prestatiilor privind intretinerea reclamantei, fie in mod direct, fie ajutati de parinti, cu alimente, prin realizarea muncilor in gospodarie, sau preocupat de ingrijirea reclamantei si asigurarea serviciilor medicale de specialitate la domiciliul acesteia, ori de cate ori a fost nevoie.

Deasemenea, a rezultat cu prisosinta si fapul ca reclamanta in urma cu doi ani si-a dat acordul pentru ca paratii sa-si construiasca un imobil casa de locuit in incinta aceluiasi imobil, fapt care conduce la concluzia ca relatiile dintre parti erau bune, nefiind discutii privind neindeplinirea de catre parati a obligatiilor de intretinere in favoarea reclamantei. Cu toate acestea, s-a constatat ca numai in ultima perioada de timp, reclamanta a refuzat sa mai primeasca intretinere, fiind probabil influentata negativ de anumite persoane.

Prin urmare, avand in vedere ca in cauza nu exista nici un motiv care sa justifice rezolutiunea contractului, instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.

De asemenea, in temeiul art. 274 – 275 Cod pr.civ. va dispune oligarea reclamantei sa plateasca paratilor suma de 2000 lei, reprezenrand cheltuieli de judecata respectiv onorariu aparator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge actiunea formulata de reclamanta R. G., cu domiciliul in Buzau, ., judetul Buzau, in contradictoriu cu paratii S. I. si S. A., cu domiciliul ales in Buzau, . B, parter, judetul Buzau – la Cabinet Medical S. A..

Dispune obligarea reclamantei sa plateasca paratilor suma de 2000 lei reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv onorariu aparator.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 2l.06.2013.

P., GREFIER,

RED: F.L.

TEHNORED: D.A.

5 ex./03.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria BUZĂU