Plângere contravenţională. Sentința nr. 5331/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5331/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 27932/200/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 5331
Ședința publică din 29.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: A. D.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petentul F. N., domiciliat in Buzau, cart. Dorobanti, ., ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - C., cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul F. N. si intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata nu a formulat intampinare, insa a inaintat la dosar certificat calificat si autorizatia de control a agentului constatator, precum si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, după care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
I N S T A N T A:
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 08.12.2011 sub nr._, petentul F. N. a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C., sa se dispuna anularea procesului-verbal . nr._ intocmit la 21.11.2011, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat în esență că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, actul constatator încalcă dispozitiile art 16 alin. 1,6 și 7, art 19 și 28 din OG 2/2001 si conform art. 6 din CEDO se bucură de prezumția de nevinovăție.
În drept au fost invocate disp art 5 al 2, art 20 al 2 și art 31 din OG 2/2001, OG 15/2002, Ordinul 769/2010 .
Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Desi legal citata, intimata nu a formulat intampinare in conditiile art. 114 –115 Cod pr. civ. prin care sa invoce exceptii sau cereri in aparare, dar a inaintat certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii.
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie: procesul verbal în discuție și dovada comunicării acestuia, imputernicire avocatiala.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ intocmit la 21.11.2011, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei si contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 Euro, echivalentul a 120,82 lei, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constand in aceea ca, la data de 27.05.2011, ora 17,06 petentul a condus vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă .
Potrivit art. 137 al.1 C.p.c. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.
Examinand exceptia nulitatii procesului verbal invocata de petent instanta urmeaza sa o respinga intrucat analizand actul in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art. 17, 19, 28 si 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.
Procesul verbal in discutie a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de catre agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii, fiind întocmit în lipsa petentului potrivit mențiunilor din actul în discuție nu putea fi semnat de contravenient, lipsa semnăturii acesteia precum și lipsa semnăturii olografe a agentului constator neducând la nulitatea procesului verbal.
Semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.
Din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa c a acesta respecta exigentele art. 16 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet, iar potrivit adresei nr. 6633/2010 emisă de Biroul Român de Metrologie Legală camerele foto cu ANPR nu se supun controlului metrologic legal, petentului nu i-a fost cauzată nici o vătămare ca urmare a nesemnării actului de un martor, nereținerea certificatului de înmatriculare auto și prin neînscrierea obiecțiunilor întrucât prin plângerea dedusă judecății a putut invoca toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie ale procesului verbal
Pe fondul cauzei, la data incheierii procesului verbal contestat, în ceeace privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Potrivit art. 21 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social la faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului.
Potrivit art. 7 al. 3 din OG nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sanctionare al contraventiei nu prevede aceasta sanctiune.
La aprecierea gradului pe pericol social al faptei, instanta va tine cont de imprejurarea ca fapta savarsita de petent nu a produs urmari grave si a adus o atingere minima a ordinii si valorilor sociale ocrotite.
Astfel, raportat la criteriile de individualizare prevazute de articolul mentionat mai sus, instanta apreciaza ca sanctiunea contraventionala de 250 lei aplicata petentului nu corespunde gradului de pericol social al contraventiei si nici circumstantelor personale ale acestuia.
In plus, convingerea instantei este ca aplicarea unei sanctiuni nepecuniare, corespunde scopului preventiv si educativ al contraventiei prevazuta de legiuitor si este susceptibila de a atrage atentia petentului asupra faptului ca atitudinea sa sociala trebuie conformata prevederilor legale.
In consecinta, instanta va admite in parte plangerea contraventionala si va dispune transformarea amenzii contraventionale aplicata petentului prin procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata, in sanctiunea "avertisment".
In temeiul art. 7 al. l din OG nr. 2/2001, va atrage atentia petentului asupra pericolului social al faptei savarsite, cu recomandarea ca in viitor sa respecte dispozitiile legale in materie.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie, invocata de petent.
Admite in parte actiunea formulata de petentul F. N., domiciliat in Buzau, cart. Dorobanti, ., ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - C., cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune transformarea amenzii contraventionale aplicata petentului prin procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata, in sanctiunea "avertisment".
Anuleaza obligarea petentei de a achita tariful de despagubire in suma de 28 Euro, adica 120,82 lei.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 29.03.2013.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./23.04.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2861/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... → |
|---|








