Plângere contravenţională. Sentința nr. 5709/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5709/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 28287/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 5709/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat D. C., din Iași, ..15, ., împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 28.11.2011 incheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta si intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.12.2011, sub nr._/200/2011, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 28.11.2011 .
În motivarea plângerii, petenta a învederat instanței că, în fapt, la data de 19.04.2011, a vândut autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ către ., conform facturii fiscale . nr. 99/19.04.2011.
În drept, petenta a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001 și O.G. nr.15/2002.
In temeiul art. 242 C.proc.civ., petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În dovedirea plângerii, petenta a arătat ca înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, fotocopii de pe procesul verbal de contravenție, certificat de înmatriculare, dovada de comunicare, carte auto, factura fiscală ADM1 99/19.04.2011, ordin de plată.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C. nu a depus la dosar întâmpinare, insa a depus la dosarul cauzei, adresa emisă de BRML, certificat calificat, autorizație de control, planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc.civ.
Petenta a depus la dosarul cauzei precizări (fila 16), prin care a învederat instanței ca in trei dosare similare, Judecătoria B. a admis plângerea contravenționala si a anulat procesele verbale contestate. Atașat acestei precizări, petenta a depus la dosarul cauzei, in copie, următoarele documente: carte de identitate a vehiculului, dovada de comunicare, Sentința civila nr. 8688/12.06.2012 pronunțata de Judecătoria B. in Dosarul nr._, certificat de grefa pentru Dosarul nr._ eliberat de Judecătoria B., dovada de comunicare, Sentința civila nr. 9711/27.06.2012 pronunțata de Judecătoria B. in Dosarul nr._ (filele 17-25).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.11.2011 ,încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C., petenta . a fost sancționata cu amendă în cuantum de 750 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 5.06.2011, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 96 euro (414,24 lei) reprezentând contravaloare a tarifului de despăgubire.
Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2 care prevede o amendă de la 750 la 1.250 lei., pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 t. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 t (de tip B) fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Verificând legalitatea proceselor-verbale de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmite cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța constată că fapta reținuta în sarcina petentei nu întrunește cumulativ elementele constitutive ale contravenției imputate, petenta neavând calitatea de „utilizator” în sensul O.G. nr. 15/2002, întrucât, deși la data constatării contravențiilor era înscrisa în certificatul de înmatriculare (fila 13), nu mai avea în proprietate și nici nu folosea în baza unui drept legal vehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
Astfel, potrivit facturii fiscale . nr. 99/19.04.2011 (fila 11), petenta a vândut la data de 19.04.2011 autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și numărul de identificare WF0VXXBDFV1C88061, către ., cu sediul in .. B..
Întrucât răspunderea contravențională este personală, iar petenta nu a avut calitatea de utilizator al autovehiculului care a circulat pe drumul național fără rovinietă valabilă, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției este netemeinic întocmit și, prin urmare, lovit de nulitate.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din 28.11.2011 întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C..
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.
Ca o consecință a anulării procesului verbal de constatare a contravenției, instanța va exonera petenta de la plata amenzii contraavenționale în cuantum de 750 lei și va înlătura obligația de plată a tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro, stabilite prin procesul verbal . nr._ din 28.11.2011 .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat D. C., din Iași, ..15, ., judetul Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 28.11.2011 incheiat de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ C. cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03.04 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. C.C.
4 ex.
22.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6004/2013.... → |
---|