Plângere contravenţională. Sentința nr. 6205/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6205/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 28491/200/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 6205
Ședința publică din 12.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta S.C. A. T. ASIGURARI S.A., cu sediul procesual ales in Buzau, .. 42, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta S.C. A. T. ASIGURARI S.A. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul teren de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata nu a formulat intampinare insa a inaintat la dosar certificat calificat pentru semnatura electronica, autorizatia de control a agentului constatator si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, potrivit art. 242 alin. 2 Cod pr.civ., după care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 14.12.2011 petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că invocă nulitatea absolută a procesului-verbal întrucât a fost încheiat fără respectarea dispozițiilor art.16 alin.7, art. 17 și art.19 alin.1, 2 și 3 din OG nr. 2/2001, respectiv pentru neacordarea posibilității de a formula obiecțiuni, pentru lipsa semnăturii agentului constatator, precum și lipsa confirmării de un martor. Referitor la individualizarea sancțiunii contravenționale, menționează că aceasta este mult prea mare față de pericolul social redus al faptei contravenționale reținute în sarcina sa.
În drept petenta își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG 2/2001.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție contestat, dovada comunicarii.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, certificatul calificat al agentului constatator.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ intocmit la 21.11.2011, petenta . SRL a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,82 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
În legătură cu lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că în cuprinsul procesului-verbal apare ștampila organului constatator, precum și mențiunea că acest document a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii 455/2001 și HG 1259/2001 de către A. S., care deține certificat de semnătura electronică. Potrivit art.5 din Legea semnăturii electronice nr. 455/2001 înscrisul în forma electronica, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privată.
Instanța nu va reține ca întemeiat nici motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petentă referitor la lipsirea acesteia de posibilitatea formulării obiecțiunilor întrucât, chiar dacă acestea ar fi reale, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage sancțiunea nulității, care, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări. Cum petenta și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentei, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.
Instanța apreciază astfel că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, în baza probelor administrate, instanța reține că situația reținută în procesul-verbal este reala, planșa fotografică comunicată de intimată fiind concludentă și suficientă pentru a se putea identifica autoturismul în cauză și pentru a se putea stabili daca a fost săvârșită contravenția.
De altfel petenta nu a contestat situația de fapt reținută în procesul verbal, invocând numai motive de nelegalitate a procesului-verbal.
Instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A..
În cauza de față, intimata a făcut și dovada existentei faptei contravenționale reținute prin procesul-verbal în discuție, așa cum s-a reținut mai sus prin prezentarea planșei fotografice, iar contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținuta în procesul verbal de contravenție, condiție în care instanța constată că forța probanta a acestuia nu a fost înlăturată. Așadar instanța constă că fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, întrucât la data de 26.06.2011 petenta nu avea achitată rovinieta, pentru autoturismul respectiv.
Verificând sancțiunea aplicata, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.
Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, avand in vedere imprejurarile in care a fost savarsita contraventia.
Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va înlocui amenda contravențională cu avertisment, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și va anula tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie, invocata de petenta.
Admite in parte actiunea formulata de petenta S.C. A. T. ASIGURARI S.A., cu sediul procesual ales in Buzau, .. 42, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune transformarea amenzii contraventionale aplicata petentei prin procesul verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.11.2011 de intimata, in sanctiunea "avertisment".
Anuleaza obligarea petentei de a achita tariful de despagubire in suma de 28 Euro, adica 120,82 lei.
Atrage atentia petentei asupra pericolului social al faptei savarsite si îi recomanda ca in viitor sa respecte dispozitiile legale in materie.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 12.04.2013.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./02.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6697/2013.... → |
---|