Plângere contravenţională. Sentința nr. 6362/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6362/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 28554/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 6362
Ședința publică din data de 15.04. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol judecarea cauzei avand ca obiect plângere contravențională formulata de petenta . cu sediul în Buzau, ., jud. Buzau impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/10.04.2012 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta . si intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că actiunea este la primul termen, scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar ;intimata a depus la dosar inscrisuri si plansa foto;
Procedura de citare este legal indeplinita, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanta in temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar ca fiind utile, pertinente si concludente in solutionarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat instanta in baza art. 150 Cod proc civila constata terminata cercetarea judecatoreasca si retine cauza spre solutionare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.11.2012 sub nr._, petenta . - BUZAU a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea proceselor verbale de contravenție R12 nr._/10.04.2012 încheiat de intimată .
În motivarea plângerii, petenta a arătat că in data de 01.12.2011, ora 12:00 pe DN 2 km 115+80 m in localitatea Maracineni a circulat auto cu nr. de inmatriculare_ proprietatea fara a avea achitata rovinieta fiind sanctionata contraventional cu suma de 250 lei si tarif de despagubire in cuantum de 28 euro.
Petenta arata ca procesul verbal a fost incheiat in lipsa petentei si a unui martor, contraventia fiind constatata cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Precizeaza ca a luat la cunostinta de cele 9 procese verbale telefonic intamplator prin intermediul unui salariat al Marfin Bank-Romania SA –Sucursala Buzau in data de 23.10.2012 anuntand-o cu privire la infiintarea popririi asupra disponibilitatilor banesti ale societatii inaintate de AFP Buzau pentru recuperarea amenzilor contraventionale si a tarifului de despagubire. Urmare acestei instiintari petenta a inaintat adresa nr. 124/25.10.2012 catre AFP Buzau in vederea eliberarii unor copii ale proceselor verbale si dovezile de comunicare ale acestora.
Administratia Finantelor Publice Buzau cu adresa nr._/30.10.2012 a comunicat cele 9 procese verbale de contraventie. Procesul verbal nr._/21.03.2012 a fost comunicat prin afisare la sediul societatii in data de 10.04.2012 in prezenta martorului A. V. achitat de petenta, iar cele 8 procese verbale incheiate la data de 10.04.2012 comunicate prin afisare la sediul societatii la data de 26.04.2012 in prezenta aceluiasi martor ,persoana necunoscuta, astfel ca comunicarea procesului verbal a fost viciata, astfel ca petenta a luat la cunostinta de procesul verbal contestat la data de 23.10.2012 ,data de la care curg cele 15 zile procedurale de contestare.
Mai arata petenta ca autoturismul cu nr._ este proprietatea sa folosita de administrator inginer Dascalescu I. in vederea efectuarii obiectului de activitate al societatii –expertize judiciare si extrajudiciare cadastrale in tot Municipiul Buzau, iar in perioada respectiva efectuand o . masuratori in zona Lopatari si Maracineni.. Mentioneaza ca a fost sanctionat in data de 17.10.2011 achitand amenda aplicata, situatie remediata prin achizitionarea rovinietei.
Petenta a menționat că amenda contravenționala aplicata si tariful de despagubire sunt prea severe in raport cu imprejurarile savarsirii faptei .
Petenta arata ca, a intrat in legalitate si a si platit prima amenda ,astfel ca, solicita admiterea plangerii si anularea procesului verbal..
Plangerea nu este motivata în drept.
Petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal de contravenție contestat, dovada comunicarii, imputernicire avocatiala, carte identitate administrator, adresa de infiintare poprire, adresa . catre AFP Buzau, fisa sintetica totala, raspuns AFP Buzau.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Fiind legal citată, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat la judecarea cauzei si nu a solicitat administrarea de probe, insa a depus la dosar adresa nr._/29.03.2013, registru documente 2012 din care rezulta ca petenta a fost sanctionata in data de 10.04.2012 cu 8 procese verbale de contraventie pentru auto_ , in data de 21.03.2012 o singura data, fiindu-i incheiate acestei petente un numar de 9 procese verbale de contraventie, fiecare cu amenda de 250 lei si tarif de despagubire de 28 EURO fiecare ,pentru ca a circulat fara a detine rovinieta valabila.
Intimata depune la dosar dovada comunicarii, certificat calificat, plansa foto.
.Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 incheiat de intimata, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei și obligata la plata contravalorii tarifului de despăgubire in cuantum de 28 euro, întrucât in data de 01.12.2011 pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.
Din inscrisurile depuse de intimata rezulta ca in aceeasi zi de 10.04.2012, pentru aceeasi fapta petentei i-au mai fost incheiate inca opt procese verbale de contraventie ,iar in data de 21.03.2012, pentru aceeasi fapta i-a fost incheiat un proces verbal de contraventie, un total de noua procese verbale in perioada 21.03._12.
Procesele-verbale de contravenție au fost încheiate în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Potrivit dispozițiilor art. 34 al (2) din OG 2/2001 instanța investita cu soluționarea plângerii contravenționale verifica legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție instanța constata ca acesta nu conține nici un viciu de forma care potrivit art. 17 din OG 2/2001 ar atrage nulitatea absoluta.
Pe fondul cauzei, la data încheierii proceselor verbale contestate, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând actele dosarului și efectuând cercetări în baza de date ECRIS cat si registrul documente 2012 depus la dosar de intimata, instanța constată că, în data de 10.04.2012 petenta a fost sancționata cu 8 procese verbale, pentru o faptă similară.
Or, cum, prin procesele verbale contestate, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul acestora au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plangerea contravențională formulata de petenta . cu sediul în Buzau, ., jud. Buzau impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/10.04.2012 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
.Dispune anularea procesului verbal de contraventie . 12 nr._/10.04.2012 si a masurilor dispuse prin acesta.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 15.04.2013.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M../4 ex/09.05.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... → |
---|