Plângere contravenţională. Sentința nr. 7024/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 7024/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 4815/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7024

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: I. A. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. V., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul D. V. - personal, lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la dosar a fost depusă, prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinarea formulată de intimată, planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, certificat calificat, autorizație de control, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

Se legitimează petentul: D. V. identificat pe baza B.I . nr._, CNP:_

Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța încuviințează petentului - proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, iar intimatei – proba cu inscrisuri si plansa foto, în temeiul art. 167 C.proc.civ., apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării acesteia.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fond, petentul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Nu mai era proprietarul mașinii în momentul în care s-a săvârșit fapta reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 10.02.2012, sub nr._, petentul D. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012.

În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței că, în fapt, autoturismul menționat în procesul verbal de contravenție, nu îi mai aparține încă din data de 09.03.2010, vehiculul fiind vândut numitului T. E., conform chitanței de mană depusă la dosar.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr.2/2001.

Petentul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei in fotocopie, procesul verbal de contravenție contestat, dovada comunicării, certificat de atestare fiscala, chitanță de mână din data de 09.03.2010, buletinul de identitate al lui D. V. (filele 4-8).

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a formulatîntâmpinare(fila 12-13),prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.

In motivarea cererii, intimata a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța 15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prev. de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001. A fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor speciale ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

In sustinerea cererii, intimata a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, in copie, dovada de comunicare a procesului verbal contestat, certificat calificat, plansa foto (filele 14-16).

In temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța a încuviințat petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu inscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/11.01.2012 (fila 5), încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 26.07.2011, orele 11.46, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat si la plata echivalentului în lei al sumei de 96 euro (412,61 lei) reprezentând contravaloare a tarifului de despăgubire.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 750 lei la 1.250 lei. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța constată că fapta reținuta în sarcina petentului nu întruneste cumulativ elementele constitutive ale contravențiilor imputate, petentul neavând calitatea de „utilizator” în sensul O.G. nr. 15/2002, întrucât, deși la data constatării contravențiilor era înscris în certificatul de înmatriculare, nu mai avea în proprietate și nici nu folosea în baza unui drept legal vehiculul cu numărul de înmatriculare_ .

Astfel, potrivit chitanței de mână din data de 09.03.2010 (fila 7), petentul a vândut la data de 09.03.2010, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ către T. E.. De asemenea, potrivit adresei nr.R/1317/16.03.2012 (fila 18) eliberate de IPJ Buzau, persoana care detine in prezent autoturismul cu numar de inmatriculare_ se numeste G. G., din satul Scurtesti, ..Buzau, care la solicitarea organelor de politie, a refuzat predarea placutelor si a certificatului de inmatriculare.

Contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul este un contract consensual, valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, nefiind necesar ca manifestarea de voință a părților să îmbrace o formă specială, pentru a produce efecte juridice civile. Astfel, art. 1295 din Codul civil prevede că „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.”

Procedura de radiere și înmatriculare în circulație a autovehiculelor, reglementată prin O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, H.G. nr. 610/2002 privind cartea de identitate a vehiculului, Instrucțiunile Ministerului de Interne, Finanțelor și Transporturilor de aplicare, nr._ /1993 și de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare, presupune totuși existența unui înscris constatator care să probeze transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în vederea operării acestuia în cartea de identitate a vehiculului.

Din coroborarea dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 din Instrucțiunile nr._ /1993 de aplicare a H.G. nr. 610/1992 și art. 8 alin. (1) lit. „a” din Ordinul nr. 1.501/2006, rezultă că obligația de transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul incumbă noului proprietar al autovehiculului, neputându-se reține vreo culpă în sarcina petentului, ca fost proprietar, în neefectuarea acestor formalități.

Întrucât răspunderea contravențională este personală, iar petentul nu a avut calitatea de utilizator al autovehiculului care a circulat pe drumul național fără rovinietă valabilă, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției este netemeinic întocmit și, prin urmare, lovit de nulitate.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Ca o consecință a anulării procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei și va înlătura obligația de plată a tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro (412,61 lei).

În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea contraventionala formulată de petentul D. V., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei.

Exonereaza petenta de la sanctiunea amenzii in cuantum de 750 lei.

Anuleaza obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 96 euro.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. IAC

4 ex./17.06.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7024/2013. Judecătoria BUZĂU