Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2746/200/2013

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 12.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu intimatul N. N. M., cu domiciliul în oraș Boldești-Scăieni, .. 267, județ Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. și intimatul N. N. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind reglementarea juridică a contravențiilor raportat la art. 7 - 13 din OUG 55/2002, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 150 C.pr.civ, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public arată că intimatul N. N. M. nu a făcut dovada achitării sumei de 200 lei reprezentând amendă contravențională ce a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.10.2009. Așadar, întrucât din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese faptul că nu există posibilitatea recuperării pe calea executării silite, neavând bunuri urmăribile și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1354/10.12.2008 și Decizia nr. 7/20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, conform cărora nu este necesar acordul contravenientului pentru prestarea muncii în folosul comunității, solicită ca instanța să admită cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean B.. În conformitate cu dispozițiile 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și art. 13 din O.G. nr. 55/2002, potrivit cărora închisoarea contravențională și obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității pot fi stabilite numai prin lege și numai pentru o durată ce nu poate depăși 300 de ore, pune concluzii de înlocuire a amenzii aplicate prin procesul verbal mai sus menționat cu un număr de 50 de ore muncă în folosul comunității, într-unul din domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al Primăriei orașului Boldești-Scăieni, jud. Prahova.

Instanța de judecată, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.02.2013 pe rolul Judecătoriei B. sub număr de dosar_, petentul Inspectoratul de Poliție Județean B., în temeiul art. 9 și 39 din OG nr. 2/2001 privind reglementarea juridică a contravențiilor, solicita înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului N. N. M. prin procesul-verbal . nr._/27.10.2009 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea în fapt a cererii, petentul a învederat ca prin adresa nr. 183/16.01.2013, Primăria orașului Boldești-Scăieni, a informat că amenda aplicată intimatului nu poate fi executată.

În drept, cererea fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin.3 din OG nr. 2/2001 privind reglementarea juridică a contravențiilor.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus procesul-verbal . nr._/27.10.2009, adresa nr. 183/16.01.2013 emisă de Primăria orașului Boldești - Scăieni, certificat de atestare fiscală nr. 169/16.01.2013, adeverință nr. 484/16.01.2013, proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 487/31.01.2011, adresa nr. 517B/_/24.08.2009, adresa nr. 714/28.01.2011, adresa nr. 237/21.01.2011, adresa nr. 246/295/18.02.2011,adresa nr. 236/21.01.2011 Titlu executoriu nr. 1305/27.10.2010, somație nr. 1305/27.10.2010, confirmare de primire.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul fixat de instanță.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/27.10.2009, încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B. intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991.

Petentul a depus la dosar adresa nr. 183/16.01.2013, Primăria orașului Boldești-Scăieni, însoțită de procesul verbal, prin care aceasta a informat că nu s-a achitat amenda si ca nu exista posibilitatea executării silite a intimatului, întrucât nu deține bunuri urmăribile sau alte venituri.

Primăria orașului Boldești-Scăieni a comunicat la dosarul cauzei certificat de atestare fiscală nr. 169/16.01.2013, adeverință nr. 484/16.01.2013, proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 487/31.01.2011, adresa nr. 517B/_/24.08.2009, adresa nr. 714/28.01.2011, adresa nr. 237/21.01.2011, adresa nr. 246/295/18.02.2011,adresa nr. 236/21.01.2011 Titlu executoriu nr. 1305/27.10.2010, somație nr. 1305/27.10.2010, confirmare de primire.

Potrivit art. 9 alin.3 din OG nr.2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar în alineatele următoare se arată că, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, iar în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

Prin decizia nr.1354 din 10.12.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la art.9 alin.5 din OG nr.2/2001, apreciind că nu este necesar consimțământul contravenientului pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității.

Astfel înlocuirea sancțiunii se poate dispune de către instanța de judecata atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: contravenientul persoană fizică să fi fost sancționat cu amenda contravenționala; sancțiunea aplicată a rămas definitivă; contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii; nu există posibilitatea executării silite; există o cerere de înlocuire a sancțiunii formulată de organul din care face parte agentul constatator.

Analizând condițiile mai sus enumerate, instanța constata ca intimatul a fost sancționat cu amenda contravențională si că nu reiese dacă aceasta a formulat sau nu plângere împotriva procesului-verbal de contravenție, iar în raport de prevederile art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prescris de art. 31 din același act normativ constituie titlu executoriu.

De asemenea din adresa nr. 183/16.01.2013, emisă de Primăria orașului Boldești-Scăieni, însoțită de procesul verbal, reiese că nu s-a achitat amenda și că nu exista posibilitatea executării silite a intimatului, întrucât nu deține bunuri urmăribile. Organul constatator a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale sancțiunea prestării unei activități în folosul colectivității.

Prin urmare se constata că sunt întrunite condițiile obligatorii prescrise de lege, iar la individualizarea sancțiunii se va avea în vedere ca durata maxima a activității în folosul comunității este de 300 de ore, iar amenda aplicata de agentul constatator este în cuantum de 200 de lei, minimul prevăzut de lege pentru aceasta contravenție.

Pentru motivele expuse, instanța va admite sesizarea si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 200 lei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul colectivității de 40 ore, într-unul din domeniile stabilite de consiliul local prin hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu intimatul N. N. M., cu domiciliul în oraș Boldești-Scăieni, .. 267, județ Prahova.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._/27.10.2009 încheiat de Politia Municipiului B. cu sancțiunea prestării unui număr de 40 ore activități în folosul comunității la Primăria orașului Boldești-Scăieni, jud. Prahova, într-unul din domeniile stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 decembrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M

Tehnored. T.D

18.12.2013/4 ex

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU