Plângere contravenţională. Sentința nr. 703/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 703/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 11777/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 703
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 16.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – N. G.
GREFIER – M. A. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C. G. S. ENERGO SRL cu sediul în B., ., J. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012 .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta S.C. G. S. Energo SRL și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată ,acțiunea este scutită de taxă de timbru, procedura este legal îndeplinită, intimata a depus planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control ale agentului constatator, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 rep
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.04.2012 petenta G. S. Energo SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului verbal contestat, acesta nerespectarea prevederile art. 16 și art. 17 din OG 2/2001lipsind semnătura agentului constatator
Pe fondul cauzei a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment față de împrejurarea că fapta săvârșită nu a produs urmări grave iar ulterior a achiziționat rovinietă.
În drept petentul și-a motivat cererea pe dispozițiile din O.G. nr. 2/2001 și OG 15/2002.
Petentul a depus în dovedirea cererii, la dosarul cauzei în copie, proces verbal de constatare a contravenției rovinieta nr._, bon fiscal nr. 280/04.10.2011.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ dar a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control (filele 9-10).
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru petent și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
La data de 21.03.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 01.10.2011 ora 09:40, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 121,74 lei.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
În legătură cu lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că în cuprinsul procesului verbal apare ștampila organului constatator, precum și mențiunea că acest document a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 de către agentul constatator, care deține certificat de semnătură electronică. Potrivit art.5 din Legea semnării electronice nr. 455/2001 înscrisul în forma electronică căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
În temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările comiterii faptei, petenta a achiziționat rovinietă valabilă ulterior întocmirii procesului verbal contestat iar fapta acesteia nu a cauzat un prejudiciu dovedit intimatei.
Instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, în cauza de față petenta dovedind cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei faptul că și-a achiziționat ulterior rovinietă.
Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a fi atins scopul preventiv educativ al sancțiunii contravenționale.
Ulterior încheierii procesului-verbal . 12 nr._/21-03-2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
D. urmare, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
În consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. G. S. ENERGO S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicat prin procesul-verbal . nr._/21.03.2012 cu aceea a avertismentului pe care o consideră suficienta pentru atingerea scopului legii contravenționale de prevenire in viitor a săvârșirii unor fapte de aceeași natura si va anula tariful de despăgubire în cuantum de 121,74 lei aplicat prin același proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. G. S. ENERGO S.R.L. cu sediul în Buzau, ., J. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicat prin procesul-verbal . nr._/21.03.2012 încheiat de intimată.
Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 121,74 lei aplicat prin același proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.01.2013.
Președinte, Grefier,
N. G. M. A. M.
RED. N.G..Tehnored M.A. x4ex/ 25.01.2013
Operator Date Cu Caracter Personal_
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7381/2013.... → |
---|