Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 13208/200/2012
DOSAR NR.13._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18.461
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 16.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – NASTASOIU N.
GREFIER – P. L. – S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta M. N. - C., cu domiciliul in mun. T., .. 15, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401 A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta M. N. - C. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru si timbru judiciar, prin serviciul registratura intimata a înaintat la dosarul cauzei adresa nr._/ 25.11.2013, prin care a solicitat sa i se comunice un exemplar de pe cererea de chemare in judecata si inscrisurile aferente pentru a isi pregati apararea.
Având în vedere că procedura este legal îndeplinită, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. pr. civ., instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial - potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001.
In ceea ce priveste cererea formulata de intimata, instanta constata ca prin citatia emisa la data de 23.04.2012, aflata la fila 13 dosar, aceasta a fost citata cu o copie de pe actiune si inscrisurile aferente, motiv pentru care respinge cererea formulata.
Având în vedere că procedura este legal îndeplinită și constatând că petentul a fost sancționat anterior pentru o faptă similară, săvârșită cu același autovehicul, într-un termen de 30 de zile anterior momentului emiterii procesului verbal contestat în prezenta cauză, față de modificările legislative aduse OG nr. 15/2002, instanța invocă din oficiu nulitatea procesului verbal determinată de aplicarea legii contravenționale mai favorabile și rămâne în pronunțare cu privire la acest motiv de nulitate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 19.04.2012, petenta M. N. - C. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, prin care, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din OG nr. 15/ 2002, a fost sancționata cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligata la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro, intrucat la data de 05.10.2011, la orele 20.06, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă. In subsidiar, petenta a solicitat inlocuirea amenzii cu sanctiunea avertismentului si exonerarea sa de la plata tarifului de despagubire.
În motivarea plângerii, petenta a aratat ca nu a achitat rovinieta valabila, dar nu a fost un fapt intentionat, ci o neglijenta de natura administrativa. In continuare, petenta a precizat ca la data de 14.11.2011 a vandut autoturismul si, prin urmare, nu mai are obligatia de a achita tarful de utilizare.
Pe de alta parte, petenta a aratat ca a primit mai multe procese verbale de constatare a contraventiei, apreciind ca sunt incidente dispozitiile cu privire la faptele savarsite in forma continua. De asemenea, a invederat faptul ca dreptul penal rmanesc nu reglementeaza cumulul aritmetic al pedepselor, iar prin aplicarea unui cumul de amenzi contraventionale s-ar crea o situatie mult mai dificila, in comparratie cu pericolul social generat de fapta savarsita.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, in fotocopii, procesul verbal . nr._/21.03.2012, dovada de primire a procesului verbal contestat, cartea de identitate si certificatul de inmatriculare ale autovehiculului, cartea sa de identitate, roviniete cu perioada de valabilitate 02.10._11, 13.04.2012 - 12.04.2012, bonul fiscal nr.536/13.04.2012, carti de identitate ale rudelor sale, certificatul de nastere al minorului.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001 si ale O.G. nr.15/2002.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea de probe. Intimata a depus la dosar adresa nr._/ 25.11.2013, prin care a solicitat sa i se comunice un exemplar de pe cererea de chemare in judecata si inscrisurile aferente pentru a isi pregati apararea, cerere respinsa avand in vedere ca prin citatia emisa la data de 23.04.2012, aflata la fila 13 dosar, aceasta a fost citata cu o copie de pe actiune si inscrisurile aferente.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/21.03.2012 petenta M. N. - C. a fost sancționata cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligata la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 28 euro, intrucat la data de 05.10.2011, la orele 20.06, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.
La data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii erau de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despăgubire era de 28 euro.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii procesului-verbal . nr._/21.03.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând actele dosarului, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal . nr._/21.03.2012, petenta M. N. - C. a mai fost sancționata prin procesul verbal . nr._/21.03.2012, pentru săvârșirea unei contravenții similare, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționată prin alt proces verbal de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . nr._/21.03.2012 și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despagubire de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională înregistrată sub număr unic de dosar_, formulată de petenta M. (fostă M.) N. C., domiciliată în mun. T., .. 15, .. 1, ., în contradictoriu cu intimatul CNADNR, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 12, nr._/21.03.2012, și exonerarea petentei de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.12.2013.
P.,Grefier,
Nastasoiu N. P. L. – S.
Red NN/Tehnored PLS/ 4 ex/ 07.01.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 7606/2013. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013.... → |
---|