Plângere contravenţională. Sentința nr. 7427/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 7427/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 6613/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7427

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. G., cu domiciliul în com. Mărăcineni, . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea de listă, au lipsit petentul B. G. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că plângerea se află la primul termen de judecată, s-au depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 29.04.2013 adresă comunicare relații, certificat calificat pentru semnătura electronică, autorizația de control, dovada comunicării procesului verbal și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal, la data de 17.04.2013 un set de înscrisuri de către petent, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 167 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 24.02.2012, petentul B. G. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.01.2012 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în sumă de 250 lei pentru că a circulat cu autoturismul proprietate personală fără a avea achitată taxa de utilizare a drumurilor naționale din România, dar nu se poate face vinovat de o fapta pe care nu a săvârșit-o, în sensul ca autoturismul care a fost în proprietatea sa l-a transferat printr-o Procura speciala pe perioada 29.04._13 cât timp nu se afla pe teritoriul României, mandat prin care a împuternicit pe numitul FRATILA A. să conducă autoturismul proprietatea sa și totodată acesta se obliga să ducă la îndeplinire mandatul prin orice formalități necesare și legale, semnând în numele său și pentru el. Față de acest aspect consideră, că nu este subiectul activ al săvârșirii faptei contravenționale și astfel în mod greșit a fost sancționat cu amendă.

De asemenea nulitatea procesului verbal, potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 actualizată, lipsește semnătura agentului constatator de pe procesul verbal de contravenție, semnătura care de fapt este obligatorie și sunt încălcate în mod grav dispozițiile art. 5 alin. (7) din OG nr. 2/2001 actualizată, în sensul că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravenționala principala, iar el a primit în aceiași zi 7 (șapte) sancțiuni contravenționale respectiv sancțiunea amenzii, fiecare având valoarea de 250 lei, care în opinia sa au fost aplicate în mod abuziv și cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Mai mult decât atât, petentul arată că, numitul FRATILA A. în baza mandatului special, în data de 06.10.2011 a dus autoturismul proprietatea sa la . SRL unde a fost distrus și s-a eliberat Certificatul de distrugere cu nr. ARS 203/06.10.2011.

F. de cele arătate mai sus, se poate observa că sunt motive clare de nulitate a procesului verbal de contravenție și totodată este evident faptul că, aplicarea sancțiunilor este o măsura abuzivă cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, mai ales că sancțiunea este aplicată unei persoane care nu are calitatea de subiect activ al contravenției.

A solicitat admiterea plângerii și să se dispună nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție . 12, nr._/11.01.2012, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertisment.

În drept, a invocat dispozițiile art. 31 din OG 2/2001 actualizată și în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petentul a depus în copii: procesul-verbal . nr._ din data de 11.01.2012, procura specială, încheiere de autentificare nr. 820/29.04.2009, certificat de distrugere nr. ARS 203, încheierea de legalizare copie nr. 234/06.10.2011, CI . nr._, carte de identitate ., nr._, proces-verbal de comunicare a procedurilor de comunicare.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . nr._/11.01.2012.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Pe data de 25.07.2011, ora 09:52, locul DN 2 KM 115+80 m, loc. Maracineni, jud. B., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabilă, astfel cum s-a reținut în procesul-verbal ., nr._ din data de 11.01.2012.

În sarcina petentului a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temeinic întocmit.

Instanța observa ca potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

În drept, instanța are în vedere că până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, s-a conferit legii contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai dezincriminarea faptei și sancțiunea mai ușoară, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Astfel, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, respectiv:

  • existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
  • toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precizate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
  • legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

  • textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținuta în sarcina petentului a fost savarsita la data de 25.07.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 11.01.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii acestora răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

Pentru toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite cererea și va dispune anularea procesului verbal contestat.

În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că potrivit art. II din legea 144 privind modificarea OG 15/2002 - tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Așadar, prin anularea procesului verbal, se va înțelege anularea acestuia în totalitate, cu privire la toate dispozițiile conținute de acesta, inclusiv cele privitoare la tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul B. G., cu domiciliul în com. Mărăcineni, . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesul-verbal . nr._/11.01.2012.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

20.05.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7427/2013. Judecătoria BUZĂU