Plângere contravenţională. Sentința nr. 7818/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 7818/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 10556/200/2012

Dosar nr._ ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7818

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE:10.05.2013

PREȘEDINTE: F. L.

GREFIER: G. A.-L.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de petenta R. L. ROMÂNIA IFN SA, cu sediul în București, . nr. 22, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

  • cauza are ca obiect: plângere contravențională;
  • stadiul procesual: în primă instanță, primul termen de judecată;
  • procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța reține cauza spre soluționare în temeiul art. 150 Cod procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 26.03.2012, sub nr._, petenta . IFN SA a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, in ceea ce priveste nelegalitatea procesului verbal de contraventie, agentul constatator nu a respectat prevederile art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 (privind neacordarea posibilitatii de a mentiona eventualele obiectiuni). De asemenea, petenta nu avea calitatea de contravenient, cata vreme contractul de leasing era finalizat inca din anul 2010.

Pe fondul cauzei, petenta a învederat instanței că, în fapt, autovehiculul a fost contractat și utilizat în regim de leasing în baza contractului de leasing financiar nr._/15.03.2006, pe o perioadă de 36 de luni, de către ., în calitate de utilizator. În data de 05.12.2007 derularea contractului a luat sfârșit, odată cu achitarea facturii conținând valoarea reziduală. Conform art. 2 din OG 51/1997, valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum și a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator si este stabilită de părțile contractate. De la momentul achitarii facturii de valoare reziduala, petenta nu a mai avut nici cea mai mica legatura cu autoturismul, de la acel moment, proprietar al autoturismului devenind . .

În drept, au fost invocate dispozițiile din OG 51/1997, OG 2/2001, OG 15/2002.

În dovedirea plângerii, petenta a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, in copie, proces verbal de contravenție contestat, contract de leasing financiar nr._/15.03.2006, anexă nr. 1 si nr. 2 la contract, factura fiscala nr._/05.12.2007, carte de identitate a vehiculului, certificat de înmatriculare auto și practică judiciară.

Petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, conform art.242 alin.2 C.proc.civ.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a depus la dosar întâmpinare si documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .> R12 nr._/22.02.2012., încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 09.09.2011, orele 16.25, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 96 euro (416,06 lei) reprezentând contravaloare a tarifului de despăgubire.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in vigoare la data savarsirii contraventiei), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 750 lei la 1.250 lei. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Verificând legalitatea procesul verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea si sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Referitor la pretinsa nerespectare a dispozițiilor art.16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001, aceasta nu este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal, ci ar putea conduce la anularea acestuia (nulitate relativă, virtuală) numai în condițiile art.105 alin.2 C.proc.civ., care impune invocarea și dovedirea de către petent a unei vătămări care să nu poată fi remediată decât prin anularea actului constatator.

Conform art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, „in momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”

Pe de alta parte, potrivit Deciziei nr.XXII/19.03.2007 al ICCJ, pronuntata . interesul legii, „nerespectarea cerintelor inscrise in art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului verbal de constatare a contraventiei.”

Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța constată că fapta reținuta în sarcina petentei nu întruneste cumulativ elementele constitutive ale contravenției imputate, petenta neavând calitatea de „utilizator” în sensul O.G. nr. 15/2002, întrucât, deși la data constatării contravențiilor, era înscrisa în certificatul de înmatriculare, nu mai avea în proprietate și nici nu folosea în baza unui drept legal vehiculul cu numărul de înmatriculare_ .

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție invocată de petenta R. L. ROMÂNIA IFN SA.

Admite acțiunea formulată de petenta R. L. ROMÂNIA IFN SA, cu sediul în București, . nr. 22, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmit de intimată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.05.2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

F. L.

G. A.-L.

Red. F.L./ Tehnored. G.A.L./4ex/01.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7818/2013. Judecătoria BUZĂU