Plângere contravenţională. Sentința nr. 8197/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8197/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 6409/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.8197

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 15.05.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – B. M. A.

GREFIER – U. R.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . cu sediul in . B. si sediul social in mun.Buzau,. A,biroul 1,. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a raspuns petenta . prin consilier juridic V. E. M.,lipsa fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecata, actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar, adresa nr._/EX/22.04.2013 prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, atașând acesteia proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator ,dupa care.

Verificandu-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedura civila și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.

Reprezentantul petentei depune concluzii scrise si învederează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat în cauza sau exceptii de ridicat, instanta acordă cuvantul petentaui pe cererea de probatorii.

Petenta prin reprezentant, avand cuvantul pe cererea de probatorii, solicita încuviintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și precizeaza ca nu mai are alte cereri de formulat în cauza, aratand totodata ca este de acord cu încuviintarea probei cu înscrisuri pentru intimata. Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat în cauză, instanta în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedura civila încuviinteaza parților proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciaza cauza în stare de judecata și în temeiul dispozitiilor art. 150 Cod procedura civila, constata terminata cercetarea judecatoreasca și acorda cuvantul pe fond.

Reprezentantul petentei avand cuvantul pe fond, solicita admiterea plangerii și anularea procesului verbal contestat, exonerarea de la plata amenzii aplicate, iar in subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment și exonerarea de la plata tarifului de despagubire. F. cheltuieli de judecata.

Instanta retine cauza spre soluționare și ramane în pronuntare

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 24.02.2012 sub nr._, petenta . a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN plângere împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/31.01.2012.

In fapt, petenta a aratat ca in data de 08.08.2011 a fost surprinsa circuland cu autoturismul cu nr de inmatriculare_ pe DN2 Km 115+80m fara a detine rovinieta valabila. A aratat ca aceasta fapta a fost retinuta in mod gresit in sarcina sa, la momentul respectiv avand rovinieta valabila.

In drept a invocat prevederile OG 2/2001 si OG 15/2002. A solicitat judecarea cauzai in lipsa.

In probatiune a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul – verbal de contraventie, dovada de comunicare, rovinieta.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca rovinieta depusa la dosarul cauzei a fost emisa pentru un autoturism cu numarul_ iar in procesul verbal de contraventie apare_ . A depus la dosarul cauzei certificat calificat, plansa foto. A solicitat judecarea cauzai in lipsa.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/31.01.2012, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta . a fost sancționata cu amendă în cuantum de 1750 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002, constând în aceea că, la data de 08.08.2011, orele 06.7, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentei a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 560 euro (2406 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Procesele-verbale pot atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temenic întocmite.

Instanta observa ca potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

În drept, instanța are în vedere că până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, s-a conferit legii contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai dezincriminarea faptei și sancțiunea mai ușoară, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Astfel, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, respectiv:

  • existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
  • toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
  • legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

  • textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținuta în sarcina petentului a fost constatata la data de 08.08.2011, ora 06.37, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contraventiei a fost întocmit la data de 31.01.2012, ora 13.15, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii acestora răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

În ceea ce privește obligarea petentei la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că potrivit art II din legea 144 privind modificarea OG 15/2002 - tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza. Așadar, prin anularea procesului verbal, se va înțelege anularea acestuia în totalitate, cu privire la toate dispozițiile conținute de acesta, inclusiv cele privitoare la tariful de despăgubire.

În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională, formulată de către petenta . cu sediul in . B. si sediul social in mun.Buzau,. A,biroul 1,. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Anulează procesul verbal . nr_/31.01.2012

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2013.

Președinte, Grefier,

B. M. A. U. R.

Red.BMA/Tehn.B.M.A./03.06.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8197/2013. Judecătoria BUZĂU