Plângere contravenţională. Sentința nr. 828/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 828/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 29816/200/2012
DOSAR NR . 29._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 828
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 18.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. I. A.
GREFIER – V. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta C. M., cu domiciliul în mun. T., .. 58, ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –C., cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta C. M. și intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, planșa fotografică a abaterii și certificat calificat privind valabilitatea semnăturii electronice din cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159ind. 1 alin.4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, și întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 29._ la data de 23.11.2012, petenta C. M. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, . nr._/16.08.2011, emis de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –C..
În fapt, petenta a arătat că a avut achitată taxa de drum valabilă de la data de 11.09.2011 la 10.09.2012 și faptul că a luat cunoștință de amendă la data de 08.11.2012 când a primit înștiințare de la Primăria T..
Fiind de bună credință a achitat rovinieta pentru o perioadă de 12 luni.
În drept petenta nu își motivează cererea de chemare în judecată.
În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat ( fila 4), listing cu procese verbale încheiate pe numele său (fila 4), copie rovinietă valabilă pentru perioada 11.09.2011 – 10.09.2012 și bon fiscal de achitare rovinietă.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, petenta C. M. a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.
Referitor la temeinicia procesului verbal instanța constată că petenta nu contestă situația reținută în sarcina sa.
Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 07.03.2011, ora 11.04 pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentei.
În același timp, din probele administrate la dosarul cauzei, instanța reține că ulterior săvârșirii faptei petenta a intrat în legalitate achiziționând o rovinietă cu valabilitatea de un an, respectiv 11.09._12 (fila 6).
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Art. 34 din O.G. nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Având în vedere circumstanțele personale ale petentei care a intrat în legalitate achiziționând o rovinietă cu valabilitatea de un an, instanța apreciază că înlocuirea cu sancțiunea avertismentului a amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat este o măsură suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale, în măsură să determine petenta să respecte în viitor dispozițiile legale.
În ceea ce privește obligarea petentei la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că potrivit art. II din Legea 144/2012 privind modificarea OG 15/2002 - tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza. Pe cale de consecință, față de dispozițiile imperative ale legii, instanța urmează să anuleze tariful de despăgubire aplicat petentei prin procesul verbal.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment și să anuleze tariful de despăgubire aplicat petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta C. M., cu domiciliul în mun. T., .. 58, ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –C., cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011.
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 250 de lei, cu avertisment și anulează tariful de despăgubire în sumă de 28 euro.
Atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2013.
Președinte, Grefier,
P. I. A. V. C.
Red. si tehnored. jud. P.I.A si gref. VC/4 ex/ 01.02.2013.
← Pretenţii. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|