Plângere contravenţională. Sentința nr. 220/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 220/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 22327/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr. 220
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. Ș., cu domiciliul în Ploiesti ,..1, .. B, . ,împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 13.09.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul si intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 29.09..2011 sub nr._, petentul P. S. a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, sa dispuna anularea procesului-verbal . nr._/09.09.2011
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa întrucât avea taxa de drum plătită
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002
Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
În ceea ce privește intimata aceasta deși legal citată nu a formulat întâmpinare potrivit art 115 și urm C.p.civ și nici nu s-a prezentat în instanță pentru explicații și lămuriri.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, fila13 dosar
În cauză instanța a administrat la solicitarea petentului proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie: procesul verbal în discuție, dovada de comunicare, rovinieta, adresa n r. 6633/2010 emisa de BRML, autorizatie de control, certificat calificat, planse fotografice.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei si contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 Euro, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constand in aceea ca, la data de 18.03.2011, a condus vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, fără a deține rovignietă valabilă .
Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Verificând sistemul ECRIS instanța a constat că petentul a fost sancționat de mai multe ori pentru fapte identice și i s-au întocmit mai multe procese verbale primul –EX. PV din dosar_/200/2011.
Între data constatării săvârșirii acestei contravenții si data judecării prezentei cauze ,OG nr. 15/2002,în temeiul căreia a fost sancționată petenta ,a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă (art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentei.
In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal contesat și sancțiunile aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul P. Ș., cu domiciliul în Ploiesti ,..1, .. B, . ,împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 13.09.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.
Anulează procesul verbal, amenda aplicată si obligația de plata a despăgubirii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. C.C.
4 ex.
05.02.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 112/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4669/2013.... → |
---|