Plângere contravenţională. Sentința nr. 8672/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8672/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 29711/200/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 8672
Ședința publică din 24.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: A. D.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta S.C. T. V. S.R.L., cu sediul in Buzau, . l0, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 12.12.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta S.C. T. V. S.R.L. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata a formulat intampinare si a inaintat la dosar certificat calificat si autorizatia de control a agentului constatator, precum si plansa foto reprezentand inregistrarea abaterii, după care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.12.2011 petenta . B. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ intocmit la 12.12.2011, solicitând anularea acestuia.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În fapt, petenta a arătat că vechiul cu număr de înmatriculare_ a mai fost sancționată și prin alte procese verbale, a achitat deja amenda și tariful de despăgubire pentru un proces verbal emis pentru această contravenție, fapta nu prezintă pericol social, în permanență a avut achitată rovinieta iar când a sesizat greșeala, a achiziționat rovinieta.
Prin urmare, având în vedere buna sa credință, faptul că nu s-a săvârșit o faptă care să prezinte pericol social, solicită anularea procesului verbal.
Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 115-118 C.proc.civ, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, certificatul calificat al agentului constatator.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
La data de 12.12.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 14.06.2011, ora 9,37 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 12l,79 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Instanța, analizând procesul-verbal in ceea ce privește legalitatea, apreciază ca acesta a fost legal întocmit cu respectarea condițiilor de forma prevăzute de art. 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Pe fondul cauzei, la data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii procesului-verbal în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În cauza de față, examinând actele dosarului și efectuând verificări în sistemul ECRIS, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat, petenta a mai fost sancționată prin procesul verbal R 11 nr._ din data de 14.11.2011 pentru o faptă similară, câtă vreme procesul verbal contestat prin prezenta plângere a fost încheiat la data de 12.12.2011.
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unor contravenții similare, sancționate prin alte procese verbale de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal în discuție și toate măsurile dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite actiunea formulata de petenta S.C. T. V. S.R.L., cu sediul in Buzau, . l0, ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 12.12.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 12.12.2011 de intimata.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 24.05.2013.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./l9.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7615/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3189/2013.... → |
---|