Pretenţii. Hotărâre din 26-06-2013, Judecătoria BUZĂU

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 27297/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 26 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. D.

Grefier M. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, promovată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.1 PT 28 cu sediul în B., .. I 13, parter, județul B., în contradictoriu cu pârâtul M. C. domiciliat în B., Cart. D. 2, ..11, județul B..

La începutul ședinței de judecată, instanța a informat părțile prezente, potrivit art. 6 din Legea nr. 192/2006, asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le-a îndrumat să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele, putându-se adresa în acest sens unui mediator autorizat și că la serviciul registratură al instanței se afla tabloul mediatorilor din județul B..

La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită e plata taxei judiciare de timbru, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 11 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 5 Cod proc.civ.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și întrucât nu sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

J U D E C AT A:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2012 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.1 PT 28 B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul M. C., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.231, 70 lei cheltuieli intretinere aferente perioadei ianuarie 2012- august 2012; 219 lei cheltuieli ocazionate de reparatiile la blocul K8 ; 20 lei fond de rulment și la plata sumei de 419,80 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei ianuarie 2012-august 2012 ,cu mentiunea ca penalitatile curg in continuare pana la achitarea integrala a debitului

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, deși pârâtul a beneficiat de serviciile prestate în favoarea tuturor ocupanților unui apartament dintr-un . caldă și rece, agent termenic, salubritate, servicii administrative), acesta a refuzat în mod nejustificat să își îndeplinească la termen obligația de plată a cheltuielilor de întreținere, ceea ce pune asociația în imposibilitate de a-și onora toate obligațiile contractuale către furnizori.

În drept și-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 230/2007,art.1429 pct.2 cod civil,Legea nr.114/1996-ANEXA 2,Normele Metodologice de aplicare.

În dovedirea cererii, a depus înscrisuri.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.

Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, art. 15 lit. p din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Legal citat, pârâtul M. C. nu a formulat întâmpinare și nici nu a propus probe în apărare.

În temeiul art. 167 alin. 1 Cod proc.civ.,instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei,

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că:

Pârâtul M. C. este titularul apartamentului nr.11 din imobilul situat în B.,cart. D. 2, . calitate, are obligația suportării cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere, în conformitate cu actele normative incidente.

Astfel, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, în același sens fiind și dispozițiile art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin H.G. nr. 1588/2007.

Art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin.1 din Normele metodologice mai sus amintite prevăd obligația proprietarilor din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare dintre aceștia, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, cu mențiunea că penalizările nu pot fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În același sens, art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007 prevede că asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, suma acestora neputând depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

În temeiul art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Examinând listele de plată, aduse la cunoștință pârâtului prin afișare și opozabile acestuia (filele 12-33), precum și fișa de calcul aferentă apartamentului pârâtului (fila 5), instanța constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

Potrivit art. 12 pct. A lit. d din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, proprietarii membri ai asociației au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată.

Or, pârâtul nu a contestat calculul contribuției în modalitatea prevăzută de lege, de unde se deduce că a acceptat, cel puțin tacit, cuantumul și modalitatea de calcul a sumelor percepute cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile de întreținere. Mai mult decât atât, pârâtul nu a contestat debitul nici în cadrul litigiului de față, prin formularea unei întâmpinări.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă în sumă de 419,80 lei, calculate din luna ianuarie 2012, instanța constată, din fișa de calcul depusă la dosar, că acestea au fost calculate prin aplicarea unui procent de 0,2% pe fiecare zi, stabilit prin hotărârea adunării generale a asociației, consemnată în procesul verbal din 27.08.2005 (fila 14), după trecerea unei perioade de 30 de zile de la scadență, iar suma penalităților de întârziere aferente fiecărei luni nu depășește cota de contribuție asupra căreia acestea s-au aplicat.

Față de cele ce preced, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei 1.231, 70 lei cheltuieli intretinere aferente perioadei ianuarie 2012- august 2012; 219 lei cheltuieli ocazionate de reparatiile la blocul K8; 20 lei fond de rulment și la plata sumei de 419,80 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei ianuarie 2012-august 2012 ,cu mentiunea ca penalitatile curg in continuare pana la achitarea integrala a debitului.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 1 Cproc.civ.cu referire la art. 299 alin. 1 1 C.proc.civ. hotărârea este executorie de drept și irevocabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.1 PT 28 cu sediul în B., .. I 13, parter, județul B., în contradictoriu cu pârâtul M. C. domiciliat în B., Cart. D. 2, ..11, județul B.

Obliga paratul catre reclamanta la plata sumelor de 1.231, 70 lei cheltuieli intretinere aferente perioadei ianuarie 2012- august 2012; 219 lei cheltuieli ocazionate de reparatiile la blocul K8 ; 20 lei fond de rulment .

Obliga paratul catre reclamanta la plata sumei de 419,80 lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei ianuarie 2012-august 2012 ,cu mentiunea ca penalitatile curg in continuare pana la achitarea integrala a debitului

Definitiva.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .

Pronuntata in sedinta publica astazi 26.06.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. A.C

Tehnored. F.L

Exempl 4/20.09.2012

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 26-06-2013, Judecătoria BUZĂU