Pretenţii. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 28203/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. L. A.

GREFIER: I. D.

Pe rol fiind solutionarea actiunii civile formulate de reclamanta A. DE P. NR. 4 PT. 7, cu sediul în mun. B., Cartier Brosteni, . în contradictoriu cu pârâtul D. M., domiciliat în mun. B., Cartier Brosteni, .. 18, jud. B., având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părtile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, procedura de citare este legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat șui alte probe de administrat, instanța, în baza art. 150 C.pr.civ., apreciază cauza în stare de judecată și o retine pentru solutionare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 25.10.2012, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 7, NR.4 a chemat în judecată pe pârâtul D. M. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1504,17 lei CE reprezintă cheltuieli restante de întreținere și cheltuieli comune pe perioada martie 2010- septembrie 2012, suma de 1048,89 lei ce reprezintă penalități de întârziere, aferente perioadei martie 2010-iunie 2012 și la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a cheltuielilor de întreținere.

În motivare, a arătat că pârâta, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor, nu a achitat cota corespunzătoare ce revenea apartamentului deținut în proprietate din cheltuielile comune de întreținere, pentru perioada martie 2010- septembrie 2012.

Au fost calculate penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere pentru debitul restant, conform hotărârii adunării generale.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.230/2007 și HG nr.1588/2007.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

La data de 3.06.2013 reclamanta a depus la dosar cerere de modificare a câtimii obiectului acțiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1636,21 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iulie 2010-aprilie 2013, 1194 lei, reprezentând penalizări de întârziere aferente perioadei iulie 2010-februarie 2013, calculate până la data de 31.05.2013 și la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a cheltuielilor de întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul, deși a beneficiat de serviciile prestate de furnizori, pentru perioada iulie 2010- aprlie 2013, nu a achitat cota parte ce îi revenea din cheltuielile de întreținere, acumulând o restanță în cuantum de 1636,21 lei.

Debitul restant rezultă din situația centralizată depusă la dosar de reclamantă și nu a fost contestat de pârâtă.

Față de întârzierea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere, reclamanta a calculat penalizări de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, în conformitate cu procesul verbal al Adunării Generale a Asociației de P. și Statutul Asociației de P..

În conformitate cu dispozițiile art.32 din HG nr.1588/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.230/2007, „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listelor de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

În speță, instanța constată că pârâtul, deși a beneficiat de serviciile prestate de Asociația de proprietari pentru întreținerea corespunzătoare a apartamentului, nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a contravalorii acestora.

Astfel, în cazul în care oricare dintre proprietari nu își respectă obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat și a cotei părți din cheltuielile ce-i revin, potrivit art.50 din Legea nr.230/2007, Asociația de Proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe oricare proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Față de considerentele anterioare, instanța va aprecia că cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost modificată, este întemeiată, motiv pentru care, urmează să o admită.

Va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1636,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iulie 2010-aprilie 2013, 1194 lei, reprezentând penalizări de întârziere aferente perioadei iulie 2010-februarie 2013, calculate până la data de 31.05.2013 și la plata în continuare a penalizărilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi până la plata integrală a cheltuielilor de întreținere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. NR. 4 PT. 7, cu sediul în mun. B., Cartier Brosteni, . în contradictoriu cu pârâtul D. M., domiciliat în mun. B., Cartier Brosteni, .. 18, jud. B., având ca obiect pretentii.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1636,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iulie 2010-aprilie 2013, 1194 lei, reprezentând penalizări de întârziere aferente perioadei iulie 2010-februarie 2013, calculate până la data de 31.05.2013 și la plata în continuare a penalizărilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi până la plata integrală a cheltuielilor de întreținere.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 8.10.2013.

P. GREFIER

Tehnored.ALA/4 ex./25.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BUZĂU