Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 6899/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. - C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta V. R. M., cu domiciliul în . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta V. R. M. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-au depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 23.01.2013 cerere formulată de petentă privind judecarea cauzei în lipsă, la data de 27.03.2012 de către petentă contract de comodat pentru autoturism, iar la data de 19.06.2013 adresă comunicare relații, dovada comunicării procesului verbal contestat, certificat calificat pentru semnătura electronică, autorizația de control și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, după care:
Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.
Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei.
Totodată, în temeiul art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a verificării aplicației ECRIS, atașează sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect plângere contravențională formulată de către petent din prezenta cauza împotriva procesului-verbal . 12, nr._/11.01.2012.
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 28.02.2012, petenta V. R. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 31.01.2012 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN și a sancțiunii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, pe cale de excepție, a înțeles să invoce nulitatea absolută a procesului-verbal pentru nerespectarea prevederilor art. 16 alin.7 din OG nr.2/2001, cu privire la dreptul petentului de a formula obiecțiuni, art. 17 din OG nr.2/2001, lipsind semnătura agentului constatator.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile din OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copii: procesul-verbal contestat, rovinieta, cartea de identitate . nr._.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare, dar a depus planșă fotografică și certificat calificat.
În temeiul art. 167 și urm. C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN la data de 31.01.2012 petentei V. R. M. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, reținându-se că la data de 15.08.2011, ora 10:42 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinieta valabila.
În sarcina petentei a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.
Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.
Instanța observă că între momentul constatării faptei și primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fără rovinieta valabilă, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 :” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.
În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.
Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.
În consecință, din sentința civilă nr._/13.11.2012 depusă la dosarul cauzei rezultă că pe rolul instanței a fost înregistrată cauza_ având ca obiect plângere contravențională formulată de către petenta din prezenta cauza împotriva procesului-verbal . 12 nr._/11.01.2012 prin care petenta a fost sanctionat pentru fapta de a fi circulat cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ fara a avea rovinieta valabila.
Astfel, observând că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii celui indicat în paragraful anterior, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . nr._/31.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea privind pe petenta V. R. M., cu domiciliul în . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Anulează procesul-verbal . nr._/31.01.2012.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
28.06.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8024/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2013.... → |
---|