Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 25073/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.09.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - M. S.

GREFIER - I. A. C.

Pe rol fiind soluționare acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 27 NR. 3, cu sediul în B., cart. D. 2, .. B., în contradictoriu cu pârâtul S. M. G., domiciliat în B., cart. D. 2, ., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 27 NR. 3 și pârâtul S. M. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar au fost depuse, prin intermediul compartimentului registratură, precizări la acțiune formulate de reclamantă și înscrisurile anexate, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct.1 C.proc.civ și teritorial în temeiul art.5 C.proc.civ.

Instanța, conform art. 132 al. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, ia act de faptul că reclamanta si-a modificat cuantumul pretențiilor.

Instanța, constatând că reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 167 Cod., încuviințează reclamantei - proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau sub nr._ la data de 04.09.2012, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 27 NR. 3 a solicitat pronuntarea unei hotarari judecatoresti, prin care pârâtul S. M. G. să fie obligat la plata a 1.337,57 lei - reprezentând contravaloarea cote de intretinere restante aferente perioadei august 2009-iulie 2012, 907,46 lei - penalități de întârziere aferente perioadei august 2009-mai 2012, respectiv penalitati de întarziere calculate la procentul de 0,2% pe zi aferente intretinerii restante, pana la achitarea integrala acestora.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat că, în fapt, desi paratul a beneficiat de serviciile prestate de furnizori in favoarea tuturor ocupantilor unui apartament dintr-un . apa potabila, apa calda menajera, salubritate, energie electrica pe casa scarii, cheltuieli administrative etc.), acesta refuza in mod nejustificat sa-si indeplineasca la termen obligatia de plata a cheltuielilor de intretinere, acumuland astfel restante la intretinere.

In drept, au fost invocate dispozitiile din Legea nr.230/2007, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 aprobate prin H.G. nr.1588/2007, respectiv cele din Statutul asociatiei de proprietari.

Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, in temeiul art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007.

In temeiul art.242 alin.2 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea acuzei in lipsa.

In dovedirea cererii, reclamanta a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu înscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, urmatoarele documente: fise debite locatari, proces verbal din data de 16.09.2005 (filele 4-9).

Reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari la actiune (fila 12), prin care a aratat ca paratul nu a achitat nimic din datoria inregistrata la asociatie, sens in care s-au acumulat si alte datorii, in acest sens îsi modifica cuantumul pretentiilor, solicitand obligarea paratului la plata urmatoarelor sume: 1.665,35 lei - reprezentand cheltuieli de întretinere restante pentru perioada august 2009 (partial)-martie 2013, 1.137,10 lei - cu titlu de penalitati de întarziere aferente perioadei august 2009-ianuarie 2013, calculate pana la data de 29.04.2013, respectiv penalitati de întarziere calculate la procentul de 0,2% pe zi aferente intretinerii restante, pana la achitarea integrala acestora.

In sustinerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, fise debit parat (filele 13-15).

Reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari la actiune (fila 19), prin care a aratat ca paratul nu a platit din datorie, in acest sens îsi modifica cuantumul pretentiilor, solicitand obligarea paratului la plata urmatoarelor sume: 1.665,35 lei - reprezentand cheltuieli de întretinere restante pentru perioada august 2009 (partial)-martie 2013, 1.172,73 lei - cu titlu de penalitati de întarziere aferente perioadei august 2009-martie 2013, calculate pana la data de 14.06.2013, respectiv penalitati de întarziere calculate la procentul de 0,2% pe zi aferente intretinerii restante, pana la achitarea integrala acestora.

In sustinerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, fise debite (filele 20-22), liste de intretinere (filele 23-67).

Pârâtul, desi legal citat cu mentiunea „personal la interogatoriu” (fila 69), nu a contestat cuantumul debitului restant solicitat de către reclamanta, nu a formulat întâmpinare, si nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, pentru a face dovada achitării debitului sau pentru a-și face eventuale apărări.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei precizari la actiune (fila 71), prin care a aratat ca paratul nu a platit din datorie, in acest sens îsi modifica cuantumul pretentiilor, solicitand obligarea paratului la plata urmatoarelor sume: 1.665,35 lei - reprezentand cheltuieli de întretinere restante pentru perioada august 2009 (partial)-martie 2013, 1.231,61 lei - cu titlu de penalitati de întarziere aferente perioadei august 2009-martie 2013, calculate pana la data de 09.09.2013, respectiv penalitati de întarziere calculate la procentul de 0,2% pe zi aferente intretinerii restante, pana la achitarea integrala acestora.

La termenul de judecata din data de 12.09.2013, instanta, in temeiul art.132 alin.2 pct.2 C.proc.civ., a luat act ca reclamanta si-a modificat cuantumul pretentiilor. De asemenea, instanta, in temeiul art.167 alin.1 C.proc.civ., a incuviintat pentru reclamanta – proba cu inscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel, potrivit art.46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociatiilor de proprietari, „toti proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor asociatiei de proprietari.” Această obligație este prevazută și de dispozițiile art.12 pct.B lit.c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, aprobata prin H.G. nr.1588/2007.

Conform art. 48 alin.1 din acelasi act normativ, stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Pe de alta parte, dispozitiile art. 50 prevad:

(1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

(2) Acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.

(3) Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de procedură civilă.

In fapt, paratul S. M. G. este proprietarul imobilului situat in loc.B., cart. D. 2, ., jud. B..

Deși reclamanta și-a îndeplinit obligatiile, conform art.28 alin.1 si 3 din acelasi act normativ, stabilind în fiecare lună cota de contribuție aferentă fiecărui consumator, astfel cum rezultă din listele de întreținere aflate la dosarul cauzei, pârâtul nu a achitat contravaloarea cheltuielilor de întretinere, aferente perioadei august 2009 (partial)-martie 2013, acumuland pana la data pronuntarii prezentei cauze (respectiv la data de 12.09.2013) un debit în cuantum de 1.665,35 lei.

Prin urmare, avand in vedere ca termenul scadent aferent fiecarei liste de intretinere (pentru perioada august 2009/partial-martie 2013) s-a implinit, instanta apreciaza ca paratul datoreaza intretinere restanta in cuantum de 1.665,35 lei reprezentand cheltuieli comune de intretinere (fila 71), astfel cum rezulta din cuprinsul listelor de intretinere aferente perioadei august 2009-martie 2013, atasate prezentului dosar.

In ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că potrivit art.49 din Legea nr.230/2007, „asociatia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizari pentru orice suma cu titlu de restanta, afisata pe lista de plata. Penalizarile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere si se vor aplica numai dupa o perioada de 30 de zile care depaseste termenul stabilit pentru plata, fara ca suma penalizarilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat. Termenul de plata a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afisate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.”

Cuantumul penalitatilor, respectiv 0,2% pentru fiecare zi de intarziere, a fost stabilit in cadrul Adunarii Generale a Asociatiei de P. din data de 16.09.2005 (fila 7).

Având în vedere că termenul scadentei s-a împlinit pentru fiecare dintre contribuții, reclamanta a calculat și penalități de întârziere, în valoarea totala de 1.231,61 lei (fila 72)– penalitati de intretinere aferente debitului principal (aferente intretinerii restante din perioada august 2009-martie 2013, calculate la data de 09.09.2013).

Pârâtul, desi legal citat cu mentiunea „personal la interogatoriu” (fila 69), nu a contestat cuantumul debitului restant solicitat de către reclamanta, nu a formulat întâmpinare, si nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, pentru a face dovada achitării debitului sau pentru a-și face eventuale apărări, ceea ce echivalează cu o recunoastere deplina a pretentiilor reclamantei, conform art.225 C.proc.civ.

Față de cele menționate, având în vedere dispozitiile art.969 si art.970 C.civil, raportate de art.3 din Legea nr.71/2011, instanta va admite cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 27 NR. 3 în contradictoriu cu pârâtul S. M. G.. In acest sens, instanta va obliga paratul sa achite reclamantei, suma de 1.665,35 lei - reprezentand cheltuieli de intretinere si cheltuieli comune aferente perioadei august 2009 (partial)-martie 2013, 1.231,61 lei - cu titlu de penalitati de intarziere aferente intretinerii neachitate pentru perioada august 2009-martie 2013 (calculate la 09.09.2013), respectiv penalitati de intarziere de 0,2 % pe zi de intarziere aferente intretinerii neachitate, ce curg in continuare, pana la plata efectiva a acesteia, fără ca suma penalizarilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat.

Conform art.274 C.proc.civ. si potrivit principiului disponibilitatii, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 27 NR. 3, cu sediul în B., cart. D. 2, .. B., în contradictoriu cu pârâtul S. M. G., domiciliat în B., cart. D. 2, ., jud. B..

Obliga paratul sa achite reclamantei, suma de 1.665,35 lei - reprezentand cheltuieli de intretinere si cheltuieli comune aferente perioadei august 2009 (partial)-martie 2013, 1.231,61 lei - cu titlu de penalitati de intarziere aferente intretinerii neachitate pentru perioada august 2009-martie 2013 (calculate la 09.09.2013), respectiv penalitati de intarziere de 0,2 % pe zi de intarziere aferente intretinerii neachitate, ce curg in continuare, pana la plata efectiva a acesteia, fără ca suma penalizarilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. M.S.

4 ex./02.10.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU