Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 29993/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA Nr._/2013
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. G., cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâții P. N., cu domiciliu în comuna Bisoca, . și B. G., cu domiciliul în . B. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și a doua strigare a cauzei a răspuns pârâta P. N., lipsă fiind reclamantul P. G. și pârâtul B. G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată ca procedura de citare este legal îndeplinită,reclamantul nu s-a conform dispozițiilor instanței, în sensul de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 59 lei si timbru judiciar în valoare de 1,5 lei,după care;
Față de faptul ca reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței ,în sensul de a proceda la achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 59 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, instanța din oficiu invoca excepția netimbrării cererii și acorda cuvântul cu privire la aceasta .
Pârâta P. N., având cuvântul solicită admiterea excepției netimbrării cererii.
INSTANȚA
Asupra prezentei actiuni civile.
Prin cererea formulata la data de 28.11.2012 si inregistrata pe rolul instantei sub nr._, reclamantul P. G. a solicitat in contradictoriu cu parații P. N. și B. G. obligarea acestora din urma la plata sumei de 600 lei reprezentand c./val. fanului cosit de pârata P. Neacsa, obligarea acesteia de a nu mai cosi pe viitor fănul de pe acest teren, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamantul invedereaza instantei că pârâta P. N. i-a cosit suprafata de 0,92 ha, teren situate in satul Sarile, . face parte din moștenirea lasata de tatal sau P. N. D., ca acesta suprafta de teren de 0,92 ha i-a fost sata de catre tatal sau, fratelui sau P. D.I., decedat, sotul lui P. Neacsa .
A mai aratat reclamantul ca, a cosit an de an, inclusiv 2012 iarba de pe teren, că în luna august cand s-a dus la teren a gasit iarba cosită în brazde și prunele culese, că a întrebat-o pe parata de ce i-a cosit fânul, iar aceasta i-a raspuns ca așa a învățat-o primarul comunei Bisoca Besliu G. si șeful Postului de Politei Bisoca, al carui nume nu il cunoaste .Mai precizeaza, ca terenul in cauza i-a fost conferit prin Hotararea judecatorească nr._ /1993 a Judecatoriei Buzau, solicutând cheltuieli de judecata,, suma de 600 lei reprezentand contravaloarea fânului cosit de pârata P. Neacsa si obligarea pârâtei de a nu mai cosi pe viitor fânul de pe acest teren.
Instanta ,a dispus citarea reclamantului cu mentiunea ca pana la primul termen de judecata sa depuna dovada achitarii taxei judiciare de timbru de 59 lei si a timbrului judiciar în valoare de 1,5 lei, sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata.
La termenul de judecată din 04.09.2013 reclamantul prezent a învederat instantei ca nu a avut posibilitate sa achite taxa judiciara de timbru in cuntum de 59 lei si timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, întrucât a fost internat in spital, solicitand amânarea judecarii cauzei pentru a face dovada achitarii acestei taxe.
Întrucat, reclamantul nu s-a prezentat la termenul acordat și nu s-a conformat dispozitiilor instantei, la termenul de judecata din 30.10.2013, instanta a invocat din oficiu exceptia de netimbrare a cererii.
Analizand actele si inscrisurile dosarului, instanta va retine urmatoarele:
Potrivit art. 137 Cod pr.civ. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, cat si asupra acelora de fond, care fac de prisos cercetarea in total sau in parte a fondului cauzei.
Conform art. 20 al. l din Legea nr. l46/l997, privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, iar daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii cererii, ori daca pe parcursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata, pana la primul termen de judecata, iar potrivit art. 20 al. 3, neindeplinirea obligatiilor de plata, la termenul stabilit, se sanctioneaza cu anularea actiunii sau cererii.
In speta, instanta constata ca la termenul de judecata din data de 30.10.2013, reclamantul nu s-a conformat celor dispuse, in sensul ca nu a achitat taxa de timbru in valoare de 59 lei si timbru judiciar in valoare de 1,5 lei - aferenta cererii de chemare in judecata, desi a fost citat in acest sens ,sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata și prezent la termenul de judecata din 04.09.2013 .
Prin urmare, instanta, avand in vedere dispozitiile art. l8 - 20 din Legea l46/l997, privind taxele judiciare de timbru, va admite exceptia de netimbrare a cererii, invocata din oficiu si va anula cererea ca netimbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de netimbrare a cererii.
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul P. G., cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâții P. N., cu domiciliu în comuna Bisoca, . și B. G., cu domiciliul în . B. .
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.M.M.
Tehnored. C.C.
5 ex.
08.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... → |
---|