Pretenţii. Sentința nr. 7525/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 7525/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-05-2013 în dosarul nr. 8590/200/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 7525

Ședința publică de la 03 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V.-C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea cererii formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 2 cu sediul in municipiul Buzau,.,.,.,judetul Buzau in contradictoriu cu pârâtul B. N. domiciliat in municipiul Buzau,Aleea Jupiter,.,apt.26,judetul Buzau, având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta prin presedinte P. I.,lipsa piritul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca dosarul se afla la primul termen de judecata,iar cererea reclamantei este scutita de plata taxei judiciare de timbru,dupa care instanta pune in discutia partilor exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei a presedintelui P. I.,dupa care ramine in pronuntare pe amintita exceptie.

Presedintele reclamantei P. I. arata ca din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca el este cel legal ales de Adunarea Generala a Asociatiei,situatie in care solicita respingerea exceptiei invocata de fosta presedinta V. M..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr.8590 din 12.03.2012 reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 2 cu sediul in municipiul Buzau,.,.,.,judetul Buzau in contradictoriu cu pârâtul B. N. domiciliat in municipiul Buzau,Aleea Jupiter,.,apt.26,judetul Buzau a solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 952,54 lei cu titlu de cheltuieli intretinere.

Prin cererea din data de 4 ianuarie 2012 reclamanta prin presedinte V. M. formuleaza o cerere de renuntare la judecata.

Ca atare prin incheierea din data de 11 ianuarie 2013 pronuntata de judecatoria Buzau in dosar nr._ instanta ia act de renuntarea reclamantei la judecata.

Impotriva respectivei incheieri a formulat recurs reclamanta de data aceasta prin presedinte P. I..

Prin decizia civila nr.332 din 25.02.2013 Tribunalul Buzau admite recursul,caseaza incheierea si trimite cauza spre rejudecare pentru ca instanta sa se pronunte pe exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei prin presedintele P. I..

Instanta de recurs in considerentele deciziei de casare mai retine ca,la termenul din data de 25.02.2013 la dosar s-a depus un numar de 22 chitante emise de reclamanta prin care se face dovada achitarii debitului in suma de 952,54 lei de catre pirit.

Referitor la exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei a presedintelui P. I. invocata de presedinta V. M. instanta apreciaza ca aceasta este neintemeiata.

Din actele depuse la dosar de presedintele P. I. rezulta ca acesta este adevaratul presedinte al Asociatiei,ales in mod democratic de Adunarea Generala a proprietarilor si demis ilegal de o asa zisa A. Generala condusa de presedinta V. M..

In acest sens a se vedea adresa Primariei municipiului Buzau nr.6434 din sept.2010 si adresa IPJ Buzau nr.A/184 din 16.08.2012.

In consecinta instanta va respinge exceptia invocata ca fiind neintemeiata si va constata ca cererea reclamantei a ramas fara obiect ca urmare a achitarii sumei de 952,54 lei de catre pirit cu titlu de cheltuieli intretinere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii de reprezentant al reclamantei a presedintelui P. I. invocata de reclamanta prin presedinta V. M..

Constata ca cererea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 2 cu sediul in municipiul Buzau,.,.,.,judetul Buzau in contradictoriu cu pârâtul B. N. domiciliat in municipiul Buzau,Aleea Jupiter,.,apt.26,judetul Buzau, având ca obiect pretenții,a rama sfara obiect ca urmare a achitarii sum ei de 952,54 lei de catre pirit cu titlu de cheltuieli de intretinere.

Cu drept la recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Mai 2013.

P. GREFIER,

Red./Dact. IVC/ 09.05.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7525/2013. Judecătoria BUZĂU