Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2992/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2992/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 18213/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – JUDETUL BUZAU
SECTIA CIVILA
Sentința civilã nr. 2992
Ședința publică din data de 20.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. C.
GREFIER: N. R.
Ministerul public a fost reprezentat de dna. Procuror M. E. din cadrul Parchetului de pe L. Judecatoria Buzau.
Pe rol fiind sesizarea formulata de petentul organ constatator I. JUDEȚEAN DE J. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul contravenient B. I. M. domiciliat în ., CNP -_, în temeiul procesului-verbal de contravenție . nr._/07.02.2009 încheiat de petentul organ constatator, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunității.
La apelul nominal facut in sedinta publica a răspuns petentul B. I. M., lipsă fiind petentul IJJ B..
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca actiunea este la primul termen de judecată, este scutita de plata taxei de timbru, procedura este legal indeplinita, dupa care:
Instanța procedează la verificarea identității intimatului B. I. M., conform cărții de identitate provizorie . nr._, CNP –_.
Intimatul arată că are cunoștință de amendă, nu are posibilități financiare de a o achita și este de acord cu transformarea acesteia în muncă în folosul comunității.
Reprezentantul Parchetului de pe langa Judecatoria Buzau invedereaza instantei ca un mai are alte cereri de formulat in prezenta cauza.
Nemaifiid cereri de formulat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, constată încheiată cercetarea judecătoreasca și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul in fond, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. pune concluzii de admitere a cererii, având in vedere ca intimatul contravenient nu a achitat amenda în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/07.02.2009 încheiat de petentul organ constatator si nu exista posibilitatea recuperării debitului, intimatul neavând bunuri urmăribile, ca acesta este apt de munca, iar potrivit Deciziei nr.1354/10.12.2008 a Curții Constituționale nu mai este nevoie de acordul acestuia pentru înlocuirea sancțiunii, conform art. 9 al.5 din OG 2/2001 modificata prin Legea 293/28.09.2009 cu referire la art. 13 OG 55/2002 modificata prin Legea 294/200 4 si având in vedere decizia nr. 7 /20.09.2010 a ÎCCJ, a se dispune înlocuirea amenzii aplicata prin procesul verbal de constatarea contravenției, cu 25 ore de munca in folosul comunității, care se vor executa la Primăria comunei Stâlpu, în activitățile stabilite prin Hotărârea Consiliului Local, iar numărul de ore stabilite au fost calculate în raport de venitul minim pe economia naționala.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzau sub nr._ la data de 29.05.2012, I. JUDEȚEAN DE J. B. a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului B. I. M. prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.02.2009 încheiat de petentul organ constatator.
Expunând situația de fapt, I. JUDEȚEAN DE J. B. a arătat că deși au trecut mai mult de trei luni, nu s-au achitat amenzile aplicate.
In probațiune s-au anexat: procesul verbal de contravenție . nr._/07.02.2009, adresa nr. 571/13.04.2009.
In drept cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și pe prevederile OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității .
Analizând actele și lucrările dosarului în contextul legislației în vigoare instanța constă următoarele:
Analizând procesul-verbal se constată că sancțiunile au fost aplicate contravenientului în temeiul Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu exista posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată.
In art. 9 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și în art. 1 alin. 3 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, se prevede că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată numai dacă exista consimțământul contravenientului.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1354/2008, au fost declarate neconstituționale prevederile legale care condiționau înlocuirea sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității, astfel încât, dacă sunt îndeplinite celelalte cerințe ale legii interne și ale convențiilor internaționale privind drepturile omului, în prezent, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi aplicată și fără acordul contravenientului.
Potrivit art. 42 din Constituția României și art. 4 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, munca forțată este interzisă, exceptând următoarele situații: activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de constiinta; munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; prestațiile impuse în situația creata de calamitati ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții. Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanta de judecata.
Prin Decizia nr. 7 din data de 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-au stabilit următoarele: dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din OG nr. 2/2001 prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din OG nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În speță se constată că amenzile au fost aplicate în baza Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, care nu prevede sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității alternativ cu amenda.
Față de cele expuse mai sus, având în vedere că pentru faptele săvârșite chiar dacă legea nu prevede sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității alternativ cu amenda, instanța, ca efect al Deciziei nr. 7 din data de 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, obligatorie, aplicând ca și criteriu de apreciere cu privire la numărul de ore de muncă în folosul comunității calculat la venitul minim pe economie, va aprecia că cererea de înlocuire a amenzii cu prestarea unui număr de ore în folosul comunității ca întemeiată, urmând a o admite.
Conform art. 1 din HG nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată venit - Începând cu data de 1 februarie 2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, la care se va calcula numărul de ore de activități în folosul comunității pe care contravenientul urmează a le presta la primăria de domiciliu.
Pe cale de consecință, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii de 100 lei amendă contravențională aplicată intimatului contravenient B. I. M. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.02.2009 încheiat de petentul organ constatator în sancțiunea prestării unui număr de 25 ore de muncă în folosul comunității, care vor fi executate la Primăria comunei Stâlpu, județ B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul organ constatator I. JUDEȚEAN DE J. B., cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu intimatul contravenient B. I. M. domiciliat în ..
Dispune înlocuirea sancțiunii de 100 lei amendă contravențională aplicată intimatului contravenient B. I. M. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.02.2009 încheiat de petentul organ constatator în sancțiunea prestării unui număr de 25 ore de muncă în folosul comunității, care vor fi executate la Primăria comunei Stâlpu, județ B..
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 20.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. Crenguța N. R.
Red. P.C.
Tehnored. N.R.
4 ex/13.03.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7437/2013.... → |
---|