Succesiune. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 25937/200/2011

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE: 17.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect succesiune, privind pe reclamantul D. G., domiciliat în sector 2, București, .. 209, . în contradictoriu pârâții N. M., V. Z., S. M., toate domiciliate în ., N. G., domiciliată în comuna Vadu Pașii, ..

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 10.12.2013, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta, iar instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea la 17.12.2013.

Dupa deliberare:

INSTANTA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 08.11.2011, reclamantul D. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții N. M., N. G., V. Z. și S. M. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate calitatea de moștenitori ai defunctului C. I., decedat la data de 06.06.2002, cu ultim domiciliu in ., să se stabilească masa de împărțit, cotele ce revin și să se dispună ieșirea din indiviziunea existenta asupra bunurilor succesorale ramase de pe urma defunctului, prin individualizarea si atribuirea in natura, conform cotelor succesorale a bunurilor ce le revin, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 06.06.2002, a decedat C. I., conform certificatului de deces . număr_, emis de PRIMĂRIA COMUNEI SĂGEATA, cu ultimul domiciliu in ..

De pe urma sa a rămas următoarea masa succesorala: casă de locuit, în suprafață de 80 mp, situata in . ; anexe casa de locuit in suprafața de 56 mp, situate in corn. Săgeata, jud. B., teren arabil in suprafața de 4,53 ha, situat in .; vie in suprafața de 0,08 ha, situata in corn. Săgeata, jud. B.; teren curți construcții, in suprafața de 0,11 ha, situat in corn. Săgeata, jud. B.;

Moștenitori cu vocație la succesiune au rămas: D. G., in calitate de unic descendent al defunctei C. A., decedata la data de 17.03.2009, cu ultim domiciliu in ., soție postdecedata a defunctului C. I., conform certificatului de căsătorie . nr._ din 23.03.1956 si certificatului de deces anexat, N. M., moștenitoare a defunctului C. N. (frate C. I.), N. G., moștenitoare a defunctei C. A. (sora C. I.), V. Z. ( sora C. I.), SCIRLET M. (sora C. I. ).

A precizat că, anterior formulării si introducerii prezentei cereri, a solicitat verificarea de către notarul public a evidentelor succesorale, in conformitate cu prevederile art. 109 C.proc.civ., fiind emisă încheierea nr. 5547.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 82 coroborat cu 112 si urm. Cod procedura civila, art. 109 si 274 Cod procedura civila, 6731 si urm. Cod Procedura civilă, art. 728, 664, 667, 668 si urm. cod civil .

In dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri, martori, interogatoriu parați si, eventual, expertiza tehnica de specialitate, sens în care a depus, în copie: certificat de deces . nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de deces . nr._, certificat de naștere . nr._, declarație de notorietate autentificată sub nr.2433/27.10.2011, certificat de moștenitor nr.155/27.10.2011 eliberat de BNP Ș. C. L., certificat de atestare fiscală nr.487/18.10.2011, adeverințele nr. 3655/27.08.2009 și nr. 3656/27.08.2009 eliberate de Primăria Comunei Săgeata, încheierea nr. 5547/27.10.2011 eliberată de BNP Ș. C. L., titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat de deces . nr._, certificat de deces . nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de naștere . nr._, certificat de căsătorie . nr._, carte de identitate . nr._, certificat de naștere . nr._, certificat de deces . nr._, certificat de naștere . nr._, certificat de naștere . nr._, certificat de căsătorie . nr._, carte de identitate . nr._, buletin de identitate . nr._, certificat de căsătorie . nr._, certificat de naștere . nr._, certificarea de deces . nr._, certificat de naștere . nr._.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 750 lei conform art.3 din Legea nr. 146/1997 și s-a aplicat timbru judiciar de 5 lei.

Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare.

La termenul din 11.12.2012, au fost depus declarații olografe date de pârâtele V. Z. și N. G. prin care acestea învederau că cedează părțile din moștenirea defunctului C. I. ce li s-ar fi cuvenit, către reclamant.

În baza art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, interogatoriul pârâtelor și proba testimonială cu martorul C. G., apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.

Deși citate cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâtele au lipsit la termenul din data de 13.11.2012, motiv pentru care instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 221 C.proc.civ., față de acestea.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

Prin încheiere de admitere în principiu din data de 22.01.2013 instanța a declarat deschisă (la data de 06.06.2002) succesiunea de pe urma defunctului C. I., cu ultimul domiciliu în ..

A constatat calitatea de moștenitori legali ai defunctului C. I. pentru: soția supraviețuitoare C. V. A., V. Z. și S. M., în calitate de frați ai defunctului, N. M., nepoată de frate predecedat al defunctului ( C. N. decedat la data de 19.05.1982) și N. G., nepoată de soră predecedată a defunctului (C. A. decedată la data de 07.09.1972).

A constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit în suprafață de 80 mp și anexe în suprafață de 56 mp cu teren aferent curți construcții în suprafață de 1098 mp, situat în ., teren arabil extravilan în suprafață de 4ha și 2815 mp situat pe raza comunei Săgeata, județul B., precum și teren arabil intravilan situat în ., în suprafață de 3287 mp, reconstituit defunctului C. C. I. prin titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

A constatat că reclamantul a adus îmbunătățiri imobilului casă de locuit, constând în: ridicarea în spatele casei a unui gard în lungime de 20 si ceva metri din scândură, consolidarea și renovarea a două camere, construcția unei toalete în interiorul casei, repararea acoperișului.

A constatat că diferența de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit aparține reclamantului prin moștenire de la mama sa C. A..

A luat act de renunțarea in favorem făcută de formulată de pârâtele V. Z. și N. G. pentru reclamantul D. G. cu privire la drepturile succesorale care li se cuvin de pe urma defunctului C. I..

A constatat existența stării de indiviziune între D. G., cu o cotă de 3/4 și S. M. și N. M., fiecare cu câte o cotă de 1/8 din dreptul de proprietate asupra masei succesorale.

Pentru a pronunța această încheiere de admitere în principiu instanța a avut în vedere următoarea situație de fapt:

La data de 06.06.2002 a intervenit decesul numitului C. I., cu ultimul domiciliu în . (conform certificatului de deces eliberat în baza actului de deces înregistrat sub nr. 46/07.06.2002 de Primăria Comunei Săgeata).

Potrivit art. 651 C.civ., succesiunile se deschid prin moarte. Succesiunea de pe urma lui C. I. s-a deschis, prin urmare, pe data 06.06.2002.

În lipsa unui testament, prin prisma dispozițiilor din Codul civil privitoare la devoluțiunea legală, persoane cu vocație legală generală la moștenirea lăsată de defunct au rămas rudele în linie dreaptă descendentă și ascendentă, în mod nelimitat în grad, iar în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, precum și soția supraviețuitoare. Aceasta nu înseamnă că toate aceste rude, împreună și deodată, vor culege moștenirile lăsate de defuncți, căci vocația lor este numai generală, potențială, vizând posibilitatea de principiu a acestor persoane de a moșteni, prin efectul legii, patrimoniul persoanei decedate. Vocația lor concretă de a culege efectiv aceste moșteniri este determinată prin devoluțiunea succesorală legală, legea instituind o anumită ordine de chemare legală la moștenirea.

Cum, ca principiu de ordine publică, legea precizează ca nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine (art.686 C.civ.), chiar în cadrul aceleiași clase de moștenitori vocația generală se transformă în vocație concretă prin manifestarea expresă sau tacită a succesibilului de a culege moștenirea. Prin urmare, succesibilul are dreptul de a alege – numit drept de opțiune succesorală – între consolidarea (confirmarea) titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii (acceptare pură și simplă sau sub beneficiu de inventar) și desființarea acelui titlu prin renunțarea la moștenire.

Pentru ca soarta juridică a moștenirii să nu rămână multă vreme incertă, dreptul de opțiune trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni calculat de la data deschiderii moștenirii. În acest sens, art. 700 alin.1 C.civ. prevede că dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii. Deși legea se referă la dreptul de a accepta moștenirea, iar nu la dreptul de opțiune, este neîndoielnic că și renunțarea la moștenire urmează să fie făcută în aceeași perioadă de timp, termenul de 6 luni este acordat de lege pentru exercitarea dreptului de opțiune, pentru a se putea pronunța asupra acceptării sau renunțării în deplină cunoștință de cauză.

Sancțiunea neexercitării, în termenul instituit de art. 700 alin.1 C.civ., a dreptului de opțiune succesorală o constituie stingerea dreptului de a accepta moștenirea și, odată cu acest drept se stinge cu efect retroactiv și titlul său de moștenitor, pe cale de consecință, persoana respectivă devenind străină de succesiune.

Cum nu s-a invocat ca vreuna dintre părți au renunțat la moștenire sau că nu și-ar fi exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul stabilit de lege, din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că au rămas în calitate de moștenitori legali: soția supraviețuitoare C. V. A. (cunoscută și sub numele de C. A.), V. Z. și S. M., în calitate de frați ai defunctului, N. M., nepoată de frate predecedat al defunctului ( C. N. decedat la data de 19.05.1982) și N. G., nepoată de soră predecedată a defunctului (C. A. decedată la data de 07.09.1972).

Masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit în suprafață de 80 mp și anexe în suprafață de 56 mp cu teren aferent curți construcții în suprafață de 1098 mp, situat în ., județul B., teren arabil extravilan în suprafață de 4ha și 2815 mp situat pe raza comunei Săgeata, județul B., precum și teren arabil intravilan situat în ., județul B., în suprafață de 3287 mp, reconstituit defunctului C. C. I. prin titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Din depoziția martorului C. G. audiat în cauză coroborat cu lipsa pârâtelor de la interogatoriul încuviințat reclamantului, rezultă că dintre toți moștenitorii legali doar D. G. a avut posesia moștenirii, acesta aducând și unele îmbunătățiri imobilului casă de locuit, constând în: a construit în spatele casei un gard în lungime de 20 si ceva metri din scândură, a consolidat și renovat două camere, a construit o toaletă în interiorul casei, a reparat acoperișul.

De menționat, că diferența de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit aparține reclamantului prin moștenire de la mama sa C. A..

În acord cu prevederile articolului 1 lit. a din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor (care prevede că soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț după cum urmează: când vine la succesiune cu copiii legitimi si recunoscuți sau numai cu unii din ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime) și ale articolului 669 C.civ. (care stabilește: copiii sau descendenții lor succed tatălui, mamei, bunicilor, bunicelor și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii. Ei succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați după propriul lor drept; ei succed pe tulpină când sunt chemați toți sau unul din ei prin reprezentare.), au fost stabilite cotele de moștenire legală culese de fiecare dintre moștenitori: C. A., cunoscută și sub numele de C. A., 1/2 din masa succesorală, iar V. Z., S. M., N. M. și N. G., fiecare câte 1/8 din masa succesorală.

Instanța a luat act de renunțarea in favorem formulată de pârâtele V. Z. și N. G. pentru reclamantul D. G. cu privire la drepturile succesorale care li se cuvin de pe urma defunctului C. I.. Asemenea acte de renunțare, denumite renunțare in favorem, constituie, în realitate acte de acceptare a moștenirii însoțite de acte de înstrăinare între vii a drepturilor succesorale, succesibilul putând transmite drepturile sale succesorale către unul sau mai mulți moștenitori determinați, în cazul de față cu titlu gratuit, pentru că, în prealabil, și-a consolidat titlul de moștenitor prin acceptare.

Acestea erau îndreptățite să primească o cotă de câte 1/8 fiecare din dreptul de proprietate asupra masei succesorale, ceea ce face ca reclamantul să primească în total o cotă de ¾ din masa succesorală.

Instanța a constatat existența stării de indiviziune între D. G., cu o cotă de 3/4 și S. M. și N. M., fiecare cu câte o cotă de 1/8 din dreptul de proprietate asupra masei succesorale.

Pentru formarea loturilor s-a dispus efectuarea unei expertize construcții și a unei expertize în specialitatea cadastru în vederea identificării, delimitării, evaluării și lotizării bunurilor succesorale.

Au fost depuse la dosar raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert A. M., f 138-146, precum și raportul de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., f 100-106.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză, iar reclamantul și pârâta N. M., prezenți în fața instanței, au arătat că solicită partajarea terenurilor, conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit de expert A. M., și a variantei a II a.

La stabilirea loturilor instanța va avea în vedere criteriile prevăzute în art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, respectiv, mărimea cotei – părți ce se cuvine fiecăruia, masa bunurilor de împărțit, natura acestora, atribuindu-se pe cât se poate bunuri de aceeași natură părților. Astfel, instanța având în vedere că reclamantul are o cotă succesorală mai mare, și a adus îmbunătățiri casei de locuit, va atribui în natură imobilul casă de locuit reclamantului și anexele, conform variantei unice a raportului de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert A. M., ținând seama de amplasamentul construcțiilor instanța va atribui terenul intravilan în lotul reclamantului, și va dispune partajarea terenurilor conform variantei a II a, a raportului de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., ținând seama și de manifestarea de voință a părților prezente.

Prin prisma dispozițiilor art. 728 C.civ. care, în partea sa relevantă, prevede că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată, va dispune partajarea averii succesorale a defunctului C. I. prin omologarea variantei unice a raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit de expert A. M., și a variantei a II a, a raportului de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., care fac parte integrantă din prezenta, atribuind părților loturile propuse.

Potrivit art. 277 cod procedură civilă cheltuielile de judecată, pârâtele vor suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu avocațial, în raport de cota lor succesorală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. G., domiciliat în sector 2, București, .. 209, . în contradictoriu pârâții N. M., V. Z., S. M., toate domiciliate în ., N. G., domiciliată în comuna Vadu Pașii, ..

Dispune partajarea averii succesorale a defunctului C. I. prin omologarea variantei unice a raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit de expert A. M., și a variantei a II a, a raportului de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., care fac parte integrantă din prezenta, atribuind părților loturile propuse, după cum urmează:

Atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantului D. G. lotul nr. I, compus din:

- imobilul casă de locuit, în suprafață de 80 mp în valoare de_ lei și anexe în suprafață de 56 mp, în valoare de 3000 lei, situat în ., județul B., suprafața de terenS1 – 2224 mp, situată în intravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 12, . valoare de circulație totală de 8896 lei, delimitată de punctele de contur: 1,2,3,4,5,6,1, având dimensiunile și vecinătățile înscrise în schița anexă nr. 1 la raportul de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G.. Suprafața totală S 1 – 2224 mp se compune din suprafața S1/1-1077 mp, având o valoare de circulație de 4308 lei, și delimitată de punctele de contur: 1,2,3,6,1 și suprafața de S ½-1147 mp având o valoare de circulație de 4588 lei și delimitată de punctele de contur: 3,4,5,6,3. Pe această suprafață sunt amplasate următoarele construcții C 1 – imobil casă de locuit, C 2 – grajd, C 3- polată, C 4 – porumbar, C 5- saivan oi, suprafața de terenS2 – 1073 mp situată în intravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 9, . de circulație de 4292 lei, delimitată de punctele de contur: 7,8,9,10,7, având dimensiunile și vecinătățile înscrise în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B., suprafața de teren1155 mp, arabil extravilan, situată în extravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 64, . de circulație de 347 lei, având ca vecini:la Nord – Islaz, la Est – Bentaru D. V., la Sud – drum, la Vest B. M N., descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B., suprafața de teren1316 mp, arabil extravilan, situată în extravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 65, . indiviziune, având valoare de circulație de 394 lei, descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B., suprafața de teren1,5144 ha ( din totalul de 2,0344 ha), arabil extravilan, situată în extravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 51, . valoare de circulație de 4543 lei, având ca vecini:la Nord – A. D., la Est – drum, la Sud – S. M., la Vest drum, descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B. suprafața de teren1,48 ha ( din totalul de 2,00 ha), arabil extravilan, situată în extravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 50, . de circulație de 4440 lei, având ca vecini:la Nord – M. I., la Est – drum, la Sud – N. M., la Vest drum, descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B.. Valoarea totală a terenurilor atribuite reclamantului D. G. este de_ lei.

Atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtei S. M. lotul nr. II, compus din: suprafața de terenS3/1 – 561 mp, ( din totalul suprafeței S 3 – 1121 mp ), situată în intravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 12, . de circulație de 2244 lei, delimitată de punctele de contur: 11,12,13,D,C,16,11, având dimensiunile și vecinătățile înscrise în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B., suprafața de teren0,52 ha ( din totalul de 2,0344 ha), arabil extravilan, situată în extravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 51, . valoare de circulație de 1560 lei, având ca vecini:la Nord – D. G., la Est – drum, la Sud – M. I., la Vest drum, descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B.. Valoarea totală a terenurilor atribuite reclamantului pârâtei S. M. este de 3804 lei.

Atribuie în deplină proprietate și posesie pârâtei N. M. lotul nr. III, compus din: suprafața de terenS3/2 – 560 mp, ( din totalul suprafeței S 3 – 1121 mp ), situată în intravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 12, . de circulație de 2240 lei, delimitată de punctele de contur:D,C,14,15, C, având dimensiunile și vecinătățile înscrise în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză tehnică în specialitatea cadastru, întocmit de expert N. G., descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B., suprafața de teren0,52 ha ( din totalul de 2,00 ha), arabil extravilan, situată în extravilanul satului Bordușani, ., tarlaua 50, . de circulație de 1560 lei, având ca vecini:la Nord – D. G., la Est – drum, la Sud – A. T. D., la Vest drum, descrisă în titlul de proprietate nr._/37/13.05.1993 eliberat de Comisia județeană B.. Valoarea totală a terenurilor atribuite reclamantului pârâtei N. M. este de 3800 lei.

Pentru egalizarea loturilor obligă reclamantul D. G., la plata către pârâta S. M. a sumei de 860,10 lei, cu titlu de sultă, și la plata către pârâta N. M. a sumei de 860,10 lei, cu titlu de sultă.

Obligă pârâta S. M. la plata către reclamantul D. G. a sumei de 419,375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pârâta N. M. la plata către reclamantul D. G. a sumei de 419,375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2013.

P.,GREFIER,

P. ELENACOMAN E. M.

Red.P.E./Tehnored.P.E./7ex./06.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUZĂU