Acţiune în constatare. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 17760/200/2012
DOSAR NR. 17._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18.358
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
GREFIER: P. L. – S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect acțiune în constatare, formulată de către reclamanta S.C. E. F. S.R.L., cu sediul în mun. Buzau, DC 246 KM 6+ 700, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. V. - C., cu domiciliul în . Vadu Pașii, ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamanta S.C. E. F. S.R.L. și pârâtul C. V. – C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată după suspendarea acestuia în baza art. 155 ind.1 C.pr.civ., în data de 21.05.2013.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, instanța de judecată, în temeiul art. 252 alin. 2 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Având în vedere prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din 21.05.2013 instanța a dispus suspendarea judecății, pentru neîndeplinirea de către reclamanta S.C. E. F. S.R.L, a măsurii dispuse de instanță, respectiv de a își exprima punctul de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză a Instituției Prefectului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor, având în vedere că obiectul prezentei cauze vizează și radierea autoturismului cu numărul de înmatriculare_, în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 C.proc.civ.
Încheierea de suspendare a judecății a fost comunicată părților din cauză, însă niciuna dintre acestea nu a formulat recurs împotriva ei.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit art. 252 alin. 1 și 2, perimarea se poate constata si din oficiu, pe cale de excepție.
Întrucât de la data de 21.05.2013, când a fost suspendată judecata în prezenta cauză, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedura, dosarul rămânând in nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, fără a interveni vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării, instanța va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și va constata perimata cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.
Constată ca fiind perimată acțiunea înregistrată sub nr._, având ca obiect „acțiune în constatare”, formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. B., DC 246, Km 6+700, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. V. C., domiciliat în . Vadu Pașii, ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
N. N. P. L. – S.
Red. NN/tehnored. PLS/2 ex/25.11.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 17/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014.... → |
|---|








