Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 9283/200/2013

DOSAR NR_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE P. E.

GREFIER C. E. M.

Pe rol fiind judecarea plangerii contravenționale formulată de petentul A. P., cu domiciliul în municipiul Bacău ., ., județul Bacău, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., împotriva procesului verbal . nr._/27.05.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns petentul A. P., lipsa fiind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecata, intimatul a depus intampinare, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.94 pct. 4 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art.32 din OG nr. 2/2001.

Pentru a da posibilitatea petentului sa ia cunostinta de continutul dosarului, instanta va lasa cauza la a doua strigare.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a raspuns petentul A. P., lipsa fiind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

Instanta acorda cuvantul in probatiune.

Petentul A. P., identificat cu CI . nr._, solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosarul cauzei.

Instanta, in baza art.255 si 258 C.p.c., incuviinteaza proba cu inscrisurile de la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind concludente, pertinente si utile solutionarii cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Petentul solicita admiterea plangerii asa cum a fost formulata. Arata ca doreste sa nu-i fie suspendat permisul de conducere, avand in vedere ca diferenta este de doar 1 km.

INSTANȚA

La data de 07.06.2013, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ plângerea contravențională formulată de către petentul A. P. în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/27.05.2013 încheiat de I.P.J. B., prin care a fost sancționat contravențional cu 9 puncte amendă contravențională, respectiv 675 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG și de art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG. nr. 195/2002.

Petentul a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să admită plângerea și să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.05.2013(fila 7), încheiat de I.J.P. B. și înlăturarea sancțiunilor dispuse în cuprinsul acestuia.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 27.05.2013, orele 17:05, în timp ce conducea autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, pe Șoseaua de Centură-Nordului din mun. B., a fost oprit de agentul de poliție, care i-a comunicat ca într-o zonă limitată la 70 km/h, respectiv la km. 109+800 metri, a fost înregistrat de aparatul radar și fotografiat cu viteza de 121 km/h. Menționează că porțiunea de drum la care se face referire în procesul-verbal, km. 109+800 metri, este în aliniament anterior amplasării indicatorului de limitare a vitezei, nefiind dispuse mijloace de presemnalizare a zonei respective.

Petentul a învederat instanței că viteza surprinsă este prea mare în raport cu zona de limitare, motiv pentru care a solicitat ca intimata să depună probe concludente în susținerea procesului verbal, respectiv: cadre foto secvențiale sau înregistrarea digitală care să cuprindă zona de limitare la care se face referire; dovada esențială că agentul constatator este atestat ca operator radar și dacă a constatat personal fapta cu ajutorul mijlocului tehnic în calitate de operator sau coleg de echipaj; certificatul de omologare însoțit de aprobarea de model a aparatului radar montat pe autospeciala Poliției cu nr. de înmatriculare_, care confirmă existența modelului de aparat radar aflat pe piața din România după prealabila certificare și implicit omologare a acestuia; planșe foto care să cuprindă atât locația unde circula auto_, cât și viteza cu care circula; buletinul de verificare metrologică a aparatului cu care s-a efectuat măsurătoarea și dovada că autotestarea aparatului s-a efectuat pe autovehiculul pe care se afla montat; dovada că ID-ul este unul și același cu codul operatorului radar.

Petentul a aratat că activitatea măsurii sancționării excesive prin componența sa de recluziune, de excludere de la exercitarea activităților socio-profesionale și curent-familiale, trebuie să aibă un corespondent obiectiv în caracterul reprobabil al faptei și al persoanei față de care această măsură să fie singurul mijloc de protecție a societății.

În drept, petentul a invocat dispozițiile legale ale OG 2/2001, OUG nr. 195/2002, Ordinul 301/2005 emis de BRML, care aprobă Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005, Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 alin. 2 din CEDO și Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a anexat plângerii contravenționale copie certificată pentru conformitate cu originalul a procesului verbal contestat, f. 7, chitanța . nr._/29.05.2013, f. 8, dovada ., nr._, f. 9, CI . nr._, f. 9.

La data de 18.04.2014, intimata a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului.

În fapt, intimata a arătat la data de 27.05.2013, orele 17:09, petentul a condus autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, pe Șoseaua Nordului din mun. B. și a fost înregistrat de aparatul radar tip Traffipax Speedophot-M cu .-0429 montat pe autospeciala poliției cu nr. de înmatriculare_, în regim staționar, circulând cu viteza de 121 km/h, limita maximă admisă pe sectorul rspectiv fiind de 70 de km/h. Aparatul radar era deservit de către agentul șef de poliție rutieră C. M. din cadrul IPJ B.- Biroul Rutier B., atestat ca operator radar, care a transmis abaterea agentului de poliție rutieră Kullman R., care acționa în cadrul unui echipaj ce oprea autovehiculele depistate circulând cu viteza peste limita legală. Acesta a procedat la identificarea și oprirea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, ocazie cu care l-a identificat pe petent și i-a comunicat motivul opririi și măsurile care urmau a se aplica. Petentul a semnat procesul verbal de luare la cunoștință, a primit exemplarul nr. 2 al acestuia și înștiințarea de plată, fără a face obiecțiuni.

Intimata învederează instanței că procesul verbal . nr._ din data de 27.05.2013 a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de legea specială. Pe Șoseaua Nordului din mun. B. există montate indicatoare rutiere de limitare a vitezei la 70 km/h, inclusiv la intrările pe acest drum public, limitare aplicabilă pe toată lungimea acestui drum public, atât în interiorul cât și în exteriorul localității. Aparatul radar tip Traffipax Speedophot-M .-0429 montat pe autospeciala poliției cu nr. de înmatriculare_, este verificat metrologicși declarat corespunzător, conform buletinului de verificare metrologica nr._/07.09.2012, eliberat de Biroul Român de Metrologie Legală, cu valabilitate pe un an.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.

În probațiune, intimata a solicitat proba cu înscrisuri, anexând întâmpinării, în copie pentru conformitate cu originalul: planșa fotografică, f. 15, buletin de verificare metrologică, f. 16, atestat operator” speedophot”, f. 17.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și înregistrarea abaterii pe CD.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 27.05.2013, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ B., procesul verbal de contravenție . nr._/27.05.2013, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, constând în aceea ca la data de 27.05.2013, orele 17:09, petentul a condus autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare_, pe Șoseaua Nordului din mun. B. și la km 109+800, a fost înregistrat de aparatul radar .-0429 montat pe autospeciala poliției cu nr. de înmatriculare_, în regim staționar, circulând cu viteza de 121 km/h, limita maximă admisă pe sectorul respectiv fiind de 70 de km/h.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 675 lei si i-a fost retinut permisul de conducere in vederea suspendarii dreptului de conducere pe o perioada de 90 de zile.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate a procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:

În speță față, fapta nu a fost constată cu propriile simțuri de către agentul constatator, ci cu ajutorul mijloacelor tehnice, conform art. 109 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2002, și câtă vreme agentul constatator care a încheiat procesul verbal are calitatea de polițist rutier, nu are relevanță împrejurarea că polițistul rutier care a încheiat procesul verbal este altul decât operatorul radar.

Instanța nu poate reține susținerea petentului că trebuia să fie sancționat pentru o contravenție mai favorabilă, adică pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere, întrucât fapta pentru care a fost sancționat petentul, constând în depășirea vitezei legale, constituie contravenție și este prevăzută de legea în vigoare.

Nemenționarea numelui operatorului radar în procesul verbal de contravenție nu atrage nulitatea procesului verbal, nici un text de lege nu prevede această obligativitate.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că din planșa foto anexată la dosar se vede în mod clar că petentul circula cu viteza de 121 km/h. Se consemnează în procesul verbal că în zona respectivă este limită de 70 KM/h, de altfel este de notorietate faptul că pe Șoseaua Nordului din Municipiul B. limita de viteză este de 70 km/h, existând indicatoare în acest sens. Planșa foto cuprinde toate mențiunile prevăzute în art. 3.5.1 din Ordinul 301/2005, respectiv data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia, fiind singurul autoturism surprins în imagine, care circulă în direcția de mers a petentului, pe planșa foto există săgeți care indică direcția de mers a mașinii petentului, astfel este cert că viteza surprinsă de aparatul radar este cea a autoturismului petentului.

Viteza a fost măsurată cu aparatul radar .-0429 montat pe autospeciala poliției cu nr. de înmatriculare_, în regim staționar care este verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică seria_/07.09.2012 aflat la dosar, așa încât nu poate fi reținută susținerea petentului în sensul că viteza ar fi prea mare decât cea reală. De vreme ce aparatul radar este verificat metrologic, având buletin de verificare metrologică valabil, nu mai este necesar certificatul de omologare al acestuia, întrucât un aparat neomologat nu ar avea buletin de verificare metrologică valabil.

De asemenea în buletinul de verificare metrologică sunt menționate . radar și nr. autoturismului pe care este instalat aparatul radar și ., nr. și . sunt menționate și în procesul verbal atacat, și în consecință acesta poate fi identificat și poate fi verificat dacă era sau nu verificat metrologic. Viteza a fost înregistrată de operator radar C. M., care are atestat de operator radar.

Așadar, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității, agentul constatator a făcut dovada faptei săvârșite de către petent și a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a acestuia prevăzută în art. 6 din CEDO.

Instanța constată că petentul nu a respectat dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 aprobat prin HG. 1.391/ 2006, potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție și se sancționează conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

În consecință, instanța potrivit art. 34 din OG 2/2001 apreciază plângerea petentului neîntemeiată, urmând să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. P., cu domiciliul în municipiul Bacău ., ., județul Bacău, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B., împotriva procesului verbal . nr._/27.05.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică azi 17.06.2014.

Președinte,Grefier,

P. E. C. E. M.

Red.P.E./Tehnored.C.E.M.

4 ex../ 27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU