Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9240/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9240/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 22953/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9240
Ședința Camerei de Consiliu de la 26.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 4 CONCAS, cu sediul în mun. B., ., . în contradictoriu cu pârâtul B. M., domiciliat în mun. B., . Concas, ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Fără citare.
Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile, constată încheiată cercetarea judecătoreasca și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.12.2013 sub numărul_, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.4 CONCAS a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. M., ca instanța să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 637,7 lei, reprezentând serviciile administrative și ale furnizorilor de utilități și dobânda legală, calculată de la data scadentă a listelor de plată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de serviciile administrative și ale furnizorilor de utilități, fără însă a achita prețul acestora.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1025 și urm. C.proc.civ.
În dovedirea pretențiilor, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru.
Pârâtul nu a formulat răspuns potrivit art. 1029 alin.4 C. pr. civ.
În temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:
Pârâtul a beneficiat de serviciile furnizate, însă acesta nu a respectat obligațiile ce îi reveneau de a achita contravaloarea serviciilor administrative și ale furnizorilor de utilități.
Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea 230/2007 si art.32 din HG 1588/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii 230/2007, „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”
De asemenea din cuprinsul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin.1 din Normele metodologice mai sus amintite reiese obligația proprietarilor din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare dintre aceștia, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
Examinând listele de plată, instanța constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate. Astfel, sumele înscrise în listele lunare concordă cu cele din fișa de calcul, iar termenul de plată a expirat.
Potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 C. pr. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
În cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru ca prezenta cerere să fie analizată pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, atât față de valoarea obiectului cererii cât și în raport de dispozițiile art. 1025 alin.2 și 3 C. pr. civ., obiectul cererii nefiind exceptat de la această procedură.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.1.025-1032 din Noul C.proc.civ., instanța va obliga pârâtul sa achite reclamantei, suma de 637,7 lei, reprezentând serviciile administrative și ale furnizorilor de utilități și dobânda legală, calculată de la data scadentă a listelor de plată .
Va respinge solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nefiind dovedite.
Față de cele menționate anterior, cererea reclamantei va fi admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 CONCAS, cu sediul în mun. B., ., . în contradictoriu cu pârâtul B. M., domiciliat în mun. B., . Concas, ., având ca obiect cerere de valoare redusă, în parte.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 637,7 lei, reprezentând serviciile administrative și ale furnizorilor de utilități și dobânda legală, calculată de la data scadentă a listelor de plată .
Respinge solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi ,26.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.ALA/4 ex.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 01/2014.... → |
|---|








