Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 27303/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința Camerei de Consiliu de la 27 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. A. - E.

Grefier: B. R.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect divort (consfințire accord mediere), formulata de reclamantii O. A., cu domiciliul în Mun. B., Cart. Broșteni, ., . și O. Ș., cu domiciliul în Mun. B., Cart. D. 1, ..

La apelul nominal făcut in ședința Camerei de Consiliu au raspuns reclamantii O. A. și O. Ș..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul se ședință care arată că procedura de citare este legal indeplinita, acțiunea se afla la primul termen de judecata, a fost timbrata cu 20 lei taxa judicara de timbru, dupa care:

Instanta procedeaza la identificarea reclamantilor, datele de identitate ale acestora regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr.677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, general, în temeiul art. 126 din Constituție și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, material și teritorial, în temeiul art. 914 alin. 1 C.pr.civ.

Instanța întreabă părțile dacă mai există șanse de împăcare, acestea răspunzând că nu mai există nicio șansă de împăcare.

Instanța întreabă părțile dacă acordul de mediere reprezintă voința lor neviciată și dacă este nevoie să dea citire acordului de mediere, acestea răspunzând că acordul de mediere reprezintă voința lor neviciată și nu este nevoie să se dea citire acordului de mediere.

Reclamantii invedereaza instantei ca partile au inteles sa stinga neînțelegerile dintre ei pe cale amiabila, prin incheierea unui acord de mediere, pe care l-au atasat la dosar, prin care au convenit asupra tuturor capetelor de cerere.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 C.pr.civ., declara dezbaterile deschise, constata cauza in stare de judecata si acorda părților cuvantul pe fond.

Reclamanta O. A. solicita admiterea actiunii, a se lua act de acordul de mediere incheiat intre parti si a se consfinti invoiala acestora, continutul acordului urmand sa alcatuiasca dispozitivul sentintei, fără cheltuieli de judecată. Precizează că renunță la calea de atac.

Reclamantul O. Ș. solicita, deasemenea, admiterea actiunii, a se lua act de acordul de mediere incheiat intre parti si a se consfinti invoiala acestora, continutul acordului urmand sa alcatuiasca dispozitivul sentintei, fără cheltuieli de judecată. Precizează că renunță la calea de atac.

In conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanta declară închise dezbaterile, constată încheiată cercetarea judecătoreasca și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A,

Deliberand asupra prezentei actiuni civile, retine urmatoarele:

Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 28.10.2014 si inregistrata sub nr._, reclamantii O. A. și O. Ș. au solicitat pronuntarea unei hotarari judecatoreasti care sa consfintesca intelegerea lor privind desfacerea casatoriei si solutionarea cererilor accesorii.

In motivarea actiunii, reclamantii arata ca s-au casatorit la data de 23.03.2013.

Ambii soti au ajuns la concluzia ca nu se mai poate continua casatoria si au convenit desfacerea acesteia prin buna buna intelegere, prin intermediul unui acord de mediere.

In dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosar, urmatoarele inscrisuri: acordul de mediere, copia certificatului de casatorie, copiile actelor de identitate ale reclamanților, dovada achitarii taxei judiciare de timbru.

Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Partile au solicitat desfacerea casatoriei incheiata la data de 23.03.2013 si inregistrata in registrul de stare civila al Primariei Mun. B., jud. B., sub nr. 72, prin acord.

In sedinta Camerei de Consiliu din 27.11.2014, părțile au precizat că înțeleg să stingă litigiul dintre ele prin învoiala lor, depunând în acest sens Acordul de mediere incheiat la 27.10.2014 la BIROU DE MEDIATOR – M. G. G., în baza Contractului de mediere nr. 11/27.10.2014.

In drept, instanța retine ca, in conformitate cu prevederile art. 373 Cod civil, divortul poate avea loc: a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptata de celalalt sot; b) atunci cand din motive temeinice raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila; c) la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.

Potrivit art. 374 din Codul civil, divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie.

Conform art. 63 (1) din Legea nr. 192/2006 în cazul în care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre, potrivit dispozițiilor art. 438 din Codul de procedură civilă.

Față de prevederile legale anterior menționate instanța va admite acțiunea civilă de divorț pendinte judecății și va lua act de acordul de mediere al părților în privința divorțului, care, potrivit dispozițiilor art. 438 - 439 Cod procedură civilă cu referire la art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, va constitui dispozitivul prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulata de reclamantii O. A., cu domiciliul în Mun. B., Cart. Broșteni, ., ., jud. B. și O. Ș., cu domiciliul în Mun. B., Cart. D. 1, .. 4, ..

Ia act de acordul de mediere încheiat intre parti, consfinteste invoiala acestora, continutul acordului urmand sa alcatuiasca dispozitivul sentintei de fata, astfel:

“ACORD DE MEDIERE

Încheiat la data de 27.10.2014

în baza Contractului de Mediere Nr. 11 .din 27.10.2014

Noi,

1.Dna O. A., domiciliata in Car Brosteni, ., ., jud Buzau, CNP_, XZ_

2. Dl O. S., domiciliat in Car Dorobanti 1, . 4, ., CNP_, XZ_

In conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind de acord cu cele convenite după cum urmează:

-Desfacerea casatoriei incheiate la Regitrul de Stare Civila din Mun. Buzau sub nr 72/23.03.2013 de comun acord,

-Subsemnatul O. S., sunt de acord ca O. A. sa-si pastreze numele acela de O..

Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.

Încheiat azi 27.10.2014 in biroul din . 1 ., în 4 exemplare originale ».

Ia act de declarația părților, în sensul că renunță la calea de atac.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronuntata in sedinta publică azi, 27.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. A. – E. B. R.

Red.: D./Tehnored.: BR/6ex./04.12.2014/Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidență sub nr.15.692.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU