Contestaţie la executare. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 9630/200/2013

DOSAR NR. 9._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5.188

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.03.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – N. N.

GREFIER – P. L. – S.

Pe rol fiind judecarea acțiunii comerciale având ca obiect contestație, formulată de contestatoarea M. M., cu domiciliul în Rîmnicu Sărat, ., jud. B., în contradictoriu cu intimatele S.C. P. L. ROMÂNIA IFN S.A., cu sediul în Voluntari, .. 2, clădirea “P.”, jud. Ilfov, și S.C. P. B. DE asigurare S.R.L., cu sediul în Voluntari, .. 2, clădirea “P.”, .-114, jud. Ilfov, ambele cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură Criana M., cu sediul în mun. București, . B., nr. 3, sector 5.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, atunci când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2014, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise. Prin serviciul registratură contestatoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 13.06.2013, contestatoarea M. M. a formulat, în contradictoriu cu intimatele creditoare . IFN SA și P. B. de Asigurare SRL, contestație la executarea silită începută în baza somației nr. 116/2013 din data de 16.05.2013.

S-a solicitat și suspendarea executării silite, până la soluționarea acestei contestații.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că în baza contractului de leasing financiar nr._/_ încheiat cu creditoarea, a cumpărat un autoturism marca Skoda O. II Trend 1.9 TDI, 105 CP, în valoare de 22.762,52 euro, perioada contractului fiind de 5 ani și a achitat integral ratele, respectiv suma de 26.202,52 euro., rămânând taxa reziduală în valoare de 9.954,53 lei.

Datorită unor condiții independente de voința sa, arată că nu a mai putut achita taxa reziduală, deoarece firma unde lucra a intrat în insolvență, iar mai apoi în reorganizare, fapt pentru care, din data de 01.08.2012 nu a mai fost retribuită.

Cu toate acestea, arată că a mai achitat sumele de 715,97 lei și 422,32 lei, însă la data de 16.05.2013, la cererea creditoarei, prin executor judecătoresc a fost somată să achite suma de 9.954,53 lei, această sumă reprezentând taxă reziduală din care a achitat o rată, dar nu a mai putut achita diferența.

Apreciază că societatea de leasing nu putea rezilia contractul, deoarece acesta s-a finalizat prin achitarea ratelor timp de 5 ani.

Precizează că recunoaște suma și este de acord să o plătească eșalonat în cuantum de 1500 lei, lunar, începând cu luna iunie 2013.

Contestația nu a fost motivată în drept.

Odată cu cererea, a depus în copie, chitanțe plată pentru sumele de 715,97 lei și 422,32 lei (fila 5), somația nr. 116/2013 din data de 16.05.2013 (fila 6), încheierea de încuviințare a executării silite (fila 7 – 8), contractul de leasing financiar nr._/_ (fila 9 – 20), încheierea din data de 16.05.2013 emisă de executor judecătoresc P. A. G. (fila 21), cerere de deschidere a procedurii insolvenței (fila 22 – 24), referat ANAF (fila 25 – 26), titlul executoriu nr._/03.08.2012 (fila 27), adresă emisă de către Primăria mun. Rm. Sărat (fila 28), cerere ANAF (fila 29), aviz de ipotecă (fila 30 – 31), confirmări de primire adrese (fila 32 – 33), somații (fila 34 – 36), adresă de înființarea popririi asupra disponibilităților bănești (fila 37).

La data de 21.06.2013, contestatoarea a depus la dosar taxa de timbru, în cuantum de 194 + 10 lei și timbru judiciar de 5 lei + 0,3 lei. De asemenea, a mai depus facturi și chitanțe din perioada 2007 – 2012 (fila 43 – 54).

La solicitarea instanței, B. P. A. G. a depus copia dosarului de executare silită nr. 116/2013 (fila 72 – 111).

Legal citate, în faza de regularizare a cererii, intimatele creditoare . IFN SA și P. B. de Asigurare SRL au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare, arătând că potrivit dispozițiilor art. 714 C., contestația se face în 15 zile de la data când a) contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.

Pe fondul cauzei solicită respingerea contestație formulate și menținerea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr. 116/2013 al B. P. A. G..

Se arată că petenta nu a respectat rata primelor de asigurare casco, precum și facturile RCA, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 4.5 din contract.

De asemenea, se invocă dispozițiile art. 1523 al. 1 CC, potrivit cărora debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla îndeplinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect, raportat la art. 6.3 din contractul de leasing „ Grupul Financiar P. are dreptul să rezilieze unilateral acest contract, fără preaviz și fără intervenția instanțelor judecătorești și fără îndeplinirea altor formalități, indiferent de condițiile stabilite prin contract”, clauza reprezentând un pact comisoriu de grad IV, pe care locatorul are facultatea și nu obligația de a-l aplica, la alegere.

Apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de C. privind suspendarea executării silite.

În speță, se arată că petenta încearcă să inducă în eroare instanța de judecată, iar o eventuală suspendare a executării silite ar prejudicia grav creditoarea care a acționat cu rea credință.

Mai mult, se arată că debitoarea nu înțelege să achite sumele restante rezultând din ratele de leasing neachitate, folosind fără drept și în beneficiul său exclusiv bunul proprietatea sa.

De asemenea, arată că prevederile art. 718 C. nu instituie o obligație pentru instanță ci doar o formulă de a dispune suspendarea unei executări silite și care trebuie justificată pe motive temeinice, fiind o măsură excepțională, dată fiind necesitatea ca titlul executoriu să fie adus la îndeplinire într-un termen cât mai scurt.

Mai solicită intimatele creditoare respingerea cererii de anulare a actelor de executare silită, arătând că prin încheierea din data de 02.04.2013, instanța de executare a constatat ca fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește executarea silită pornită împotriva debitoarei M. M..

Precizează că titlul executoriu, contractul de leasing nr._/_ este valabil încheiat, toate clauzele contractuale fiind în deplină concordanță cu prevederile legale în vigoare, utilizatorul care nu își execută obligațiile de plată fiind obligat la restituirea bunului și a sumelor datorate.

Se arată că petenta este în culpă, iar la demararea procedurii executării silite, înregistra un debit de 7.874,55 lei, reprezentând 15 facturi rate leasing, 12 facturi taxe de somație, 9 facturi rate prime asigurare CASCO, 2 facturi rate prime asigurare RCA

De asemenea, se apreciază că petenta își invocă propria culpă în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor contractuale, invocând dificultățile financiare pe care le are, arătând totodată și disponibilitatea de care a dat creditoarea, aprobând cererea de eșalonare a valorii reziduale, însă fără nici un rezultat, fapt care a determinat să se procedeze la rezilierea contractului de leasing și la inițierea procedurii executării silite în vederea recuperării atât a debitului, cât și a bunului.

Suma care a mai rămas de achitat reprezintă valoarea reziduală, adică valoarea stabilită de părți, la care, după achitarea de către utilizator a tuturor sumelor datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate. Se arată că atâta timp cât utilizatorul nu achită toată valoarea contractului de leasing, deține asupra bunului doar un drept de folosință, creditoarea rămânând în continuare proprietara bunului.

În acest sens se invocă prevederile art. 8 din OG nr. 51/1997, care stabilește caracterul executoriu al contractului de leasing, dar și faptul că potrivit dispozițiilor legale, utilizatorul are doar folosința și posesia bunului, iar nu un drept de proprietate.

Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C..

Prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, contestatoarea a solicitat respingerea excepției tardivității invocată de către intimatele creditoare,, iar pe fondul cauzei apreciază că acestea se contrazic, afirmând pe de o parte că a achitat ratele de leasing și că mai avea doar valoarea reziduală de achitat, iar la finalul pag. 5 arătau că suma care a mai rămas de achitat reprezintă valoarea reziduală.

Părțile au fost legal citate, pentru termenul din data de 17.02.2014. la acest termen, contestatoarea a solicitat un termen, în vederea angajării unui apărător, cerere admisă de către instanță.

La termenul din data de 17.03.2014, apărătorul contestatoarei a prezentat o împuternicire avocațială cu aceeași dată, solicitând acordarea unui alt termen, pentru a putea pregăti apărarea. Față de obiectul cererii, de necesitatea soluționării de urgență a cererii, mai ales că se solicitase inclusiv suspendarea executării silite începute, instanța a respins cererea apărătorului, mai ales că petenta contestatoare avusese la dispoziție o lună de la momentul primului termen, pentru a putea să își angajeze apărător. În schimb, a amânat pronunțarea la data de 21.03.2014, pentru ca, atât petenta, dar și intimatele lipsă, să depună concluzii scrise.

Atât creditoarele intimate, cât și contestatoarea au depus concluzii scrise.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 al. 1 C., excepția tardivității formulării contestației, invocată de către intimata . IFN SA, prin întâmpinare, instanța urmează să o respingă, pentru următoarele argumente:

Verificând actele dosarului de executare silită nr. 116/2013 al B. P. A. G., instanța constată că la data de 25.03.2013, creditoarele C P. L. Romania IFN SA și P. B. de Asigurare SRL au solicitat executarea silită a debitoarei contestatoare, în baza contractului de leasing financiar nr._/_.

Prin încheierea din data de 02.04.2013, Judecătoria B. a încuviințat executarea silită a titlului executoriu menționat, B. P. A. G. procedând ulterior la emiterea Somației nr. 16/2013, care a fost înaintată petentei la data de 30.05.2013, sub semnătură (fila 183).

Art. 714 al. 1, pct. 3 C. arată că termenul de formulare al contestației la executare este de 15 zile de la data la care contestatorul (…) a primit somația (…).

Or, în cauză, somația a fost primită la data de 30.05.2013, iar sesizarea instanței a avut loc la data de 12.06.2013 (data poștei, a se vedea dispozițiile art. 183 C.), în mod evident, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de lege, motiv pentru care, instanța apreciază excepția ca fiind nefondată și o va respinge ca atare.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Contestatoarea NU contestă existența sumei pentru care s-a început executarea silită, invocând numai motive de ordin financiar, care o pun în imposibilitate să achite în continuare suma reprezentând valoare reziduală a contractului.

Contrar susținerilor contestatoarei instanța reține că potrivit art. 1 din OG nr. 51/1997, aceasta nu a finalizat contractul și nu a dobândit proprietatea asupra autoturismului marca Skoda O. II Trend 1.9 TDI, 105 CP, care a făcut obiectul contractului, deoarece, până la achitarea valorii totale a contractului, care, potrivit art. 2, al. 1 lit. b, reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală, aceasta nu are decât un drept de folosință asupra bunului.

Față de dispozițiile art. 15 din același act normativ, potrivit cărora, „dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”, instanța constată că solicitarea creditoarelor de a obliga contestatoarea la restituirea bunului și achitarea sumelor datorate este una legală, obligatorie pentru toate părțile litigante, potrivit dispozițiilor art. 969 CC 1865, în vigoare la data semnării contractului.

În condițiile în care, singurul motiv pentru care contestatoarea solicită anularea actelor de executare, numai pentru că se află în imposibilitate de a achita suma datorată, instanța constată că aceasta nu invocă neregularități ale actelor de executare efectuate, motiv pentru care, instanța va respinge contestația la executare formulată, în integralitatea ei, ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca fiind nefondată excepția tardivității formulării contestației, invocată de către intimata . IFN SA, prin întâmpinare.

Respinge ca fiind nefondată cererea înregistrată sub nr._, având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatoarea M. M., domiciliată în mun. Rm. Sărat, ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul . IFN SA, cu sediul în oraș Voluntari, . P., nr. 2, ., .. Ilfov.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Declarația de apel motivată se va depune la Judecătoria B., sub sancțiunea anulării.

Pronunțată în ședința publică din 21.03.2014.

Președinte, Grefier,

N. NeluPopescu L. – S.

Red. NN/tehnored. PLS/5 ex/30.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria BUZĂU