Plângere contravenţională. Sentința nr. 2318/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2318/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 5967/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2318
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL, cu sediul în București, .. 23-25, .. A, . și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA „P. & B.”, cu sediul în București, .. 12, sect. 1 și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordinea de listă au lipsit petenta . SRL și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a răspuns relațiilor solicitate de instanță petentului, după care:
Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei și apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin plângerea contravențională formulata și înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.02.2012 sub nr._, petenta . SRL a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, să dispună anularea procesului-verbal . 12, nr._/11.01.2012.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat în esență că actul pendinte nu respectă dispozițiile art. 16, 17 din OG 2/2001 lipsind semnatura agentului constatator.
In subsidiar a solicitat inlocuirea amenzii cu avertisment.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
În ceea ce privește intimata aceasta legal citată nu a formulat întâmpinare potrivit art. 115 și urm. Cod procedură civilă, însă a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în fotocopie: procesul verbal contestat, estras de cont, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat, autorizație de control.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._/11.01.2012, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despăgubire în sumă de 28 Euro, echivalentul a 120,34 lei, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constând în aceea că, la data de 30.07.2011, ora 18:50, petenta a condus vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Petenta a sustinut nulitatea procesului-verbal justificata de lipsa semnaturii agentului constatator.
Instanta observa ca procesul-verbal poarta mentiunea „acest document a fost generat si semnat electronic”.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001 „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”, iar potrivit dispozitiilor art. 7 ale aceluiasi act normativ „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Apărările petentei cu privire la lipsa semnăturii agentului contestator nu sunt pertinente, deoarece constată că procesul verbal de contravenție are încorporată semnătura electronică a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat (fila 21) și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, în condițiile art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.
Ordonanța 2/2001 nu condiționează valabilitatea procesului-verbal de existența unei semnături olografe a agentului constatator, ci impune doar ca procesul-verbal să fie semnat de acesta. Cum pe lângă semnătura olografă există reglementată și semnătura electronică, iar art. 16 din OG nr.2/2001 nu face diferență între cele două tipuri de semnătură, făcând aplicația principiului de interpretare potrivit căruia acolo unde lege nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, instanța concluzionează că procesul-verbal poate fi semnat atât olograf, cât și în format electronic, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 455/2001.
În cauza pendinte, procesul-verbal a fost generat electronic, având atașată o semnătură electronică, iar forma imprimată pe hârtie a fost comunicată petentei.
In consecinta, sustinerile petentei sub acest aspect apar ca neintemeiate.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei.
Instanța constată că rațiunea legii este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Față de cele de mai sus, instanța, reținând situația de fapt existentă la 30.07.2011, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 8 din OG nr.15/2002, fiind evidentă temeinicia procesului verbal contestat.
Instanța observă că finalitatea urmarită prin stabilirea obligației de achitare a unui tarif de utilizare a drumurilor nationale, astfel cum a fost circumstanțiată în conținutul art. 12 din OG nr. 15/2002, constă în „finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor”.
Pe lângă pericolul social generic, avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei, instanța are posibilitatea analizării existenței unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, în funcție de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și de circumstanțele care vizează persoana petentului.
Existenta unor astfel de circumstanțe trebuie relevată și evident, dovedită de către petent, simplele afirmații nesusținute de probe nefiind suficiente pentru reținerea unei stări de pericol social care să justifice aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.
Avand in vedere cele expuse anterior, precum si dispozitiile art. II din Legea nr. 144/2012, instanta va admite in parte plangerea, va anula in parte procesul-verbal . nr._/11.01.2012 in sensul inlaturarii obligatiei petentului de plata a tarifului de despagubire in cuantum de 28 de euro, cu mentinerea celorlalte dispozitii ale procesului-verbal . nr._/11.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plangerea privind pe petenta . SRL, cu sediul în București, .. 23-25, .. A, ., sect. 1 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA „P. & B.”, cu sediul în București, .. 12, sect. 1 și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Inlatura obligatia petentei de plata a tarifului de despagubire in cuantum de 28 de euro.
Mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal . nr._/11.01.2012.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
E.-C. VLADSIMONA N.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
4 ex./06.03.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7755/2014.... → |
|---|








