Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 17347/200/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PLOIEȘTI, SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._/281/2014
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din Camera de Consiliu de la 24.07.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. M. R.
Grefier: M. S.
**************
Pe rol fiind soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înaintata de SCPEJ P. ȘI M., cu sediul in Ploiești, .. 11, ., județul Prahova, la solicitarea creditorului Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Cererea legal timbrată cu taxa de timbru de 20 lei ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 665 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 529 C.pr.civ., instanța își verifică din oficiu competența și în temeiul art. 130 alin. 2 C.pr.civ., instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
INSTANȚA
Potrivit art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea cauzei în fond.
Conform art. 129 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., necompetența este de ordine publică în cazul celei teritoriale exclusive, excepția putând fi invocată de instanță din oficiu la primul termen de judecată (art. 130 alin. 2).
Art. 650 alin. 2 C.pr.civ. stabilește că instanța de executare soluționează și cererile de încuviințare a executării silite.
Prin decizia CCR nr. 348/2014 s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 650 alin. 1 C.pr.civ., care prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care efectuează executarea. În considerentele deciziei se reține că “deficiențele de reglementare evidențiate în ceea ce privește prevederile art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă sunt de natură să încalce dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De aceea revine legiuitorului sarcina ca pe viitor să reglementeze expres instanța de executare competentă, tocmai pentru a da efect normei constituționale a art. 126 alin. (2), în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme care să întrunească, așa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate și, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, coroborând dispozițiile art. 650 cu cele ale art. 651 din Codul de procedură civilă, dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.”
Până la reglementarea de către legiuitor a noțiunii de instanță de executare, fiind vorba despre o procedură necontencioasă, se aplică norma generală din această materie, prevăzută la art. 528 alin. 2 C.pr.civ. care face trimitere la regulile prevăzute pentru procedura contencioasă.
Or, potrivit art. 107 alin. 1 cererea de chemare în judecată se face la instanța unde își are domiciliul/sediul pârâtul, în speță debitorul. Deși articolul reglementează competența de drept comun, prin urmare de ordine privată, din formularea art. 529 C.pr.civ., rezultă că în cadrul procedurii necontencioase, devine o competență de ordine publică, prin urmare putând fi invocată din oficiu de către instanță.
Este adevărat că CCR enumeră mai multe potențiale instanțe, cum ar fi cea în a cărei circumscripție se află imobilul ce urmează a fi executat sau locul unde urmează a se face executarea, însă în procedura specială a încuviințării executării silite nu sunt furnizate astfel de date, creditorul putând opta succesiv sau simultan pentru mai multe forme de executare, astfel încât singura informație certă este, din acest punct de vedere, cea a domiciliului sau sediului debitorului.
În speță, domiciliul debitorului este în . HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în raza de competență a Judecătoriei B. astfel încât în lipsa unor elemente care să poată atrage competența alternativă a Judecătoriei Ploiești, instanța va admite excepția și va declina cauza Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești.
Declină cauza spre soluționare Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 24.07.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
Red./Dact. B.M. R./S.M.
Ex 4/Operator de date cu caracter personal 8651
25.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9565/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2014.... → |
|---|
