Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 15827/200/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 12.08.2014
Instanța compusă din:
Președinte: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta P. A. N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat A. M. D., în mun. B., .-G, parter, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul P. I. în prezent aflat în Penitenciarul M. și autoritatea tutelară P. M. B., jud. B., având ca obiect ordonanță președințială.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura este completa, fără citarea părților, după care;
Instanța reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.07.2014, sub nr._, reclamanta P. A. N., în contradictoriu cu pârâtul P. I., a solicitat ca pe calea ordonanței președințiale să se pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul pârâtului, pentru ca fiica lor P. E. L. să călătorească împreună cu reclamanta în timpul prezentei vacanțe de vară în afara granițelor țării.
În motivare, a arătat că părțile sunt părinții minorei.
Prin s.civ. nr.4666/30.09.2003 s-a dispus desfacerea căsătoriei cu pârâtul și încredințarea minorei tatălui.
Aceasta a fost convenția părților la acel moment, dar în practică, cei doi copii rezultați din căsătorie- P. A. M., în prezent major și P. E. L. au locuit împreună cu reclamanta, fiind în grija sa.
Nu s-a impus pronunțarea unei hotărâri care să fie în concordanță cu situația de fapt, deoarece între reclamantă și pârât nu au existat divergențe.
În urmă cu aproximativ o lună pârâtul a fost încarcerat la Penitenciarul M., în vederea executării unei pedepse privative de libertate.
A arătat că intenționează să ofere celor trei copii ai săi o excursie în străinătate, în Turcia, G. sau Bulgaria, în funcție de ofertele pe care le va găsi, iar acordul pârâtului este imposibil de realizat, având în vedere că se află în executarea unei pedepse în regim privativ de libertate.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
În drept, a invocat dispozițiile art.996 și urm.NCPC și ale Legii 272/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.996 alin.1 din NCPC- instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
La alin. 2 se prevede că ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Conform art. 23 alin.2 din Legea nr.272/2004- deplasarea copiilor în străinătate se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
Conform art.31 alin.3 din Legea 248/2005- ieșirea din România a minorilor, în situația în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) și (3), se permite numai după soluționarea neînțelegerilor de către instanța de judecată, în condițiile legii.
Din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada că există neînțelegeri între părinți, respectiv că pârâtul nu ar fi de acord ca fiica sa P. E. L. să plece în străinătate, în vacanța de vară, cu mama sa.
De asemenea, motivul invocat de reclamantă în formularea acțiunii, respectiv că pârâtul s-ar afla în imposibilitate de a-și exprima acordul, având în vedere că se află în executarea unei pedepse privative de libertate, nu poate fi reținut, întrucât există posibilitatea ca un notar să se deplaseze la Penitenciarul unde se află încarcerat și să-i consemneze manifestarea de voință într-o declarație autentificată, astfel cum și-a exprimat acordul și în Declarația autentificată sub nr.646/3.04.2014, depusă la dosar.
Față de dispozițiile art.996 alin. 2 NCPC, unde se prevede că ordonanța este provizorie și executorie, iar dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului, instanța reține că hotărârea trebuie să indice durata producerii efectelor măsurii dispuse, iar în lipsa menționării duratei, să existe înregistrat pe rolul instanței dosar de fond.
Având în vedere actele depuse la dosar, instanța constată că reclamanta nu a depus documente din care să rezulte perioada și statul sau statele în care se va face deplasarea minorei, astfel că nu s-ar putea indica în hotărâre durata și nici nu s-a făcut dovada că este înregistrat pe rol dosar de fond .
Față de cele menționate, instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta P. A. N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat A. M. D., în mun. B., .-G, parter, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul P. I. în prezent aflat în Penitenciarul M., având ca obiect ordonanță președințială.
Cu apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.ALA/5 ex./12.08.2014
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BUZĂU | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 5/2014. Judecătoria... → |
|---|








