Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 12511/200/2014
Dosar nr._/200/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 24.07.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: GIOABA I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect ordonanță președințială formulata de reclamantul C. V., cu domiciliul in comuna Gherăseni, . B., in contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul in B., .-10, judetul B..
La apelul nominal făcut în ședință publica au lipsit reclamantul C. V., pentru care a raspuns avocat L. A., prin substituirea domnului avocat A. I. F., si paratul IPJ B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza a parcurs procedura prealabila, se afla la prim termen de judecata, cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei, conform chitanței . nr._/17.06.2014. Prin intermediul serviciului registratura, la data de 16.07.2014, paratul a depus la dosar intampinare, dupa care:
Avocat L. A., aparatorul reclamantului, a depus la dosar mandat de substituire si urmatoarele acte in copie xerox: factura fiscala nr. 301/2014, factura fiscala nr._/2014 și doua declarații de suprafata 2014 eliberate de APIA.
Instanta a inmanat aparatorului reclamantei un exemplar de pe intampinare.
Aparatorul reclamantei solicita încuviintarea probei cu inscrisurile aflate la dosar, nemaifiind alte cereri de formulat si nici alte probe de administrat in cauza.
Instanta, in baza art. 258-259 Cod procedura civila, incuviinteaza probele solicitate de reclamanta, respectiv proba cu inscrisurile aflate la dosar. Ia act ca s-a renuntat la administrarea probei testimoniale.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 NCPC, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat L. A., avand cuvantul pe fond, solicita admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, si in consecinta, in baza art. 32 alin. 3 din OG 2 /2014, restituirea produselor chimice si suspendarea masurii complementare a confiscarii acestora. Sunt indeplinite conditiile art. 996 Cod procedura civila, privind ordonanta președințiala, exista o urgenta in prezenta cauza, se poate suspenda masura, aceste produse sunt folosite la lucrari agricole si amenajari la aceasta epoca, iar in masura in care nu vor fi returnate isi vor pierde din valoare, avand un regim special de conservare si de folosire; daca nu sunt folosite in anumit termen isi pierd valabilitatea, nu mai pot fi folosite. Exista o aparenta de drept, exista o mare indoiala cu privire la cele consemnate in procesul-verbal de contravenție. Se solicita acordarea cheltuielilor de judecata.
Instanta reține cauza spre soluționare, ramanand in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberand asupra prezentei cauze
La data de 23.06.2014 s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Buzau, sub nr._, cauza avand ca obiect ordonananta presedintiala, formulata de reclamantul C. V., in contradictoriu cu paratul IPJ Buzau. Reclamantul solicita ca instanta sa dispuna restituirea cantitatii de 75 l Mistral 4SC si 99 litri Buctril universal, substante ridicate de IPJ Buzau in vederea confiscarii, potrivit procesului-verbal de contraventie . nr._ din data de 11.06.2014. Reclamantul invedereaza ca a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie, plangere care face obiectul dosarului nr._/200/2014 al Judecatoriei Buzau. In motivarea actiunii s-a aratat ca bunurile confiscate au fost cumparate de la ., pentru a fi folosite la lucrarile ce trebuiau efectuate pe cele 40 de ha teren arendate de reclamant. Pretul acestor produse nu a fost platit, deoarece reclamantul a gasit produse mai ieftine, la un alt furnizor. Sustine ca l-a notificat pe reprezentantul societatii susmentionate despre situatia creata, acesta urmand sa ridice produsele. Asa fiind, nu se poate retine ca a comercializat substante chimice fara certificat de inregistrare eliberat de Unitatea fitosanitara Buzau. Reclamantul mai sustine ca a folosit o parte ( 5 litri) din substantele destinate lucrarilor de efectuat pe terenul arendat, urmand sa restituie restul si ca se impune ca organele de politie sa restituie la randul lor produsele confiscate, al caror termen de valabilitate este redus si care trebuie administrate numai in anumite perioade.
Cererea nu a fost motivata in drept, fiind legal timbrata, cu taxa judiciara de timbru de 20 lei, conform chitantei . nr._/17.06.2014.
In cuprinsul cererii s-a facut referire la incuviintarea probei testimoniale cu martorul Caprarus A. A., iar la termenul din data de 24.07.2014 s-a solicitat numai incuviintarea probei cu inscrisurile depuse de aparatorul ales la reclamantului.
La data de 16.07.2014 paratul a depus la dosar intampinare prin Serviciul registratura, solicitand, pe cale de exceptie, anularea cererii ca netimbrata si respingerea actiunii, motivat de faptul ca aparenta de drept nu este in favoarea reclamantului, neexistand indicii ca pozitia acestuia este preferabila, din punct de vedere legal. Petentul a fost sanctionat pentru ca a comercializat erbicide fara a detine certificat de inregistrare eliberat de Unitatea fitosanitara Buzau, conditie impusa de OG 4/1995 privind fabricarea, comercializarea si utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor in agricultura si silvicultura, aprobata prin Legea 85/1995 cu modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, se invoca faptul ca admiterea cererii ar face imposibila restabilirea situatiei anterioare, ca produsele nu ar avea calitatea necesara, dat fiind pretul de achizitie mult mai mic si ca trebuie sa se aiba in vedere caracterul cert al viitoarei pagube, ceea ce nu s-a dovedit in cauza.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia netimbrarii, instanta retine ca actiunea a fost legal timbrata, conform art. 6 alin. 4 din OUG 80/2013, chitanta doveditoare fiind atasata cererii. Asa fiind, exceptia invocata de parat urmeaza a fi respinsa.
Referitor la fondul cauzei, rezulta ca, prin procesul verbal . nr._/11.06.2014 intocmit de IPJ Buzau reclamantul C. V. a fost sanctionat de catre agentul constatator din cadrul Biroului AEST IPJ Buzau pentru ca, la data de 9.06.2014, pe raza ., a comercializat erbicid - 39 litri Buctril si 75 litri Mistral- fara a detine certificat de inregistrare eliberat de Unitatea Sanitara Buzau. In baza art 3 din Legea 12/1990 Rep. cantitatile de erbicid au fost ridicate in vederea confiscarii. Contravenientul a semnat procesul verbal de contraventie si a precizat ca nu are obiectiuni la cele consemnate.
Art. 996 Cod procedura civila prevede ca instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Desi reclamantul a sustinut ca se impune restituirea substantelor ridicate, din motive care tin de pierderea proprietatilor lor si de depasirea termenului de valabilitate, restituirea lor pana la solutionarea dosarului avand ca obiect plangere impotriva procesului verbal de contraventie nu aduce modificari acestei situatii. Inlaturarea acestor riscuri ar presupune folosirea respectivelor produse, aspect imposibil data fiind natura litigiului, si stadiul cercetarilor in cauza in care s-a solicitat anularea procesului verbal de contraventie.
De altfel, nu se poate stabili aparenta dreptului in privinta reclamantului, dreptul sau de proprietate asupra bunului urmand sa fie stabilit de instanta investita cu solutionarea plangerii contraventionale. Masurile luate in privinta bunului confiscat sunt doar masuri de conservare, pana la solutionarea definitiva a plangerii. Calitatea de proprietar a reclamantului, desi acesta nu a depus niciun inscris la dosar referitor la modul in care a achizitionat substantele chimice, nu va putea fi decisa decat in dosarul susmentionat.
In ceea ce priveste masura complementara a confiscarii bunurilor, potrivit art. 24 din OG 2/2001, agentul constatator va lua in privinta acestora masurile de conservare sau de valorificare prevazute de lege, facand mentiuni corespunzatoare in procesul verbal. In speta nu s-au dispus masuri de valorificare, substantele fiind depuse la Camera de corpuri delicte, astfel incat nu sunt aplicabile nici prevederile art. 6 si 6 ind. 1 din OG 14/2007 cu privire la posibilitatea suspendarii procedurii de vanzare, inainte de solutionarea plangerii, cu plata unei cautiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptia netimbrarii.
Respinge cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantul C. V., domiciliat in com. Gheraseni, .. Buzau, in contradictoriu cu paratul IPJ Buzau,, cu sediul in B., .-10, judetul B..
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi. 24.07.2014.
P. GREFIER
C. C. I. G.
Red..Tehno/CC/31.07.2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2014.... → |
|---|








