Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 29775/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.11.2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: P. E.
GREFIER: C. E. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial privind pe reclamanta-parata D. G. P., cu domiciliul în municipiul B., bulevardul Unirii, ., . în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D. M. cu domiciliul în municipiul B., bulevardul Unirii, ., ..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, atunci când instanța a amânat pronunțarea, având nevoie de timp pentru a delibera.
INSTANTA
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.11.2012, sub nr._, reclamanta-parata D. G.-P. a chemat in judecata pe paratul-reclamant D. M. solicitând lichidării comunității de bunuri realizate in timpul căsătoriei; constatarea unui aport personal mai mare decât paratul la realizarea bunurilor comune . 20%.
Arata ca au avut calitatea de soți, căsătoria lor fiind desfăcuta prin divorț conform sentinței 7592/24.11.2010 a Judecătoriei Buzau, pronuntata in dosarul_, sentința definitiva si irevocabila.
In perioada căsătoriei, au dobândit ca bunuri comune: apartamentul nr 12, situat in B., ., . 3 camere si dependințe in suprafața utila de 69,53 mp; autoturism marca Opel Break an de fabricație 2003. Apartamentul menționat mai sus, a fost cumpărat in baza contractului de vanzare-cumparare aut. sub nr 3045/07.11.1997, cu suma de 48.000.000 lei, suma pe care am procurat-o in baza unui credit constituit la CEC Sucursala B., suma virata direct in contul vânzătorilor la data perfectării actului, respectiv la 07.11.1997.
In perioada anilor 1997-mai 2005 paratul nu a realizat nici un fel de venituri si prin urmare, ratele aferentele creditului contractat au fost achitate numai din veniturile realizate de catre reclamanta-parata, acestea fiind destinate in integralitate susținerii acestor obligații contractuale, dar si interesului căsniciei.
Autoturismul menționat mai sus, a fost cumpărat in decembrie 2006 perioada in care veniturile realizate de parat, erau inferioare celor realizate de aceasta.
Dupa despărțirea in fapt, ce a intervenit cu 2 ani anterior momentului inregistrarii cererii de divorț, respectiv in cursul lunilor septembrie-octombrie 2008 si pana in prezent, a fost singura care, din veniturile realizate, a achitat ratele creditului contract in condițiile menționate mai sus.
F. de aceasta situație de fapt, apreciaza ca, la achiziționarea bunurilor comune menționate, a avut un aport mai mare decât paratul, cu o cota de 20% aport pe care il solicita a fi constatat pe aceasta cale.
F. de dispozitiile exprese ale art. 385 si art. 357(1) (2) din N.C.civ. si in raport cu probele pe care le va face, solicita admiterea acțiunii si partajarea bunurilor in cotele arătate, respectiv 70% reclamanta-parata si 30% paratul-reclamant.
La stabilirea si formarea loturilor, solicita a fi avute in vedere faptul ca, aceasta si fiica lor M., născuta la 31.03.1994 (ce i-a fost încredințata prin hotărârea de divorț) in prezent in contiunarea studiilor liceale, locuiesc in mod efectiv in apartament si nu au alte posibilități locative, motiv pentru care, solicita a se include in lotul sau acest bun, iar in lotul paratului-reclamant sa se includa autoturismul, ce se afla in posesia acestuia de la momentul despărțirii in fapt si pe care il folosește in exclusivitate, evident cu compensarea valorica printr-o sulta.
Ințelege sa faca dovada celor menționate cu inscrisuri, martori, interogatoriu.
Evalueaza bunurile in vederea timbrării la 80.000 lei.
Paratul-reclamant D. M., a formulat întâmpinare-cerere reconventionala prin care arata ca, in principiul, este de acord cu actiunea având ca obiect lichidarea regimulu matrimonial, solicitata de reclamanta-parata.
Solicita respingerea capătului de cerere prin care aceasta solicita cota diferențiata de 20%, fața de 50%.
Solicita a i se recunoaște contribuția majoritara la dobândirea bunurilor, respective de 60 % fata de 40 % cat ii revine reclamantei parate.
In fapt, data căsătoriei a fost 25.07.1992, iar separarea in fapt s-a produs in 2008, părțile fiind divorțate conform sentinței civile 7592/24.11. 201 pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._ .
În momentul căsătoriei dețineau un autoturism Oltcit, an fabricație 1990, o garsoniera în cartier Micro 14, .. 3A, . color Telecolor, un frigider Arctic, pe care-l deține și acum.
Fiind privatizat din anul 1991, deținea si un spațiu comercial- propietate-situat in B., .. 6.
Nunta s-a desfășurat în loc. Tisău, . B., la domciliul părinților acestuia. Cheltuielile aferente au fost suportate de către părinții sai, așa fiind obiceiurile și tradițiile, astfel ca acestia nu au fost implicati in nicio creditare pentru susținerea lor, si nici nu si-au adus aportul material.
Într-o perioadă relativ scurtă a reușit să achiziționez o garsonieră conf.1 în blocul Gl, Episcopie, apoi prin vânzarea acesteia, a garsonierei din Micro 14, plus o suma de bani, a achiziționat un apartament cu 2 camere în cartier Broșteni, .-anul 1995 .
Datorită divergențelor, a certurilor tot mai dese și a pretențiilor financiare tot mai mari ale relamantei-pârate a vândut magazinul. A continuat activitatea privata prin închirierea unei tarabe în Piața centrala, în paralel muncind și o suprafață de pamant de 5000 mp la părinții sai si o alta suprafeța de 2000 mp la părinții acesteia, in ., legume, flori-gladiole.
În această perioadă a achiziționat un autovehicol T.V.14 F și o remorcă auto, fiindu-i necesare pentru a transporta marfă și a reduce costurile prin închirierea de mijloace de transport particulare. Ulterior acestea au fost vândute.
Afacerile mergând bine, a achiziționat un autoturism nou, Dacia Break-1996.
Datorită unei conjucturi favorabile, reclamanta-pârâtă fiind angajata CEC B., printr-un credit cu dobândă subvenționată și prin vânzarea apartamentului, a achiziționat în anul 1997 un apartament 3 camere situat pe ., . în acest moment în litigiu.
Acesta neavând carte de muncă, creditul a fost făcut pe numele reclamantei-pârâte, având nevoie de doi giranți plătitori, pentru a-i acorda creditul datorită venitului salarial mic pe care-l avea. Menționeaza că la data acordării creditului, salariul ei era mai mic decât rata creditului și totuși, prin veniturile acestuia " sezoniere", după cum spune reclamanta-pârâta, au reușit sa achite ratele la timp.
În această periodă aveau un standard de viață peste medie, permitându-le concedii la mare, ieșiri cu prietenii, petrecerea revelioanelor la munte sau in localuri, în anul 2003, fiind restructurări la CEC B., pârâta a fost disponibilizată trecând in șomaj.
Afacerile au început să meargă mai prost fapt pentru care a luat decizia de a pleca la muncă in Italia pentru o perioadă de 3 luni, primind o ofertă de a lucra ca șofer, cu 1000 de euro pe luna, plus cazare și masă. În această perioadă a trimis bani acasă pentru plata datoriilor scadente. Surpriza a fost la întoarcere când a constatat că o parte din obligațiile financiare nu erau achitate și că pârâta, în lipsă de ocupație, și pentru a nu se plictisi, își făcuse un " prieten ", căsătorit cu un copil.
A vrut de atunci să divorțeze, dar realizând ca nu are șanse să câștige copilul, fata având 9 ani a hotărât să continuie căsătoria, sperând într-o recunoaștere a greșelii și schimbarea comportamentului.
Pentru binele familiei și reușind să se angajeze la Boromir, a fost de acord să urmeze cursurile unei facultăți particulare, timp de 3 ani aceasta alocând salariul plății taxelor școlare, examenelor picate, meditațiilor, îndrumătorului de proiect, drumurilor la B., examenului de licență și nu în ultimul rănd vestimentației și întreținerii.
Escapadele ei au continuat și în timpul studenției, familia fiind pe loc secund, fapt pentru care a luat decizia ca fiecare să fie cu banii lui.
In anul 2005, s-a angajat ca șef serviciu, la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, fapt care în loc s-o bucure a îndârjit-o și mai mult, aducându-i fel de fel de acuze.
În anul 2006, a fost în Germania de unde a achiziționat un autoturism marca Opel, fabricație 2003. Pentru achiziționare a făcut mai multe credite bancare si s-a împrumutat și la un prieten 1500 euro.
Pe lângă serviciu, acesta a continuat să cultive flori-gladiole, pe o suparfață de 3000 până la 5000 mp .
Datorită ritmului de muncă și a oboselii acumulate a fost nevoit sa se interneze la Spitalul M. Central, apoi la ,,Bagtazar A.,, București, pentru operație de hernie cervicală - ianuarie 2010.
Ca urmare a acestor dovezi clare de indiferență și a violenței fizice ce se acutiza- dovada și certificatul medico-legal nr. 1648/29.12.2010, a luat hotărârea de a divorța, sperând ca partajarea bunurilor s-o faca pe cale amiabilă. Urmare a opoziției reclamante-parate si a pretențiilor ei financiare exagerate, piața imobiliara fiind în stagnare nu au reușit sa vanda apartamentul.
Ulterior au renunțat in a-l mai vinde, pentru ai asigura copilului liniștea necesara trecerii cu bine a examenului de bacalaureat și a examenului pentru continuarea unei facultăți- fapt care s-a petrecut.
Au continuat sa locuiasca în același apartament, acesta mutându-se în dormitorul mic, pârâta și fata în dormitorul mare, iar sufrageria destinată fetei pentru studiu, calculator, prieteni. Obligațiile curente reparațiilor si întreținerii apartamentului i-au revenit paratului-reclamant, reclamanta-parata nemaifiind interesata de absolut nimic. Parata având o suma restanta la plata întreținerii apartamentului, 1615 lei, Asociația de Propietari nr 4 / P.T. 10 Unirii i-a somat pentru achitarea acesteia - Somație nr. 6 /21 02 2012. Menționeaza ca acesta achita jumătate din costurile întreținerii plus 45-50 lei pentru plata a jumătate din costul facturii curentului si a facturii la gaze.
Din momentul divorțului pe pârâtă nu a mai interesat-o întreținerea curenta a apartamentului, acesta ajungând ..
În momentul despărțirii in fapt situația financiara era următoarea: credit bancar neachitat la apartament 1700 lei și un credit nevoi personale 5.000 euro. Creditul nevoi personale l-am lichidat in anul trecut 2012, achitandu-l singur, pentru celălalt credit a depus in cont suma de 850 ron, având chitanțe doveditoare.
Apreciaza contribuția diferențiata ca fiind rezultatul: veniturilor din activitatea privata,ca agent economic; activităților extra profesionale - cultivarea de flori; muncii in agricultura ( legume, zarzavat ); muncii din exteriorul tarii; Veniturilor salariale ca angajat.
Intelege a se folosi de dovada cu martori: A. A., domiciliat in B., . 2 ., cel de-al doilea urmand a fi indicat pana la prima zi de infatisare.
In drept, art, 115-119 Cod procedura civila.
Paratul reclamant D. M., a formulat cerere prin care măreste câtimea obiectului cererii reconventionale, in sensul obligării reclamantei parate si la: 2.328,5 lei reprezentând 1/2 din contravoaloarea sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, pe perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2010; 3176,5 lei reprezentând suma platita in plus fata de obligația legala, in perioada nov. 2010 - iulie 2013; 1013 lei avansata cu titlu de plata impozit clădire - mașina, pe perioada nov. 2008 pana in iulie 2013 ; 2.106 lei reprezentând 1/2 din suma avansata de catre paratul reclamant, cu titlu achitare credit BCR, pe perioada nov. 2008 - august 2009; 3.807,5 Euro reprezentând 1/2 din creditul de nevoi personale achitat la Credit Europe Bank.
Având in vedere cursul zilei, cuantifica aceasta suma la 16.943,37 lei.
Face precizare asupra unei omisiuni strecurate in reconventionala, in sensul ca in perioada 15.02_00 a lucrat la Banca Populara Familiala București.
Indica de asemenea, al doilea martor de a cărui depoziție intelege sa se foloseasca:V. I., domiciliata in ..
Paratul reclamant a depus de asemenea o nota de timbraj cu precizarea intinderii pretentiilor formulate prin cererea reconventionala, respectiv: 2328,5 ron suma datorata de reclamanta parata, reprezentând 1/2 din plata întreținerii noiembrie 2008 - noiembrie 2010; 3176,5 ron suma datorata de reclamanta parata, reprezentând suma plătită in plus fata de obligațiile legale in perioada noiembrie 2010- iulie 2013; 1013 ron suma datorata de reclamanta parata, reprezentând 1/2 din plata impozitului clădiri-auto; 2106 ron suma datorata de reclamanta parata, reprezentând 1/2 din credit BCR; 3807,5 EURO suma datorata de reclamanta parata reprezentând 1/2 din creditul de nevoi personale-Credit Europe Bank.
TOTAL: 2328,5 +3176,5+1013+2106 =8624 ron +3807,5 euro.
RECTIFICARE
8624- 2328,5 (intretinere2008-2010)=6295,5
6295,5- 689,5(impozit cladiri,auto 2008, 2009)=5606ron
TOTAL: 5606 + 3807,5 x 4,45 = 22.549 ron
22.549 x 3%= 676,47 RON
Paratul reclamant D. M., a formulat o noua precizare la cererea de restrângere a câtimii obiectului acțiunii, aratand următoarele:
In temeiul dispozițiilor art. 132 Cod procedura civila, solicita a se lua act in sensul restrângerii cuantumului pretențiilor ce le are fata de cheltuielile aferente intretinerii apartamentului in care locuiesc si a cheltuielilor legate de impozitările aferente bunurilor ce fac obiectul litigiului, in următoarea maniera:
Perioada pentru care solicita obligarea reclamantei la susținerea acestor cheltuieli este de 3 ani, calculata de la data introducerii cererii reconventionale in urma, respectiv de la 3.11.2010-pana la 3.09.2013, si in continuare, deoarece reclamanta nu se achita de aceste obligații, respectiv 1/2 din cheltuielile curente, desi partile continua sa locuiasca in același spațiu.
Defalcat pe categorii de plați, prezinta următoarea situație a cererilor sale:
Solicita obligarea reclamantei parate la: cheltuieli legate de impozit clădiri, auto… 668 lei (1/2 DIN VALOAREA TOTALA); contravaloare întreținere datorata Asociatatei de proprietari…3176,5 lei conform adresei nr. 82/02.09.2013 - pe perioada nov. 2010 pana in iulie 2013 s-a stabilit ca obligație de plata suma totala de 7.745 lei
In ce il privește, a achitat din surse proprii, pana la data prezenta 5.558 lei, pentru aceeași perioada.
Rezulta ca din totalul sumelor datorate ii revenea obligația la plata strict a 1/3 din suma datorata, intrucat din nov. 2010 s-a separat de soție judecatoreste, iar minora rezultata i-a fost incredintata acesteia, acesta suportand cheltuieli de educare, creștere si întreținere sub forma unei pensii.
Practic, a achitat 5758 lei din surse proprii, ceea ce reprezintă mai mult de 1/3din 7745 lei.
In concluzie, in sarcina sa revenea suma de 2581,66 lei (cota 1/3 din total), iar in sarcina fostei soții diferența de 5163,33 lei.
Solicita obligarea reclamntei parate la plata diferenței de 3176,5 lei.
Credit nevoi personale deschis la CREDIT BANK EUROPE ( 1/2 din valoarea creditului si dobânzilor aferente)….nov. 2008 pana la lichidare ....3807,5 EURO X 4,45=_,35 LEI
Credit contract la BCR (nov 2008 - pana la lichidare ..) 1/2 din valoare...2106 lei
Total general: 668 + 3176,5 +_,35 + 2016 = 22.803,85 lei
Reclamanta parata D. G.-P., a formulat răspuns la întâmpinare si întâmpinare la reconventionala prin care arata ca nu a cunoscut despre faptul ca, paratul-reclamant a avut in proprietate o garsoniera in Cartierul Micro IV, dobândita anterior căsătoriei.
Nu este reala aceasta situație, intrucat in aceasta ipoteza, ar fi locuit dupa căsătorie in aceasta garsoniera si nu . timp de 6 luni dupa acest moment, pana si-au cumpărat ca bun comun garsoniera din cartierul Micro III.
In vederea achiziționării acestei grasoniere din Cartirul Micro III s-au folosit darul de nunta de 400.000 lei si o diferența de 20.000 lei primita de la părinții acesteia, aceștia din urma având aceasta posibilitate din veniturile realizate din salarii si de pe terenurile proprietatea lor, situate in .> La momentul căsătoriei, paratul avea datorii la mai multe banci, contractate in vederea susținerii unei activități comerciale, a unei societăți constituite anterior căsătoriei, care in fapt, isi desfășura activitatea . in zona Cartierului Unirii, profilata pe vânzare haine second hand.
Aceasta activitate comerciala la numai 6 luni dupa căsătorie a fost inchisa, intrucat nu realiza profit, dupa care paratul in mod efectiv a realizat venituri modice din vazarea de legume in piața central a Municipiului.
In măsura in care susține ca, a avut in proprietate o garsoniera in cartierul Micro IV, roaga sa i se puna in vedere sa depună inscrisul care atesta aceasta situație, dar si cel legat de vânzarea acestui imobil.
Paratul nu a realizat venituri din vânzarea magazinului asa cum pretinde, intrucat, asa cum a arătat reclamanta parata, activitatea nu era profitabila, nu a acumulat active care sa fi permis realizarea unor venituri din aceasta înstrăinare.
Autovehiculul TV 14 F + remorca a fost dobândit pe societate si s-a valorificat in interesul societății, anterior momentul inchiderii activității acesteia, fapt rezultat din cuprinsul procesului verbal incheiat la 22.10.1998.
Din conținutul aceluiași inscris rezulta ca, societatea nu a remis obligațiile fiscale aferente sumei rezultata din valorificare din lipsa de disponibil.
Apartamentul din Cartirul Brosteni, . a fost cumpărat ca bun comun in timpul căsătoriei si prețul constituit in vederea achiziționării lui, a inclus prețul incasat de parti din vânzarea garsonierei cumpărate dupa căsătorie in Cartierul Micro III si o diferența pe care au economisit-o din veniturile lor.
La momentul cumpărării autoturismului Olcit s-a folosit alături de veniturile lor si suma rezultata din vânzarea autoturismului Dacia.
Creditul pentru apartamentul in litigiu s-a făcut in perioada in care aceasta era angajata la CEC iar ratele aferente s-au plătit din veniturile acesteia timp de aprox 6 ani.
Dupa 6 ani de rambursare a ratelor, a trecut in șomaj, insa ratele au fost susținute in continuare din ajutorul de șomaj, care, la acea data era de aprox 300 lei, fiind posibila o astfel de susținere fata de nivelul ratelor si dobânzilor, care insumate nu depășeau 45 lei.
In acest interval de timp, asa cum a arătat in cererea introductiva, paratul nu a realizat venituri, a plecat in Italia pentru a caută de munca, perioada in care cheltuielile legate de intretinerea casei si a copilului au fost asigurate numai de reclamanta-parata, ajutata de părinți sai.
Perioada in care aceasta a stat in șomaj a fost de numai 3 luni, dupa care s-a angajat in luna octombrie 2003 la .>
Nu este reala susținerea paratului in sensul ca, a trimis sume importante de bani din Italia.
Pe teritoriul acestui stat a stat doar o perioada de 3 luni, nu a găsit un loc de munca, singurii bani pe care i-a trimis a fost o suma de 200 euro, prin transfer bancar rapid.
In condițiile in care pretinde o situație contrara acesteia, solicita a i se pune in vedere sa depună inscrisuri care sa ateste acest fapt.
Autoturismul Opel a fost achiziționat din vânzarea autoturismului Olcit, din economiile partilor si dintr-un credit la prieten de familie de aprox 1000 euro.
Pentru a restitui aceasta suma de 1000 euro, paratul a constituit un credit in ianuarie 2007(singurul credit ce a servit intersului amândurora) din care a fost rambursat acest imprumut si s-a suportat si taxa de înscriere a autoturismului.
In perioada conviețuirii lor nu au fost contractate alte imprumuturi in interesul comun, iar in măsura in care paratul susține acest fapt, apreciaza ca a făcut imprumuturi numai in interesul sau, reclamanta parata neasumandu-si nicio responsilitate, contractele de creditare fiind incheiate in mod personal de către parat.
Toate cheltuielile legate de intretinerea locuinței pana la divorț si dupa divorț, au fost suportate impreuna, fiecare dintre parti contribuind la plata energiei electrice, TV, cablu si cheltuielile la asociația de proprietari, dovada chitanțele eliberate pe numele plătitorului.
Nu este de acord sa contribuie la susținerea unei cote din cheltuieli legate de autoturism in sensul susținerilor paratului, intrucat acesta a fost folosit in exclusivitate numai de către parat, s-a aflat in permanenta in posesia acestuia.
Intelege a se folosi de proba cu inscrisuri; interogatoriu; martorii:D. MARJA, domiciliata in comuna Tisau, . C., domiciliata in B., . B, .> Paratul reclamant D. M., a formulat o a doua precizare cu privire la cuantumul sumelor ce intelege a le solicita a se constata ca fiind achitate de catre acesta, fata de care reclamanta urmează a-i restitui contravaloarea cotei sale datorate.
Conform susținerilor partilor, separația in fapt s-a produs cu doi ani inainte de pronunțarea hotarii judecătorești in dosarul de dvort. Vazand data la care s-a făcut judecarea dosarului cu nr._, urmează a lua act de achiesarea ambelor parti in sensul ca separarea a avut loc in noiembrie 2008, iar judecatoreste prin sentinta nr.7592/24.11.2010.
Distinge fata de acest reper, următoarele perioade in care pretind ca au achitat prin efort propriu sumele, dupa cum urmează:
La intretinerea apartamentului in care au continuat sa locuiasca impreuna.
Trebuie sa se retina imprejurarea ca prin sentinta nt.7592/24.11.2010 a Judecatoriei Buzau a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in favoarea fiicei lor.
In atare situatie paratul reclamant datora exclusiv 1/3 din cheltuielile de intretinere, iar reclamanta parata era obligata sa plateasca 2/3 din acest cuantum.
Pretinde ca a achitat prin efort propriu incepand cu data pronuntarii divortului, noiembrie 2010-ianuarie 2013, suma de 5758 lei, conform tabelului centralizator si a chitantelor depuse, ceea ce depaseste cu multcota la care era obligat.
Conform adresei 82/02.09.2013 a Asociatiei de proprietari nr.4 Buzau, suma ce urma sa fie achitata, in total, per perioada noiembrie 2010-iulie 2013, era de 7745 lei. Rezulta ca paratul reclamant a fost cel care a achitat ¾ din suma datorata, motiv pentru care urmeaza a se constata ca datora exclusiv 1/3 din total, respectiv 2581,66 lei si a achitat un excedent de 3176,5 lei. Precizeaza ca aceasta este suma pe care reclamanta parata i-o datoreaza.
La furnizor de energie electrica a achitat suma de 827,72 lei, conform tabel si chitante anexate, pe perioada 2010-martie 2012.
La creditul de nevoi personale la BCR (facut pe numele paratului reclamant, intrucat reclamanta era mentionata in evidenta Biroului de creditare ca rau platnica, iar paratul reclamant nu avea mentiunea „casatorit” pe cartea de munca, situatie care a facilitat acordarea imputului destinat pentru achizitionarea autoturismului Opel, pe care, paradoxal, reclamanta parata il vrea adus la masa de impartit), a achitat singur, de la despartirea in fapt ..nov. 2008, suma de 4212 lei, urmând ca reclamanta parata sa fie obligata la remiterea către acesta a cotei de 1/2 din suma rambursata, respectiv 2106 lei.
La creditul de refinantare Europe Bank urmează a se avea in vedere faptul ca: inițial, creditul s-a acordat de Tiriac Bank, in iulie 2006, începând cu octombrie 2007 a făcut refintare la Europe Bank, astfel ca a achitat singur, prin efort propriu următoarele sume: începând cu nov. 2008 ( de la despartiurea in fapt ) pana la lichidare, suma de 7615 Euro. Din aceasta suma, reclamanta parata ii datorează 1/2, respectiv 3807,5 Euro, la cursul zilei din data cand se va pronunța hotărârea.
La plata impozitului pe clădiri si auto:
A achitat prin efort propriu suma de 2026 lei, pe perioada nov.2008 -2013 astfel ca reclamanta parata datorează 1/2 din suma, respectiv 1013 lei.
Paratul-reclamant D. M. a formulat note scrise prin care solicita ca, având in vedere probele administrate si precizările făcute in sedinta publica din 20.05.2014, sa se rețina poziția acestuia de: renunțare la obligarea reclamantei paratei la plata excedentului de cheltuieli de intretinere nedatorate pe perioada ultimilor 3 ani, sa se admita in tot cererea reconventionala, având in vedere următoarele aspecte:
Despărțirea in fapt a avut loc cu 2 ani inaintea introducerii acțiunii de divorț de către paratul reclamant, asa cum rezulta si din declarația reclamantei parate ,,întâmpinare - cerere reconventionala,, din dosar nr._, având ca obiect divorț.
Cu privire la reținerea de cote diferențiate, 60 % pentru paratul reclamant si 40 % pentru reclamanta parata, urmand a verifica următoarele aspecte:
Paratul reclamant a adus un aport substanțial la realizarea principalelor bunuri dobândite in timpul căsătoriei prin:
1. Bunuri proprii avute dinaintea căsătoriei ( cu excepția garsonieriei din Micro XIV arătata intitial, al cărei regimul juridic a fost ulterior precizat ), toate au fost recunoscute de reclamanta parata ( autoturism Oltcit, bunuri mobile ; frigider, spațiu comercial pe . suprafața de 45 mp ....)
Activitate Privata:
Din documentele depuse la dosar se poate constata ca in anul 1991 luna august, a infiintat o societate comerciala SNC, pe . activitatea principala " P.-Bar".
Spațiul comercial, reprezentat de o baraca in suprafața de 45 mp, a fost construit de paratul reclamant, pe un teren închiriat, anterior căsătoriei.
La dosar a depus adeverința eliberata de Primăria Buzau-Directia de Administrație Publica Locala, copii dupa avizele necesare construcției de la P.S.I. si Regia Autonoma Goscom. Suma de bani necesara ridicării acestei construcții o poate dovedi cu scoaterile de numerar de pe un carnet CEC, al cărui unic titular este, in valoare de 50.000 lei, la nivelul anului 1991.
Aceasta societate a avut activitate profitabila, si nu numai pe 6 luni cum susține reclamanta parata, intrucat:
Din procesul verbal încheiat la data de 22 oct.1998 de inspectorii din cadrul Administrației Financiare B. se poate observa ca societatea a plătit: impozit pe profit.2.324.729 lei; impozit pe salarii..697.535 lei; impozit pe dividende. .36.383; asociații au ridicat dividende in valoare de 363.838 lei.
De asemenea societatea a vândut o autoutilitara TV. 14F si o remorca auto pentru care nu s-a virat in termen impozitul aferent.
Din declarațiile reclamantei parate se pot lesne observa reaua credința, aceasta afirmând ca, societatea a funcționat doar 6 luni, ca avea activitate second -hand, ca a funcționat pe . datorii, ca funcționa . etc, toate acestea fiind contrazise de documentele depuse la dosar si declarația martorilor audiați.
Referitor la garsoniera deținuta de paratul reclamant in B., Micro IV, confort III.
Aceasta locuința i-a fost atribuita pe cand lucra la întreprinderea Metalurgica B., prin anul 1988-1989 si a cumparat-o in anul 1992, conform actului nr._ din 11.09.2013 eliberat de Direcția Economica a Municipiului B..
Nu mai știa circuitul ei locativ - in acea perioda fiind foarte ocupat cu funcționarea societății si neavand timp sa faca formalitățile de cumpărare inainte de căsătorie - dar căutând la arhivele Notariale B., a găsit actul de vânzare -cumpărare nr._ din 17 sept 1993, prin care a vandut-o. Surpriza a fost ca la vânzători este trecuta si reclamanta parata, desi aceasta nu cunoaște ca a avut o garsoniera in Micro XIV. Acest lucru denota reaua credința a reclamantei parate.
Garsoniera conf.l din B., .-o cu suma de 150.000 lei, conform contract V/C nr._ din 23 nov. 1992, bani de care dispunea.
Din nou reclamanta parata afirma cu rea credința ca suma de achiziție a fost de 400 000 lei plus 20.000 lei ajutor de la părinții ei. Aspectul a rămas nedovedit. Aceasta afirmație urmeazand a fi inlaturata din context intrucat nu este susținuta de niciun mijloc de probatiune.
Apartamentul cu 2 camere situat in Brosteni, . achiziționat conform contractului V/C nr.6855 la 27 mai 1993, cu suma de 500.000 lei.
Banii au provenit din vânzarea garsonierei din Micro XIV pe care a obținut conform contractului de V/C nr._ din 17 sept 1993 suma de 90.000 lei si a garsonierei de la Episcopiei vânduta conform contractului de V/C nr. 7001 din 1 iunie 1993 cu suma de 400.000 lei
Apartamentul 3 camere aflat in litigiu, din . achiziționat cu suma de 48.000.000 lei, conform contractului V/C nr._ din 10. 11. 1997, cu suma provenita din vânzarea apartamentului din Brosteni- 40.000.000 lei conform contractului V/C nr._ din 10.11.1997 si contractarea unui credit cu dobânda subvenționată de la CEC B..
Referitor la contractarea creditului, sustine ca reclamanta parata minte din nou cand afirmând ca avea salariu mare si ca nu a avut nevoie de giranți.
Din dosarul de creditare nr._/208/1997 se poate constata ca pentru acordarea creditului au fost necesari 3-(trei)- giranți, din care unul girant plătitor- M. M..
Ratele la apartament au fost plătite si de paratul reclamant, dupa cum se poate constata din chitanțele depuse la dosar, unde la deponent este semnătura acestuia, plus o suma de 850 lei noi ( si nu 500 lei cum a afirmat reclamanta), pentru lichidarea creditului.
In ceea ce privește rambursarea creditului, reclamanta iarasi induce in eroare instanța afirmând ca: a avut șomaj 3 luni, cand de fapt au fost 11 luni, rata apartamentului fiind 60 lei si nu 45 lei - conform cartii de munca depuse de reclamanta parata, indemnizația de șomaj fiind 187 lei si nu 300 lei. E clar ca nu putea întreține familia- dupa cum afirma - daca acesta nu contribuia financiar.
In încercarea de a induce instanța in eroare, denaturează adevărul cu rea credința, din nou, cand afirma ca paratul reclamant nu a avut loc de munca in Italia.
A fost plecat o perioda de 3 luni, cu viza turistica, neavand drept de munca. A lucrat totuși ca șofer, cu 1000 euro pe luna, la cineva cunoscut, dovada fiind si faptul ca, cu câteva luni in urma -nov. 2003 - a obținut permis de conducere profesionist C, C+E pentru autocamione si remorci- categoria B avand-o din 1990-conditie pusa de cel la care a muncit.
Autoturismul Opel l-a achiziționat prin contractarea mai multor credite - BCR, Banca Tiriac si cu un imprumut de la prieteni.
Reclamanta parata iarași minte când afirma ca autoturismul Opel l-a achiziționat prin vânzarea autoturismului Dacia. Din adeverința nr._ din 25.03.2014 eliberata de Direcția Economica a Primăriei B., se poate constata ca autoturismul Dacia l-a vândut in anul 2007, pe 24 sept, iar autoturismul Opel l-a achiziționat cu 1 an inainte, in anul 2006 luna iunie - având in paralel 2 autoturisme.
Creditele le-a făcut doar pe numele acestuia, deoarece reclamanta parata figura in Biroul de rau platnici - neplatind timp de 3 luni ratele pentru creditul acordat de CEC, fiind penalizata pentru acest lucru.
Ulterior a făcut refinantare pentru a beneficia de unele reduceri operate de unele banei, la Credit Europe Bank.
In perioada căsătoriei, de la inceput pana la incetarea ei, a realizat venit suplimentar din agricultura.
Activitatea din agricultura o dovedeste cu acte eliberate de Primăria Maracineni, Primăria Tisau si martori; Certificat de Producător; Adeverința de la Registrul Agricol al Comunei Tisau.
De asemenea, in urma solicitării acestuia, Stațiunea de Cercetare -Dezvoltare pentru Legumicultura B. i-a eliberat o adeverința nr. 338/24.03.2014, din care se poate constata cantitatea de legume ce se poate obține pe o suprafața de 1 hectar cultura ardei.
Menționeaza ca a cultivat o suprafața de 2500 mp-1/4 ha- in . ca bazin legumicol. La părinții sai cultiva si cultiva aprox. 1 ha teren cu porumb, gladiole si altele- cartofi, varza, porumb de fiert. In acest sens au depus mărturie si martorii audiați care au relatat ca aceste lucrări aduceau beneficii substanțiale, ca se afla in situația de a le comercializat in vrac, pe mai multe piețe din tara, in cantități impresionante.
Nu se poate retine nevoia si obligatia de a plați impozit si de a declara o astfel de activitate intrucat micii producători nu au ventiuri supuse impozitării.
In plus, in perioada pretins fara de venituri, a fost angajat la Banca Populara „ Familia ,, asa cum rezulta din cartea de munca depusa la dosar. ( aprox 1 an ).
Nu intamplator, a intrebat martorii care era nivelul lor de trai si daca reclamanta parata era o persoana eleganta. A reieșit din probe ca au dus un trai confortabil, care le-a permis ieșiri, concedii, pentru reclamanta toalete si neimplicarea in munca din agricultura, renovarea apartamentului la stadard modern. Reiese de aici ca, daca venitul sau era grevat de credite, acesta nu câștiga mai nimic, nu se justifica in nici un fel un astfel nivel de trai. In plus si copilul acestora a fost educat, dus către activitățile unde avea inclinatii, in program extrascolar, ceea ce denota efortul finaiciar făcut.
Susține ca este in măsura sa solicite reținerea de cota diferențiata si pentru ca a achitat din surse proprii ratele scadente la creditul incheiat la BCR si Credit Europe Bank. In condiția in care reclamanta parata s-a străduit sa susțină ca a alocat acești bani unor nevoi personale, urmează a îndepărta aceasta aparare intrucat:
Nu a fost dovedita prin niciun mijloc de proba;
Martora propusa de aceasta nu a relatat fapte percepute prin propriile simțuri, afirmând ca tot ceea ce declara stie de la reclamanta;
Nu s-a putut proba ca ar fi dus o viata paralela cu a reclamantei parate in conditiile in care toti martorii au relatat ce eforturi deosebite a facut pentru familie si prosperitatea eu, pentru îmbunătățirea nivelului de trai.
Succesiunea achizițiilor dovedește exact contrariul celor afirmate de reclamanta.
Aceasta nu a adus nicio proba care sa-i susțină afirmațiile.
Instanța urmează a aprecia si împrejurarea ca reclamanta, pe parcursul căsătoriei a fost in șomaj 11 luni, a urmat cursurile facultății particulare „ G. Baritiu „ din B. - 3 ani de zile in care s-au plătit taxe, s-au procurat cursuri, s-au făcut deplasari pentru pregătirea si susținerea lucrării de licența etc.
Cat privește munca in gospodărie, martorii au relatat ca paratul reclamant a susținut multe din operațiunile legate de renovarea apartamentului, ca se ocupa de copil in egala măsura cu mama reclamanta.
Masa de împărțit se compune din: apartamentul nr. 12 cu 3 camere situate in municipiul B., . 1, cu terenul indiviz aferent lui; Autoturism marca Opel cu nr. de inmatriculare_ .
Solicita admiterea in parte a cererii principale si in tot a cererii reconventionale restrânse si sub aspectul plații impozitului aferent locuinței cat si a debitelor restante la cele doua credite, pe perioada dintre data separației in fapt pana la lichidarea lor ( 1998 -2012).
La termenul de judecată din data de 20.05.2014 pârâtul reclamant D. M. a renunțat la capetele din cererea reconvențională referitoare la suma de 3176,5 lei, achitată în plus la Asociația de proprietari nr. 4 B., în perioada noiembrie 2010 - iulie 2013, și la suma de 827,72 lei, achitată la furnizorul de energie electrică în perioada 2010 – martie 2012, motiv pentru care instanța având în vedere manifestarea de voință a pârâtului reclamant în baza art. 246 cod procedură civilă va lua act de renunțarea pârâtului - reclamant D. M. la capetele din cererea reconvențională referitoare la suma de 3176,5 lei, achitată în plus la Asociația de proprietari nr. 4 B., în perioada noiembrie 2010 - iulie 2013, și la suma de 827,72 lei, achitată la furnizorul de energie electrică în perioada 2010 – martie 2012
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 10.06.2014 instanța a admis în parte în principiu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-parata D. G. P., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D. M..
A admis în parte în principiu cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant D. M. în contradictoriu cu reclamanta-parata D. G. P..
A luat act de renunțarea pârâtului - reclamant D. M. la capetele din cererea reconvențională referitoare la suma de 3176,5 lei, achitată în plus la Asociația de proprietari nr. 4 B., în perioada noiembrie 2010 - iulie 2013, și la suma de 827,72 lei, achitată la furnizorul de energie electrică în perioada 2010 – martie 2012.
A constatat că soții au avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune, în procent de 50% fiecare soț.
A constatat că soții D. G. P. și D. M. au dobândit în timpul casătoriei, următoarele bunuri comune: apartamentul nr. 12, situat în B., . 1, . 3 camere și dependințe în suprafață utilă de 69,53 mp și terenul aferent în suprafață utilă de 11,85 mp în indiviziune cu ceilalți locatari, dobândit de soți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3045/07.11.1997 de BNP L. Sinica, aflat în posesia ambilor soți, autoturismul marca Opel Break, fabricat în anul 2003, aflat în posesia pârâtului.
A constatat că pârâtul reclamant D. M. are un drept de creanță împotriva reclamantei pârâte D. G. P. în sumă de 1013 lei, reprezentând ½ din suma de 2026 lei, achitată de pârâtul reclamant D. M. cu titlu de impozit pentru clădiri și auto, în perioada noiembrie 2008-august 2013, în sumă de 3807, 5 euro, reprezentând ½ din suma de 7615 euro, achitată de pârâtul reclamant D. M., în perioada noiembrie 2008-august 2012 cu titlu de rate la împrumutul contractat de la Credit Europe Bank, în baza contractului de credit și de garanție nr. 4NPFG054453/173913din 26.09.2007, în sumă de 2106 lei, reprezentând ½ din suma de 4212 lei, achitată de pârâtul reclamant D. M., în perioada noiembrie 2008-august 2009 cu titlu de rate la împrumutul contractat de la BCR, în baza contractului de credit nr. 6287 din 06.07.2006.
Pentru a pronunța această încheiere de admitere în principiu instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 25.07.1992, căsătoria acestora fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 7592/24.01.2010 a Judecătoriei B..
În timpul căsătoriei soții au dobândit următoarele bunuri comune apartamentul nr. 12, situat în B., .. 3, compus din 3 camere și dependințe în suprafață utilă de 69,53 mp și terenul aferent în suprafață utilă de 11,85 mp în indiviziune cu ceilalți locatari, dobândit de soți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3045/07.11.1997 de BNP L. Sinica, aflat în posesia ambilor soți, potrivit recunoașterii acestora, autoturismul marca Opel Break, fabricat în anul 2003, aflat în posesia pârâtului, potrivit recunoașterii acestuia.
Potrivit art.30 codul familiei în vigoare pe perioada căsătoriei soților, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
În ceea ce privește contribuția soților la dobândirea bunurilor comune instanța reține că în perioada căsătoriei reclamanta a avut loc de muncă în mod constant, în perioada 1990-2003 a lucrat la CEC B., în perioada 2003-2004 a fost în șomaj, în perioada 2004-2006 a lucrat la Boromir, iar din 2006 lucrează la ANAF. Așadar reclamanta a avut în mod constant venituri pe perioada căsătoriei. În ceea cel privește pe pârât, acesta nu a avut un loc de muncă stabil pe perioada căsătoriei, însă din declarația martorilor I. E. și A. A. coroborate cu certificatele de producător emise pe anii 2001, 2005, 2006, pe numele tatălui pârâtului, instanța reține că pârâtul s-a ocupat în timpul căsătoriei cu cultura gladiolelor, pe care le vindea en gros câștigând bani din cultura acestora, se ocupa și cu cultura porumbului pentru fiert, pe care îl comercializa împreună cu mama sa. Din declarația martorului A. A. coroborată cu actele aflate la dosar, instanța reține că în anul 1991 pârâtul reclamant a înființa o societate în nume colectiv având ca obiect vânzarea de mărfuri cu amănuntul, având un chioșc pe . fiind proprietatea pârâtului, pe care ulterior l-a vândut și a închiriat o tarabă în piața centrală unde vindea banane, ouă, fructe de sezon. Din răspunsurile la întrebările nr. 5 și 9, din interogatoriul reclamantei coroborate cu declarația martorei D. M., instanța reține că pârâtul muncea și terenul părinților reclamantei.
Așadar din probele administrate în cauză, instanța reține că deși pe perioada căsătoriei pârâtul nu a avut un loc de muncă stabil ca și reclamanta, el a prestat diverse activități, având societate, apoi tarabă în Piața Centrală unde comercializa fructe de sezon, a muncit pământul părinților săi, producând și comercializând gladiole, a muncit și pământul socrilor săi. În aceste condiții instanța apreciază că și pârâtul a avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune în egală măsură cu reclamanta.
În ceea ce privește datoriile comune, din declarația martorului A. A. instanța reține că soții au cumpărat un autoturism Opel în anul 2006 și pentru acest autoturism au luat credit, iar martora D. M. a declarat că soții au luat un credit de la BCR pentru a cumpăra Opelul pentru că nu le ajungea banii. Astfel instanța va reține că împrumutul de la BCR, luat în baza contractului de credit nr. 6287 din 06.07.2006, este o datorie comună a soților, fiind contractat pentru cumpărarea autoturismului marca Opel, în anul 2006. În ceea ce privește împrumutul contractat de la Credit Europe Bank, în baza contractului de credit și de garanție nr. 4NPFG054453/_ din 26.09.2007, acest credit reprezintă o refinanțare a împrumutului contractat de pârât de la Ț. Bank, contractat de pârât în anul 2006 când a cumpărat autoturismul marca Opel, motiv pentru care instanța apreciază ca fiind reală susținerea pârâtului în sensul că acest împrumut a fost contractat tot pentru cumpărarea autoturismului, astfel că instanța apreciază că și acest împrumut reprezintă o datorie comună, conform art. 32 din codul familiei.
Ambii soți au recunoscut că din octombrie 2008 sunt despărțiți în fapt, și cum din chitanțele depuse la dosar de către pârât rezultă că de la data despărțirii în fapt a achitat singur ratele la cele două credite dus menționate instanța va constata că pârâtul reclamant D. M. are un drept de creanță împotriva reclamantei pârâte D. G. P. în sumă de 3807, 5 euro, reprezentând ½ din suma de 7615 euro, achitată de pârâtul reclamant D. M., în perioada noiembrie 2008-august 2012 cu titlu de rate la împrumutul contractat de la Credit Europe Bank, în baza contractului de credit și de garanție nr. 4NPFG054453/173913din 26.09.2007, astfel cum rezultă din chitanțele aflate la filele 105-121 din dosar, în sumă de 2106 lei, reprezentând ½ din suma de 4212 lei, achitată de pârâtul reclamant D. M., în perioada noiembrie 2008-august 2009 cu titlu de rate la împrumutul contractat de la BCR, în baza contractului de credit nr. 6287 din 06.07.2006, astfel cum rezultă din chitanțele aflate la filele 152, 127 din dosar.
De asemenea din chitanțele aflate la dosar filele 32-35, instanța reține că pârâtul reclamant D. M. a achitat singur cu titlu de impozit pentru clădiri și auto, în perioada noiembrie 2008-august 2013, suma de 2026 lei. Cum impozitul pe clădire și pe autoturism, este o taxă datorată de proprietar, instanța reținând că apartamentul și autoturismul Opel sunt bunuri comune ale soților, atunci și impozitul pentru aceste bunuri reprezintă o datorie comună, motiv pentru care instanța va reține că pârâtul reclamant D. M. are un drept de creanță împotriva reclamantei pârâte D. G. P. în sumă de 1013 lei, reprezentând ½ din suma de 2026 lei, achitată de pârâtul reclamant D. M. cu titlu de impozit pentru clădiri și auto, în perioada noiembrie 2008-august 2013.
Conform art. 6736 dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 6735 alin. 1, întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeași încheiere, instanța va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Alineatul al doilea al aceluiași articol stabilește că raportul de expertiză va arăta evaluarea și criteriile avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajate în natură și în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite.
Articolul 6735 alin. 1 C.pr.civ. are următorul enunț: dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.
Pentru stabilirea loturilor în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize construcții pentru identificarea, evaluarea și lotizarea apartamentului, și a unei expertize în specialitatea evaluări bunuri mobile, pentru identificarea, evaluarea și lotizarea autoturismului.
În acest sens au fost depuse la dosar raportul de expertiză construcții nr. 1239/10.09.2014 întocmit de expert P. M., f 169-171, raportul de expertiză contabilă și centralizatoare întocmit de expert D. Anta, nr. 1308/29.09.2014, f 178-180, și raport de expertiză judiciară, rezolvare obiecțiuni, întocmit de expert D. Anta, f 190-192.
La stabilirea loturilor instanța va avea în vedere criteriile oferite de art. 679 indice 9 cod procedură civilă, respectiv cota parte ce revine fiecărei părți, natura bunurilor, posesia precum și voința părților. Instanța constată că ambele părți au fost de acord ca partajarea bunurilor comune și a datoriilor comune să se facă conform variantei a - II-a, din raportul de expertiză centralizatoare întocmit de expert D. A. – rezolvare obiecțiuni.
Prin urmare în baza art. 36 codul familiei instanța va dispune partajarea bunurilor și a datoriilor comune dobândite de către soți în timpul căsătoriei prin omologarea raportului de expertiză centralizatoare întocmit de expert D. A. – rezolvare obiecțiuni, în varianta a - II-a.
Va atribui pârâtului - reclamant D. M., în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri: apartamentul nr. 12, situat în B., . 1, . 3 camere și dependințe în suprafață utilă de 69,53 mp și terenul aferent în suprafață utilă de 11,85 mp în indiviziune cu ceilalți locatari, dobândit de soți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3045/07.11.1997 de BNP L. Sinica, în valoare de_ lei, autoturismul marca Opel Break, fabricat în anul 2003, în valoare de_ lei.
Va constata că dreptul de creanță al pârâtului reclamant D. M. împotriva reclamantei pârâte D. G. P. cu privire la datoriile comunei este în sumă de_ lei.
Pentru egalizarea loturilor va obliga pârâtul reclamant D. M. la plata către reclamanta pârâtă D. G. P. a sumei de_.50 lei.
Fiind vorba despre un partaj de bunuri comune, cheltuielile de judecată trebuie suportate de ambii soți în raport de cota lor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, în speță ½ fiecare. Cum atât reclamanta cât și pârâtul au efectuat cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, onorariu de expert și onorariu apărător aceste cheltuieli vor fi compensat. Astfel vor fi compensate cheltuieli constând în taxă judiciară de timbru de 2400 lei, achitată de reclamantă pentru cererea de chemare în judecată, cu taxă judiciară de timbru de 2400 lei, achitată de pârât pentru cererea reconvențională, vor fi compensate onorariul de expert în cuantum de 550 lei achitat de reclamanta cu onorariul de expert achitat de pârât de 550 lei. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru achitată de pârât, instanța a scăzut din cuantumul acesteia suma de 120 lei taxă judiciară de timbru calculată pentru pretențiile la care pârâtul a renunțat pe parcursul judecății. Instanța a constat că după compensarea cheltuielilor de judecată făcute de ambele părți cu titlu de taxă judiciară de timbru și onorariu expert, și după scăderea sumei de 120 lei taxă judiciară de timbru calculată pentru pretențiile la care pârâtul a renunțat pe parcursul judecății, a rezultat că pârâtul a făcut cheltuieli de judecată în cuantum de 4304 lei, constând în onorariu avocat și taxă judiciară de timbru, în afara celor compensate arătate mai sus iar reclamanta a făcut cheltuieli de judecată în cuantum de 2875 lei, constând în onorariu avocat și taxă judiciară de timbru, în afara celor compensate arătate mai sus. După compensarea și a acestor sume a rezultat o diferență de 1429 lei constând în cheltuieli de judecată efectuate de către pârât, astfel că reclamanta, potrivit art. 274 cod procedură civilă, va fi obligată la plata a ½ din această sumă, adică, 714,5 lei, către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. G. P., cu domiciliul în municipiul B., bulevardul Unirii, ., . în contradictoriu cu pârâtul D. M. cu domiciliul în municipiul B., bulevardul Unirii, ., ..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant D. M. cu domiciliul în municipiul B., bulevardul Unirii, ., . în contradictoriu cu reclamanta-parata D. G. P., cu domiciliul în municipiul B., bulevardul Unirii, ., ..
Ia act de renunțarea pârâtului - reclamant D. M. la capetele din cererea reconvențională referitoare la suma de 3176,5 lei, achitată în plus la Asociația de proprietari nr. 4 B., în perioada noiembrie 2010 - iulie 2013, și la suma de 827,72 lei, achitată la furnizorul de energie electrică în perioada 2010 – martie 2012.
Dispune partajarea bunurilor și a datoriilor comune dobândite de către soți în timpul căsătoriei prin omologarea raportului de expertiză centralizatoare întocmit de expert D. A. – rezolvare obiecțiuni, în varianta a - II-a.
Atribuie pârâtului - reclamant D. M., în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri: apartamentul nr. 12, situat în B., . 1, . 3 camere și dependințe în suprafață utilă de 69,53 mp și terenul aferent în suprafață utilă de 11,85 mp în indiviziune cu ceilalți locatari, dobândit de soți prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3045/07.11.1997 de BNP L. Sinica, în valoare de_ lei, autoturismul marca Opel Break, fabricat în anul 2003, în valoare de_ lei.
Constată că dreptul de creanță al pârâtului reclamant D. M. împotriva reclamantei pârâte D. G. P. cu privire la datoriile comunei este în sumă de_ lei.
Pentru egalizarea loturilor obligă pârâtul reclamant D. M. la plata către reclamanta pârâtă D. G. P. a sumei de_.50 lei.
Compensează cheltuielile de judecată și obligă reclamanta pârâtă D. G. P. la plata către pârâtul reclamant D. M. a sumei de 714,5 lei, reprezentând ½ din diferența de cheltuielile de judecată, rămasă după compensare, ce au fost achitate de către pârâtul reclamant D. M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 28.11.2014.
Președinte, Grefier,
P. E. C. E. M.
Red. P.E./ Thred. P.E./ 4 ex. / 11.12.2014
| ← Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 9186/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








