Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 05/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 253/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 05.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. A.

Grefier: I. D.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul S. V. N. cu domiciliul ales in - ., .. 5 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

Prezenta si dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.10.2014, ce face parte din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru această dată.

INSTANTA

La data de 8.01.2014, sub nr.253, s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petentul S. V. N. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/1.01.2014 încheiat de IPJ B.-SPR, prin care a solicitat anularea acestuia.

În motivare, a arătat că nu avea viteza ce i-a fost comunicată.

În drept, a invocat OG 2/2001, NML 021-05, NML 001-05, NCPC, Constituția României.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.

Intimatul a formulat Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 1.01.2014, orele 14.47 petentul, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN1 B, în localitatea Săhăteni, jud.B., a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 92 km/h.

Petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art.121 alin.1 din ROUG 195/2002, cu modificările ulterioare și sancționată de art.108 alin.1lit.d pct.3 din OUG 195/2002 rep.

Abaterea a fost înregistrată pe suport CD, din care reiese viteza de 92 km/h la ora 14.47 min.

Față de cele menționate anterior, instanța constată că plângerea contravențională nu este întemeiată și în consecință o va respinge .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. V. N. cu domiciliul ales in - ., .. 5 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 5.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Tehnored.ALA/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria BUZĂU