Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 19702/200/2014
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. G. domiciliat în com. Poșta Cîlnău, . B., în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ cu sediul în B., ., J. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, dosarul a parcurs procedura de verificare și regularizare, potrivit art. 200 cod proc. civ, procedura de citare este legal îndeplinită, intimata a depus întâmpinare, petentul a depus răspuns la întâmpinare, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004, art. 94 cod proc. civ. și art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.
Instanța, în temeiul art. 255 cod proc. civ, constatând că proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei propusă de părți este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei, o încuviințează și, nemaifiind excepții de invocat ori probe de administrat, constată cauza în stare de judecată iar, față de solicitarea de judecare a cauzei și în lipsa părților, potrivit disp. art. 394 C.pr.civ., declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva ... constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite,în parte,plângerea formulată de petentul P. G. domiciliat în com. Poșta Cîlnău, . B., în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B. - DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ cu sediul în B., ., J. B..
Înlocuiește cu avertisment amenda contravențională în cuantum de 180 lei aplicată petentului prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._,încheiat la data de 29.08.2013,de intimată.
Menține în rest procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._,încheiat la data de 29.08.2013,de intimată.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă acestuia respectarea dispozițiilor legale.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, la Tribunalul B. - Secția a 2-a civilă de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.11.2014.
Președinte, C. A. | ||
Grefier, A. N. |
A.N. 05 Decembrie 2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1348/2014.... → |
|---|








