Plângere contravenţională. Sentința nr. 1230/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1230/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 13326/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1230
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. D. N.
GREFIER: M. B. Ș.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul P. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei ca la data de 16.10.2013, prin serviciul registratura, intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare si documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, in 2 exemplare, iar la data de 04.11.2013, prin serviciul registratura, petentul a depus la dosarul cauzei raspuns la intampinare, in 2 exemplare, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin.1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art.94 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
Apreciind că probele cu înscrisurile de la dosar, cu plansa fotografica si cu inregistrarea video sunt pertinente, concludente și utile putand duce la dezlegarea in fond a pricinii, în temeiul art. 255 alin.1 rap. la art.258 alin.1 C.proc.civ, instanța le încuviințează pentru ambele parti.
Respinge proba cu certificatul de omologare al cinemometrului, pentru urmatoarele considerente: dovada in ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu ajutorul unui mijloc tehnic este verificarea metrologica si omologarea acestuia de catre institutiile abilitate, fiind admise in vederea utilizarii numai aparatele care indeplinesc toate conditiile stabilite imperativ prin normele de metrologie legala. Omologarea reprezinta un aviz care atesta ca cinemometrul este apt pentru utilizare, iar cerintele metrologice si tehnice cerute prin Norma de metrologie pentru cinemometre sunt atestate prin buletinul de verificare metrologica emis de Institutul de Metrologie – Biroul R. de Metrologie Legala pentru aceste aparate. Asadar, orice cinemometru este mai intai omologat si apoi verificat periodic, astfel ca daca un aparat este admis dupa efectuarea verificarii metrologice (cum este cazul in speta), este implicit si omologat.
Instanta, considerându-se lămurită, în temeiul art.394 C.proc.civ, declară încheiate dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 05.08.2013, sub nr._, petentul P. A. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2013 si a masurilor dispuse in baza acestui act.
În motivarea plângerii, petentul a invocat nulitatea procesului-verbal contestat, intrucat acesta nu contine numele contravenientului, la rubrica respectiva fiind consemnat numele „P. A.”, in loc de „P. A.”, astfel cum era corect – fiind astfel incalcate dispozitiile art.17 din OG nr.2/2001. A aratat ca aceasta omisiune a agentului constatator l-a impiedicat sa beneficieze de dreptul conferit de lege de a achita jumatate din cuantumul amenzii in termen de 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de contraventie.
Petentul a invocat totodata nulitatea procesului-verbal pentru incalcarea dispozitiilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, intrucat agentul constatator a refuzat consemnarea obiectiunilor sale.
Petentul a mai aratat ca procesul-verbal contestat nu contine semnatura sa si nici a unui martor asistent, astfel cum prevad dispozitiile legale.
In drept, petentul a invocat dispozitiile art.16 alin.7 si art.17 din OG nr.2/2001.
În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.07.2013 (fila 5), act identitate (fila 6) si certificat de deces al numitului P. A. (fila 11).
Plângerea contravențională formulată de petenta a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei – chitanta . nr._/30.08.2013 (fila 10), conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (in vigoare la data introducerii plangerii).
La data de 16.10.2013, intimatul a depus la dosarul cauzei intampinare, solicitand respingerea plangerii, ca neintemeiata.
In motivare, intimatul a aratat ca procesul-verbal a fost incheiat cu respectarea tuturor prevederilor legale in vigoare, abaterea fiind inregistrata cu mijloace tehnice verificate metrologic si omologate.
In drept, intimatul a invocat dispozitiile art.205-208 C.proc.civ.
In dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, anume: inregistrare video, plansa fotografica, buletinul de verificare metrologica a echipamentului utilizat pentru inregistrarea abaterii, atestat operator radar (toate pe suport electronic – compact disk, fila 21) și un istoric al abaterilor contraventionale savarsite de petent (fila 22).
La data de 04.11.2013, petentul a depus la dosarul cauzei raspuns la intampinare, reiterand in principal sustinerile din plangerea introductiva.
In plus, petentul a aratat ca la momentul constatarii pretinsei contraventii avea in functiune luminile de intalnire, insa lumina nu se distingea foarte bine, fiind o zi insorita de vara.
Petentul a mai aratat ca aparatul radar utilizat la inregistrarea pretinsei contraventii nu isi finalizase la momentul respectiv autotestarea, prin care sa fie puse in evidenta eventualele defectiuni ale aparatului, dovada in acest sens fiind litera „T” din partea de dus a inregistrarii.
Petentul a sustinut ca din modul de redactare a procesului-verbal nu se poate stabili in mod indubitabil ca aparatul radar care a realizat filmarea este cel verificat metrologic si pentru care s-a emis buletinul de verificare metrologica aflat la dosarul cauzei.
In drept, petentul a invocat dispozitiile art.201 alin.2 C.proc.civ.
In cauza, instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, cu plansa fotografica si cu inregistrarea video si a respins proba cu certificatul de omologare al cinemometrului, pentru considerentele dezvoltate in practicaua prezentei hotarari.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/27.07.2013 (fila 5) încheiat de agentul constatator P. G. din cadrul instituției intimate INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B., petentul P. A. a fost sancționat cu 2 puncte-amenda in cuantum de 160 lei si 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art.121 alin.1 din ROUG nr.195/2002 si sanctionata de art.100 alin.2 rap. la art.108 alin.1 lit.a pct.4 si cu avertisment si 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art.44 alin.2 din OUG nr.195/2002 si sanctionata de art.108 alin.1 lit.a pct.7 din OUG nr.195/2002, retinandu-se că, la data de 27.07.2013, orele 07.04, a condus autoturismul marca VW, cu nr. de inmatriculare_, pe DN2 E85, in localitatea Mihailesti, jud. B., fiind inregistrat cu viteza de 68 km/h si circuland fara luminile de intalnire aprinse.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în prezenta petentului, nefiind semnat de catre acesta.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește excepțiile nulității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției invocate de petent, instanța le califică ca fiind apărari de fond, iar nu veritabile excepție procesuale asupra cărora să fie obligată să se pronunțe în condițiile art.137 alin.1 C.proc.civ.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.
Instanta nu poate primi critica petentului in sensul ca procesul-verbal contestat nu contine numele contravenientului, la rubrica respectiva fiind consemnat numele „P. A.”, in loc de „P. A.”, observand ca numele petentului este consemnat corect, doar in ceea ce priveste prenumele existand .. Instanta apreciaza insa ca este vorba despre o simpla eroare materiala savarsita de organul de politie si constata ca identitatea petentului poate fi stabilita cu usurinta, dat fiind faptul ca CNP-ul acestuia este corect consemnat si coincide cu cel inscris in cartea de identitate aflata la fila 6 din dosarul cauzei.
In ceea ce priveste afirmatia petentului in sensul ca respectiva eroare l-a vatamat prin faptul ca s-a aflat in imposibilitatea de a achita jumatate din cuantumul amenzii stabilite in sarcina sa, instanta nu o poate primi, fiind de notorietate faptul ca in sistemul fiscal codul fiscal al persoanei fizice este reprezentat de codul numeric personal, care in speta a fost consemnat in mod corect, astfel ca petentul ar fi putut efectua plata in urma identificarii lui pe baza CNP-ului. Prin urmare, instanta apreciaza ca petentul a fost eventual vatamat prin refuzul Directiei de Impozite si Taxe Locale Chitila de a accepta plata pe motivul neconcordantei intre nume si CNP, ipoteza in care acesta are de indemana alte cai de atac.
Oricum, petentul nu a probat in niciun fel faptul ca Directia de Impozite si Taxe Locale Chitila i-a refuzat plata pe motivul invocat de acesta, sustinerea sa in acest sens ramanand fara suport.
Instanța nu poate primi nici apărarea petentului conform căreia nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la procesul-verbal (art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001), considerand că acest fapt nu afectează exercitarea dreptului la apărare al petentului, care este asigurat prin posibilitatea de a invoca motivele de netemeinicie care făceau și obiectul respectivelor obiecțiuni și de a-și prezenta argumentele și probele pe care le consideră pertinente, prin contestarea procesului-verbal în instanță, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, pe calea unei plângeri contravenționale. Oricum, și în acest caz, instanța apreciază că petentul ar fi trebuit să dovedească că această omisiune a agentului constatator i-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, probă pe care nu a făcut-o.
Instanta nu poate primi nici critica petentului in sensul ca procesul-verbal este nul intrucat nu cuprinde semnatura sa, dat fiind faptul ca insusi petentul a recunoscut atat prin plangere, cat si prin raspunsul la intampinare ca a refuzat semnarea, or in cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurari, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
Referitor la obligativitatea confirmării de către cel puțin un martor a situației reținute de agentul constatator (art.19 alin.1, 2 si 3 din O.G. nr.2/2001), instanta retine ca in completarea dispozițiilor art.17, dispozițiile art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 impun ca procesul-verbal să fie semnat pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, sub sancțiunea nulității relative și virtuale. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurari, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
Instanța consideră insa că rolul martorului este de a confirma modalitatea de întocmire a procesului-verbal și de a asigura respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate care potrivit propriei opțiuni sau datorită unei imposibilități obiective nu semnează procesul-verbal de constatare a contravenției, iar nu de a proba situația de fapt descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Având în vedere scopul în care se solicită prezența martorului la încheierea procesului-verbal de contravenție, faptul că în speță acesta nu a fost semnat de un martor asistent, nu atrage în mod automat sancțiunea nulității procesului-verbal. Sunt aplicabile dispozițiile art 105 alin 2 C.proc.civ, conform cărora pentru a obține anularea actului, persoana care invocă nulitatea trebuie să dovedească existența unei vătămări care nu poate fi înlaturată altfel decât prin anularea actului – probă pe care petentul nu a făcut-o.
In ceea ce priveste critica petentului potrivit careia aparatul radar utilizat la inregistrarea pretinsei contraventii nu isi finalizase la momentul respectiv autotestarea, prin care sa fie puse in evidenta eventualele defectiuni ale aparatului, instanta nu o poate primi, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit cartii tehnice de exploatare a cinemometrului de tip Autovision, testarea si verificarea functionarii corecte a radarului se realizeaza prin rutinele sofware interne, integrate in software-ul prezent in aparat. Instanta retine ca aceasta functie a aparatului se declanseaza automat la momentul pornirii acestuia, iar in cazul depistarii unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate, functionarea cinemometrului fiind blocata. Prin urmare, daca la momentul utilizarii cinemometrului s-ar fi depistat defecte sau dereglari in functionarea acestuia, inregistrarea video si plansa fotografica (parte din inregistrarea savarsirii contraventiei) aflate in prezent la dosar nu s-ar fi putut realiza. Mai mult, prin Ordinul nr.187/2009 a fost modificata Norma de Metrologie Legala NML 021-05, pct.3, subpct.3.5, paragraful 3.5.1 avand in prezent urmatorul cuprins: „Inregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia. Asadar, instanta observa ca potrivit modificarii intervenite, din inregistrare nu trebuie sa reiasa si faptul ca autotestarea a fost efectuata, astfel cum instituia vechea reglementare.
Mai mult, instanta constata ca petentul se afla in eroare in ceea ce priveste semnificatia literei „T” care apare in inregistrarile efectuate de cinemometru, aceasta reprezentand un simbol pentru „Target”, deci pentru tinta aparatului radar . (in speta, autoturismul condus de petent), nereferindu-se in niciun caz la functia de autotestare.
Instanta nu poate primi nici ultima critica a petentului in sensul ca din modul de redactare a procesului-verbal nu se poate stabili in mod indubitabil ca aparatul radar care a realizat filmarea este cel verificat metrologic si pentru care s-a emis buletinul de verificare metrologica aflat la dosarul cauzei, constatand ca in cuprinsul actului administrativ atacat se mentioneaza in mod clar ca abaterea a fost inregistrata cu aparatul radar . 492, la care se refera buletinul de verificare metrologica nr._/28.03.2013 aflat pe compact disck la fila 21, dar si pe suport de hartie la fila 38 din dosarul cauzei.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
In ceea ce priveste fapta de a depasi viteza maxima admisa pe un anumit sector de drum, instanta retine ca, potrivit art. 49 alin.1 din OUG nr.195/2002, limita maximă de viteză în localități, pe drumurile naționale este de 50 km/h.
Potrivit art.121 alin.1 si 2 din ROUG nr.195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Astfel, din analiza inregistrarii video depuse la dosar de intimat (compact disk fila 21), reiese cu claritate că, la momentul 07.04.16, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost condus de petent, cu viteza de 68 km/h pe un drum public, in localitate, la data și ora indicate în procesul-verbal de contravenție.
Instanta retine ca inregistrarea video îndeplineste toate cerințele prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05/2005, aprobată prin Ordinul 301/2005, așa cum a fost modificat prin Ordinul nr.187/2009, evidențiindu-se în cuprinsul ei data și ora măsurătorii, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului al cărui număr de înmatriculare este perfect vizibil.
Conform procesului-verbal . nr._/27.07.2013 (fila 5) si inregistrarii video (compact disck - fila 21), înregistrarea faptei a fost făcută cu aparatul radar tip Autovision cu . 492, montat pe autospeciala cu nr. de inmatriculare MAI_, aparat care la acel moment se afla în termenul de valabilitate a verificării metrologice, conform buletinului nr._/28.03.2013 (fila 21 si 38), prin care acesta a fost declarat admis pentru o perioadă de 1 an, fiind îndeplinite astfel și condițiile impuse de art. 5.2.1 din Norma de metrologie amintită.
Din analiza atestatului aflat la fila 21 – compact disk si fila 39 – suport hartie din dosarul cauzei rezulta totodata ca agentul sef principal P. G., care a realizat inregistrarea video si plansa fotografica, detinea la data constatarii contraventiei atestat de operator „Autovision” nr._/31.03.2010, nr. insignei – user ID_ fiind evidentiat atat in cuprinsul inregistrarii video, cat si in cuprinsul plansei fotografice de la dosar.
In ceea ce priveste fapta de a circula fara luminile de intalnire aprinse, instanta retine ca potrivit art.44 alin.2 din OUG nr.195/2002 - circulatia pe autostrazi, pe drumurile expres si cele nationale europene (E) conducatorii de autovehicule sunt obligati sa foloseasca si in timpul zilei luminile de intalnire.
Din inregistrarea video depusa la dosar de intimat (compact disk fila 21), rezulta fara putinta de tagada ca autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost condus de petent, pe un drum public, in localitate, la data și ora indicate în procesul-verbal de contravenție, cu luminile de intalnire stinse.
Instanta retine ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională constituie un act administrativ și ca orice act administrativ este învestit cu prezumția de legalitate, ce presupune că actul este emis cu respectarea dispozițiilor consacrate pentru validitatea sa, prezumția de autenticitate, ce presupune că actul emană de la autoritatea menționată în cuprinsul său și prezumția de veridicitate, în temeiul căreia se consideră că aspectele menționate în cuprinsul său corespund realității constatate de agentul instrumentator.
Deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Deși prezumția de adevăr de care se bucură un astfel de proces-verbal, în virtutea calității sale de act administrativ, este una relativă și nu una absolută (care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție), acesta are o anumită forță probantă dată de faptul constatării faptei de un organ al statului investit cu autoritate publica.
Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. împotriva României).
Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumții, chiar de ordin judiciar, dacă aceste prezumții se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. României - prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 2002).
Fapta petentului de a circula pe drumul public cu luminile de intalnire stinse a fost constatata de agentul de politie prin propriile sale simturi.
F. de cele ce preceda, instanta observa ca, desi petentului i s-a acordat în mod efectiv posibilitatea de a propune orice probe ar fi considerat necesare în combaterea celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare în cadrul unei proceduri contradictorii, în cauză apărările formulate de acesta prin care tinde la a dovedi netemeinicia procesului-verbal contestat, nu sunt însoțite de nicio dovadă și nici de vreun indiciu care să facă rezonabilă îndoiala cu privire la faptele reținute de agentul constatator (cauza N. G. c. României).
Prin urmare, instanța constată că rămâne în ființă prezumția de veridicitate a situației de fapt reținută în cuprinsul actului, apreciind că în mod întemeiat a reținut agentul constatator săvârșirea faptei contravenționale constând în depasirea de catre petent cu 24 km/h a vitezei maxime legale prevazute pentru circulatia pe drumuri nationale, in localitate.
Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata pentru fapta de a depasi viteza maxima legala, instanța noteaza ca, potrivit dispozițiilor art. 99 alin.2 din OUG 195/2002 si art.108 alin.1 lit.a pct.4 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amendă) si 2 puncte de penalizare - depășirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit dispozițiilor art.98 alin.1 din OUG nr.195/2002, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar potrivit dispozițiilor alin.2 din același act normativ, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Cum din analiza materialului probator administrat in cauza rezulta ca petentul a depășit viteza legală cu 18 Km/h, instanta retine ca fapta a fost corect încadrată din punct de vedere juridic, iar sanctiunea aplicata respecta limitele prevazute de lege pentru fapta comisa.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța observă că, în speță, petentului i s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata cu mijloace tehnice verificate si omologate.
Instanța consideră că fapta petentului, nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare, ci este consecința unei lipse vădite de interes a acestuia față de siguranța traficului și denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.
Instanța apreciaza că acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale, in conditiile in care prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, fiind susceptibile de urmări grave și ireparabile, precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor corporale. Conducerea cu o viteză de deplasare mai mare decât cea admisă de lege pe un anumit sector de drum constituie prin ea însăși un pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, prin aceea că favorizează posibilitatea survenirii de accidente rutiere.
Analizand circumstanțele personale ale contravenientului in aprecierea pericolului social al faptei comise, instanta are in vedere comportamentul general al acestuia in societate, sens in care observa ca petentul a mai fost sanctionat anterior de 5 ori pentru acelasi gen de fapte, dar si pentru alte contraventii la regimul circulatiei pe drumurile publice, astfel cum rezulta din analiza istoricului abaterilor contraventionale savarsite de acesta aflat la fila 22.
Coroborand acest comportament al petentului care persevereaza pe cale contraventionala, savarsind in mod repetat fapte contraventionale, chiar si dupa sanctionarea sa, cu atitudinea nesincera a acestuia in cadrul acestei actiuni, el declarand ca nu rulat cu viteza de 68 km/h, desi nu a reusit sa probeze aceasta sustinere, instanta conchide ca petentul nu înțelege gravitatea faptei sale și nici pericolul pe care o astfel de faptă îl prezintă în mod concret pentru sine si pentru ceilalti participanti la trafic.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata pentru fapta de a circula cu luminile de intalnire stinse, instanta retine ca potrivit dispozitiilor art.108 alin.1 lit.a pct.7 din OUG nr.195/2002 - nerespectarea obligatiei de a folosi luminile de intalnire si pe timpul zilei, pe autostrazi, drumuri expres si pe drumuri nationale europene (E) se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amendă) si 2 puncte de penalizare.
Cum din analiza materialului probator administrat in cauza rezulta ca petentul circulat . avea luminile de intalnire aprinse, instanta retine ca fapta a fost corect încadrată din punct de vedere juridic, iar sanctiunea aplicata respecta dispozitiile legale in vigoare, intrucat in conformitate cu dispozitiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Intrucat potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea trebuie să fie si in cazul acestor fapte proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța observă că, în speță, petentului i s-a aplicat sanctiunea avertismentului, care corespunde intocmai pericolului social pe care il prezinta faptele savarsite de acesta.
Întrucât sancțiunea complementară a aplicarii punctelor de penalizare, intervine de drept odată cu săvârșirea faptei mentionate de către petent, instanța apreciază ca orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 OG nr.2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunilor contravenționale, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite de către petent.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de petent, ca fiind neîntemeiată si va mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravenției . nr._/27.07.2013, ca fiind temeinic si legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plangerea contraventionala formulată de petentul P. A., cu domiciliul în Chitila, ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDETEAN B., cu sediul în B., .-10, jud. B., ca neintemeiata.
Mentine procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravenției . nr._/27.07.2013, ca fiind temeinic si legal.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. D. N. M. B. Ș.
Red. A.D.N.
4 ex. /12.02.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4105/2014.... | Succesiune. Sentința nr. 9595/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








