Plângere contravenţională. Sentința nr. 1461/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1461/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 6789/200/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1461/2014
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. C. I., cu domiciliul în B., ., ., jud. B. și pe intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFROMATICA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul I. C. I. și intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFROMATICA – CESTRIN.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după trimiterea cauzei spre rejudecare, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, nu s-au depus la dosar înscrisuri noi, după care:
Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, încuviințează părților în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei și apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a verificării aplicației ECRIS, atașează sentința civilă pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect plângere contravențională formulată de către petenta din prezenta cauza împotriva procesului-verbal . 12, nr._/31.01.2012.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.02.2012, sub nr._, petentul I. C. I. solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a achizitionat rovinieta la data de 23.03.2011 la statia OMW Petrom Buzau 1, insa la eliberarea acesteia s-au comis erori la numarul de inmatriculare, fiind inscris_ in loc de_ si cu privire la numarul de identificare.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
În dovedirea plângerii, petentul a arătat ca înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, proces verbal de constatare a contravenției contestat si dovada comunicarii acestuia, rovinieta si bon fiscal, certificatul de inmatriculare.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Legal citată, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri pentru parti.
Prin sentinta civila nr. 8066/14.05.2013 instanta a admis plangerea cu consecinta anularii procesului-verbal, retinand ca raspunderea contraventionala a petentului era prescrisa.
Prin decizia civila nr. 813/30.10.2013 Tribunalul Buzau a admis recursul intimatei, a casat susmentionata sentinta si a trimis cauza spre rejudecare primei instante pentru a se pronunta pe fondul cauzei.
Cauza a fost inregistrata pe rolul primei instante sub nr._ .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/31.01.2012 (fila 6) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul I. C. I. fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 13.08.2011, orele 22.14, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (120,34 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
În sarcina petentului a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.
Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temeinic întocmit.
Instanța observă că între momentul constatării faptei și primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incriminează fapta de a circula fără rovinieta valabilă, a suferit o . modificări prin Legea nr. 144/2012.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012: ” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.
În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.
Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.
În consecință, din sentinta civila nr. 8924/28.05.2013 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr._ rezulta ca petentului i-a fost incheiat procesul-verbal . 12 nr._/31.01.2012 prin care a fost sancționat pentru fapta de a fi circulat cu autovehiculul_ fără a deține rovinieta valabila.
Astfel, observând că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii celui indicat în paragraful anterior, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . nr._/31.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea privind pe petentul I. C. I., cu domiciliul în B., ., ., jud. B. și pe intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFROMATICA – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Anuleaza procesul-verbal . nr._/31.01.2012.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
E. C. VLADSIMONA N.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
4 ex./03.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 88/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2014.... → |
|---|








