Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2408/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2408/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 1392/200/2013
DOSAR NR. 1._
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINAȚA CIVILĂ NR. 2408
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. M. – A.
GREFIER: T. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. N. I., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu intimatul C. N. – V., cu domiciliul în com. B., .. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care a arătat că procedura de citare este legal îndeplinită. La data de 14.01.2014, prin Serviciul Registratură, s-a depus adresa nr._/08.01.2014 de către ANP.
La întrebarea instanței, reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat.
La întrebarea instanței, referitor la probe, procurorul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, deliberând, în temeiul art. 167 C. proc. civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
În temeiul art. 150 C. proc. civ. instanța declară terminată cercetată judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Pe fond, reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii, deoarece din actele de la dosar rezultă că se impune înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.01.2013 sub nr._, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate intimatului C. N. V. prin procesul verbal . nr._/20.10.2012 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, în fapt, nu exista posibilitatea executării silite.
Nu a fost indicat nici un temei de drept.
În dovedirea cererii, s-au atașat: adresa nr. 5/15.01.2013, nota de constatare, titlu executoriu nr. 3/15.01.2013, somația nr. 3/15.01.2013, proces verbal . nr._/20.10.2012, (filele 2-11).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Legal citat, intimatul-contravenient C. N. V. nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a propune probe sau a formula alte cereri.
Din oficiu, s-au solicitat relații Primăriei comunei B. referitor la actele de executare silită întocmite, domeniile de activitate în care se poate presta munca în folosul comunității, starea de sănătate și capacitatea de a munci a intimatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Intimatul C. N. V. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 400 lei prin procesul verbal . nr._/20.10.2012 (fila 6), pentru săvârșirea contraventiilor prevazute de art. 3 pct 1 din Legea 61/1991 rep.
Petentul Inspectoratul de Poliție Județean B. a transmis procesul verbal de contravenție mai sus menționat, care constituie titlul executoriu potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, organului de executare fiscal competent teritorial, în speță Primăria Comunei B., în raza căreia domiciliază intimatul, în vederea executării silite.
Întrucât intimatul nu a achitat amenzile, Primăria comunei B. a încercat executarea lor silită, întocmind în acest sens Somatia de plata nr. 970/28.11.2012, precum și nota de constatare, din care rezultă că intimatul nu are bunuri si venituri ce pot fi supuse executării silite.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Conform alin. 4, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, alin. 5 prevăzând căîn cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Din economia textului de lege mai sus menționat reiese că, pentru a se proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții speciale, și anume:
(1) contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii,
(2) să nu existe posibilitatea executării silite.
Prima condiție este îndeplinită, amenda nefiind achitată de intimat până în prezent.
Cea de-a doua condiție, de a nu exista posibilitatea executării silite trebuie apreciată de organele de executare fiscală, prin prisma Capitolului VIII – Stingerea creanțelor fiscale prin executare silită, art.136-171 din Codul procedură fiscală, cu respectarea procedurii și a tuturor posibilităților prevăzute de lege pentru executarea silită, executarea bunurilor mobile, imobile etc.
Și această condiție este îndeplinită, întrucât intimatul nu deține bunuri urmăribile, astfel cum rezultă din actele întocmite de funcționarii Primăriei comunei B..
Față de cele mai sus expuse, instanța reține că cererea este întemeiată. Cât privește numărul de ore de activități ce urmează a fi prestate de intimat în folosul comunității, instanța reține că dispozițiile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora „prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore” reglementează cadrul general al acestei sancțiuni, durata maximă prevăzută de lege în situația aplicării acestei sancțiuni de către instanță, în condițiile art. 1 alin. 2 și art. 6-13 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 9 alin. 5 rap. la art. 391 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. în contradictoriu cu intimatul C. N. V., si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicată contravenientului C. N. V., prin procesul-verbal setia PA nr._/20.10.2012 încheiat de intimat, cu sancțiunea prestării unui număr de 100 ore activități în folosul comunității la Primăria Comunei B. . de activitate stabilite prin Hotararea Consiliului Local pentru stabilirea domeniilor de activitate in care contravenientii pot presta activitati in folosul comunitatii nr.3/28.01.2010.
La stabilirea numarului de ore ce urmeaza a fi prestate de catre intimatul-contravenient in folosul comunitatii, instanta a avut in vedere venitul minim pe economie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu intimatul C. N. – V., cu domiciliul în com. B., .. B..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei aplicată intimatului-contravenient prin procesul-verbal . nr._/20.01.2012 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unui număr de 100 ore de activități în folosul comunității la Primăria Comunei B., jud. Buzau, într-unul din domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Berc
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2014.
Președinte Grefier
B. M. – A. T. C.
Red. BMA 21.03.2014/ 4 EX
Tehnored TC
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 25/2014.... → |
|---|








