Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 10829/200/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 17 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., cu sediul în Focșani, ., jud. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta .>SRL, și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 19.06.2013 adresă comunicare relații, dovada comunicării procesului verbal contestat, certificat calificat pentru semnătura electronică, autorizația de control și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, după care:

Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.03.2012, sub nr._, petenta .. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012.

În motivarea plângerii petenta a arătat că procesul-verbal nu poarta semnatura agentului constatator.

In drept a invocat dispozitiile art. 5 alin. 2, ale art. 20 alin. 2 din OG nr. 2/2001, ale art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.

În dovedirea plângerii, petenta a arătat ca înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, proces verbal de constatare a contravenției contestat si dovada comunicarii acestuia.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Legal citată, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Prin sentinta civila nr._/25.06.2013 instanta a admis plangerea si a anulat procesul-verbal, retinand ca raspunderea contraventionala a petentului este prescrisa.

Prin decizia civila nr. 336/13.03.2014 Tribunalul Buzau a casat susmentionata sentinta si a trimis spre rejudecare cauza, aceasta fiind reinregistrata pe rolul primei instante sub nr._ .

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri pentru parti.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/22.02.2012 (fila 5) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta .. a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 02.09.2011, orele 14.25, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (121,35 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

În sarcina petentei a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temeinic întocmit.

Petenta a sustinut nulitatea procesului-verbal justificata de lipsa semnaturii agentului constatator.

Instanta observa ca procesul-verbal poarta mentiunea „acest document a fost generat si semnat electronic”.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001 „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”, iar potrivit dispozitiilor art. 7 ale aceluiasi act normativ „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”

Apărările petentei cu privire la lipsa semnăturii agentului contestator nu sunt pertinente, deoarece constată că procesul verbal de contravenție are încorporată semnătura electronică a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat (fila 21) și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, în condițiile art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.

Ordonanța 2/2001 nu condiționează valabilitatea procesului-verbal de existența unei semnături olografe a agentului constatator, ci impune doar ca procesul-verbal să fie semnat de acesta. Cum pe lângă semnătura olografă există reglementată și semnătura electronică, iar art. 16 din OG nr.2/2001 nu face diferență între cele două tipuri de semnătură, făcând aplicația principiului de interpretare potrivit căruia acolo unde lege nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, instanța concluzionează că procesul-verbal poate fi semnat atât olograf, cât și în format electronic, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 455/2001.

În cauza pendinte, procesul-verbal a fost generat electronic, având atașată o semnătură electronică, iar forma imprimată pe hârtie a fost comunicată petentei.

In consecinta, sustinerile petentei sub acest aspect apar ca neintemeiate.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.

În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei.

Instanța constată că rațiunea legii este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Față de cele de mai sus, instanța, reținând situația de fapt existentă la 02.09.2011, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 8 din OG nr.15/2002, fiind evidentă temeinicia procesului verbal contestat.

Instanța observă că finalitatea urmarită prin stabilirea obligației de achitare a unui tarif de utilizare a drumurilor nationale, astfel cum a fost circumstanțiată în conținutul art. 12 din OG nr. 15/2002, constă în „finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor”.

Pe lângă pericolul social generic, avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei, instanța are posibilitatea analizării existenței unui pericol social concret, apreciat de la caz la caz, în funcție de circumstanțele în care fapta a fost săvârșită și de circumstanțele care vizează persoana petentului.

Petenta nu a depus la dosarul cauzei dovezi din care sa rezulte existenta unor circumstante care sa justifice aplicarea unei sanctiuni mai usoare.

In ceea ce priveste tariful de despagubire la plata caruia petenta a fost obligata instanta observa ca potrivit art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, in cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal.

Art. 8 alin. 31 din O.G. nr. 15/ 2002 prevede ca despăgubirea se va achita în lei, la cursul de schimb stabilit potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 și 2, în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și va reveni acesteia ca venit extrabugetar.

Mai observa insa instanta ca potrivit ultimelor modificari aduse OG nr. 15/2001 prin Legea nr. 144/2012, tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a legii, se anuleaza.

In consecinta, fata de considerentele expuse, va admite in parte plangerea, va anula in parte procesul-verbal in sensul inlaturarii obligatiei petentei de plata a tarifului de despagubire, mentinand celelalte dispozitii ale actului sanctionatoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte plangerea privind pe petenta ., cu sediul în Focșani, ., jud. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.

Anuleaza in parte procesul-verbal . nr._/22.02.2012 in sensul inlaturarii obligatiei petentului de plata a tarifului de despagubire in cuantum de 28 de euro.

Mentine celelalte dispozitii ale procesului-verbal . nr._/22.02.2012.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

17.07.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU