Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 20379/200/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU

SECTIA CIVILA

Sentința civila nr._

Sedința publică de la 17.12.2014

Instanta constituită din:

Președinte - L. C. R.

Grefier - C. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile de fața având ca obiect plangere contraventionala, privind pe petentul P. N. si pe intimata I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU.

La apelul nominal facut in sedinta publica

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de grefiera de ședința, care invedereaza instantei ca procedura de citare este legal indeplinita, cauza a fost suspendata in temeiul art. 155 indice 1 Cod procedura civila, după care:

Instanta repune cauza pe rol, invoca din oficiu exceptia perimarii si retine cauza in pronuntare pe exceptia perimarii.

INSTANTA:

Din verificările actelor de la dosar rezultă cu ultimul act de procedura a fost îndeplinit la data de 08.11.2013, când cauza a fost suspendată în baza dispozitiilor art. 155¹ C.p.c., întrucât petentul nu si-a îndeplinit obligația stabilita in sarcina sa de a depune la dosar inscrisurile solicitate in vederea comunicarii catre intimat.

In conformitate cu dispozitiile art. 248 C.p.c., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar si in contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.

Instanta retine ca perimarea intervine de drept, fara nicio alta formalitate, instanta fiind chemata doar sa constate interventia acesteia.

Având în vedere ca în cauza de față nu s-a îndeplinit niciun act de procedura în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, din vina petentului, instanța urmează a admite exceptia si a constata perimată cererea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu de instanta.

Constata perimata plangerea contraventionala formulata de petentul P. N., cu domiciliul in comuna Tisau, ., in contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU, cu sediul in Buzau, .-10, judetul Buzau.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata in ședința publica, azi 17.12.2014.

P.: GREFIER:

L. C. R. C. M.

R.L.C.

22.12.2014, 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU