Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 8099/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul S. A. domiciliat in municipiul Buzau, strada . 6, . in contradictoriu cu intimatul IPJ B. - cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petentul S. A., a lipsit intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea a fost legal timbrata, procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei, intimatul a depus la dosar intampinare+ inscrisuri + CD, ce au fost comunicate si petentului, dupa care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României, art..94 C.p.c. art. 32 din OG 2/2001-
Instanta in baza art. 238 C.p.c. pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii procesului.
Petentul apreciaza ca aceasta cauza se poate solutiona la termenul de fata.
Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dosare existente pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca daca aceasta cauza nu se va solutiona la termenul de fata durata cercetarilor este de sase luni.
Petentul solicita in dovedirea plangerii incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru parti ca fiind legale, utile pertinente si concludente proba cu inscrisuri .
Instanta in baza art. 244 constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi in sedinta publica termen pentru solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c. acorda cuvantul in fond partilor.
Avand cuvantul in fond, petentul solicita admiterea plangerii, anularea procesului verbal de constatarea contraventiei si a masurilor dispuse in baza acestuia, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii aplicate cu sanctiunea avertisment.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 14.04.2014 sub nr._, petentul S. A. a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul IPJ Buzau, sa dispuna anularea procesului-verbal . nr._/10.04.2014 sau transformarea amenzii în avertisment
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a învederat că fiind bolnav a traversat . cu intenția de a merge la farmacia Max-Forma, în momentul traversării circulația era oprită, a recunoscut și în fața agentului constator contravenția, are o pensie foarte modestă
În drept au fost invocate art 31 din OG 2/2001
Prin adresa nr. C_/31.07.2014 ( fila 10 ), intimatul a inaintat intampinare ( fila 11) precum si un CD: ( filele 12 ) .
Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea plangerii contraventionale intrucat petentul a fost observat de agentul constator cum traversa prin loc nepermis deși . trecere pentru pietoni, abaterea a fost surprinsă și înregistrată pe hard-disk, după ce i s-a adus la cunoștință conducătorului auto contravenția săvârșită a fost întocmit procesul verbal
În drept au fost invocate art 205-208 C.p.civ
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înregistrare video ( CD depus la fila 12 dosar) și proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie: filele 4-6 dosar
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.04.2014, petentul a fost sanctionat cu 2 puncte amenda contraventionala in cuantum de 170 lei, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 167 alin 1 lit d din .R O.U.G. nr. 195/2002 republicata, constand in aceea ca, la data respectivă, ora 8,29 în municipiul B., a traversat partea carosabilă a bld Unirii Nord prin loc nepermis și neamenajat deși la aproximativ 30 m se afla un marcaj pietonal
Procesul verbal a fost semnat de petent .
Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31 din actul normativ anterior precizat.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Articolul 17 din același act normativ stipulează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.
Din coroborarea celor două articole anterior redate, rezultă că nu orice omisiune a elementelor enumerate de articolul 16 atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci doar lipsa elementelor prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001.
Nu s-ar putea susține că nerespectarea altor dispoziții legale sau omisiunea inserării celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 alineatul 1 ar rămâne fără sancțiune, motiv pentru care încălcarea acestor prevederi legale conduce la nulitatea procesului-verbal, devenind aplicabil regimul nulităților virtuale, așa cum este conturat în dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât art. 47 din OG nr. 2/2001 prevede că dispozițiile acesteia (OG nr. 2/2001) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În baza art. 175 alin.1 C.proc.civ., actul de este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Agentul constatator a inserat in procesul verbal pendinte toate imprejurarile in urma carora a fost aplicată sanctiunea contraventională, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiei fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii faptei.
În temeiul art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, iar in cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor; in acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Prin prisma dispozițiilor legale anterior redate, nesemnarea procesului verbal de către un martor în condițiile în care petentul refuză să semneze sau nu este de față ar conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție în măsura în care s-ar face dovada, prin orice mijloc de probă permis de lege, că partea a suferit o vătămare.
În speța însă nu a fost invocată și nici dovedită vreo vătămare suferită de petent urmare a lipsei semnăturii martorului asistent.
În ceea ce privește temeinicia, potrivit prevederilor art. 98 alin 4 lit a din OUG 195/2002 rep este contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I- a de sancțiuni contravenția în discuție pentru care se aplică 2 sau 3 puncte amendă; în plus, un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe econimie, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform pct 2 al art 98 din OUG 195/2002 rep.
Conform art 99 alin 1 pct 3 din OUG 195/2002 R „ Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice 3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice”
Potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, „ Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier „ iar conform art. 179 alin. 2 lit. a si b din H.G. nr. 1391/2006 „ Polițistul rutier, care acționează în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuții: a) să oprească vehiculele pentru control și să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor; b) să constate și să aplice sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa „ .
Instanța va avea în vedere pe de o parte înregistrarea video a abaterii, respectiv CD-ul depus la filele 12 dosar din care rezultă în mod indubitabil deosebit de clar săvărșirea faptei de către petent în modalitatea reținută în actul atacat.
Mai mult, petentul prin motivarea în fapt a plângerii a recunoscut săvârșirea faptei, ceea ce are valoare juridică probatorie a unei mărturisiri judiciare
Pe de alta parte procesul verbal de constatare a contraventiei ,in masura in care cuprinde constarile personale ale agentului constatator are forta probanta prin el insuși si constituie o dovadă suficientă a vinovatiei contestatorului cât timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. A conferi forta probantă unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovatiei, in sensul art.6 al.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In cauza A. vs România, Curtea a arătat că in orice sistem legal operează prezumtii de fapt si de drept, iar Convenția nu interzice in principiu astfel de prezumții, dar acestea trebuie sa respecte anumite limite rezonabile, tinând cont de gravitatea mizei si de conservarea drepturilor apararii.
Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul nu a facut in nici un fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie, instanta constată că forta probanta a acestuia nu a fost inlaturată.
Avându-se in vedere pericolul social al faptei savârsite ( art.5 al.5 din OG nr. 2/2001 ) precum si dispozitiile art.21 al.3 din OG nr. 2/2001, atitudinea procesuală a petentului care a recunoscut prin plângere săvârșirea faptei și a creat convingerea că regretând nu va mai repeta în viitor comportamentul contravențional, vârsta reclamantului, cuantumul pensiei lunare, instanta apreciază ca se impune înlocuirea amenzii cu avertisment
F. de aceste considerente, în temeiul art 34 al 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza a admite în parte plangerea contraventionala si a înlocui sancțiunea amenzii de 170 lei cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulata de petentul S. A. domiciliat in municipiul Buzau, strada . 6, . in contradictoriu cu intimatul IPJ B. - cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau.
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale în sumă de 170 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/10.04.2014 emis de intimat cu sancțiunea avertisment și menține restul măsurilor dispuse prin acesta.
Cu drept de apel la Tribunalul B. în termen de 30 zile de la comunicare
Cererea de apel se depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.12.2014.
P. GREFIER;
Red. P.F:N.
Tehnored. P.F.N./ 4 ex.
19.12.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 03/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 937/2014.... → |
|---|








