Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5899/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul V. C. M., domiciliat in municipiul Buzau, .. 2, judetul Buzau impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._ incheiat la data de 12.03.2013 in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau .-10, judetul Buzau.
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns petentul, martorii S. A. D., B. B., N. B., au lipsit intimatul si martorul O. I. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura este legal indeplinită, după care:
Instanta procedeaza la identificarea petentului V. C. M., datele de identitate ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr.677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Instanta procedeaza la identificarea martorilor S. A. D., B. B., N. B. datele de identitate ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr.677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
Dupa identificare si dupa ce li s-a adus la cunostinta ca marturia mincinoasa se pedepseste de lege cu inchisoarea, sub prestare de juramant, separat, la propunerea petentului, a fost audiata martora S. A. D., iar la propunerea intimatului martorii B. B. si N. B., depozitiile fiind consemnate si atasate la dosar.
Instanta nu va inlatura de la audierea martora petentului S. A. D., care a precizat ca este sotia petentului, dat fiind ca intimatul nu s-a opus audierii acesteia.
Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi in sedinta publica termen pentru solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c. acorda cuvantul in fond partilor.
Avand cuvantul in fond petentul solicita admiterea plangerii, anularea procesului verbal de constatarea contraventiei si a masurilor dispuse in baza acestuia, apreciind ca nu se face vinovat de cele retinute in sarcina sa.
Invedereaza instantei ca procesul verbal a fost incheiat de agentul de politie in lipsa sa, apreciind ca acesta trebuia sa fie incheiat in prezenta sa, pentru a avea posibilitatea sa spuna pararea cu privire la cele petrecute, precizand ca procesul verbal i-a fost comunicat prin posta. De asemenea invedereaza instantei ca s-au jignit reciproc, insa el nu l-a lovit pe patron iar pr
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională formulată în termen legal și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.03.2013 sub nr._, petentul V. C. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/12.03.2013 și exonerarea de plata amenzii stabilite .
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției întrucât în urma mai multor discuții pe tema angajării pentru postul de barman la societatea al cărui administrator este I. C. susținând că îi va face contractul de muncă și observând că amână acesta a solicitat plata zilelor deja lucrate iar acesta a avut ieșiri violente asupra sa țipând, aducându-i injurii și împingându-l să iasă din locație moment în care i-a răspuns cu câteva injurii dar nefăcând nici un gest violent, a părăsit civilizat incinta, nu a adus injurii sau expresii jignitoare la adresa nimănui, actul nu a fost întocmit la fața locului și nici în prezența sa fără verificarea situației de fapt, martorul care a semnat procesul verbal era minor
Plângerea nu a fost motivată în drept
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii deduse judecății, a arătat că în urma deplasării la fața locului a agentului constatator din patrula de poliție, în urma apelului de urgență 112, petentul nu a mai fost găsit la fața locului, administratorul a reclamat că în urma discuțiilor contradictorii în incinta barului angajatul său i-a adresat cuvinte jignitoare și l-a lovit cu pumnul în zona feței după care a părăsit localul, în urma verificărilor patrulei a rezultat faptul că petentul se face vinovat de cele sesizate și a luat măsura sancționării contravenționale
În drept au fost invocate art 205-208 C.p.civ
Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba testimonială ( depozițiile martorilor S. A. D., N. B. M., B. B. fiind consemnate la filele 51-53 dosar) și proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie filele 3,18-19 dosar.
Instanța analizând întregul material probator administrat în cauză, reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 12.03.2013, întocmit de intimat, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea în data respectivă, orele 15,36 a contravenției prevăzute de art 3 pct 24 din Legea nr 61/1991 R constând în aceea că în timp ce se afla în mun B., . barului Raindrops Cafe a participat la scandal împotriva numituluiIonașcu C. C. de 45 ani domiciliat în mun B., ., lovindu-l cu pumnul în zona feței ; ca urmare a fost stabilită în sarcina petentului o amendă în cuantum de 500 lei
Procesul verbal nu a fost semnat de petent, însă a fost întocmit în prezența unui martor asistent, fila 10 dosar
Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31din actul normativ anterior precizat.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Articolul 17 din același act normativ stipulează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.
Din coroborarea celor două articole anterior redate, rezultă că nu orice omisiune a elementelor enumerate de articolul 16 atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci doar lipsa elementelor prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001.
Nu s-ar putea susține că nerespectarea altor dispoziții legale sau omisiunea inserării celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 alineatul 1 ar rămâne fără sancțiune, motiv pentru care încălcarea acestor prevederi legale conduce la nulitatea procesului-verbal, devenind aplicabil regimul nulităților virtuale, așa cum este conturat în dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât art. 47 din OG nr. 2/2001 prevede că dispozițiile acesteia (OG nr. 2/2001) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În baza art. 175 alin.1 C.proc.civ., actul de este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
Agentul constatator a inserat in procesul verbal toate imprejurarile in urma carora a fost aplicată sanctiunea contraventională, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiei fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii faptei, astfel încât instanța va înlătura susținerile contrare ale petentului.
În temeiul art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, iar in cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor; in acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Prin prisma dispozițiilor legale anterior redate, nesemnarea procesului verbal de către un martor în condițiile în care petentul refuză să semneze sau nu este de față ar conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție în măsura în care s-ar face dovada, prin orice mijloc de probă permis de lege, că partea a suferit o vătămare.
În speța însă procesul verbal a fost semnat de un martor, născut în anul 1995- CNP înscris în act, cum martorul asistent atestă nu veridicitatea situației de fapt ci împrejurarea ce a condus la nesemnarea procesului verbal de petent, reclamantul nu a negat absența sa la data întocmirii procesului verbal, instanța apreciază că toate susținerile referitoare la vârsta martorului nu pot conduce la anularea acestuia.
Examinând în continuare temeinicia procesului-verbal, instanța reține că înscrisurile depuse de intimat la dosarul cauzei, filele 18-20 fac dovada, în mod indubitabil, a încălcării dispoziției legale de către petent în cazul contravenției în discuție.
Potrivit art 3 pct 24 din Legea nr 61/1991R astfel cum era în vigoare la data săvârșirii contravenției „ - Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 24) provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”
Potrivit art 4 lit b din același act normativ „ Contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează: b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28)”
Procesul verbal de constatare a contraventiei ,in masura in care cuprinde constarile personale ale agentului constatator are forta probanta prin el insuși si constituie o dovadă suficientă a vinovatiei contestatorului cât timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. A conferi forta probantă unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovatiei, in sensul art.6 al.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In cauzaAnghel vs România, Curtea a arătat că in orice sistem legal operează prezumtii de fapt si de drept, iar Convenția nu interzice in principiu astfel de prezumții, dar acestea trebuie sa respecte anumite limite rezonabile, tinând cont de gravitatea mizei si de conservarea drepturilor apararii.
În raportul întocmit de agentul constatator se arată că la data respectivă ,făcând parte din patrula de poliție, în urma apelului de urgență 112, deplasându-se la barul descris în procesul verbal, petentul nu a mai fost găsit la fața locului, numitul Ionascu C. C. a reclamat că în urma discuțiilor contradictorii în incinta barului angajatul său i-a adresat cuvinte jignitoare și l-a lovit cu pumnul în zona feței, agentul constator a constat direct că respectivul avea semne de lovire în zona feței.
Descrierea din raportul agentului constatator este confirmată de înscrisurile depuse la filele 19-20 dosar
Aceeași situație de fapt rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză și care confirmă faptul participării efective a petentului la scandalul din incinta barului ce avea mai mulți consumatori la data respectivă.
In cauza de fata, intimatul a facut dovada existentei faptei contraventionale retinute prin procesul-verbal în discuție precum si a legaturii de cauzalitate intre fapta contraventională si urmarea imediata.
Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul nu a facut in nici un fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie, instanta constată că forta probanta a acestuia nu a fost inlaturată
Avându-se in vedere pericolul social al faptei savârsite ( art.5 al.5 din OG nr. 2/2001 ) precum si dispozitiile art.21 al.3 din OG nr. 2/2001, reținând că petentul, prin atitudinea lui procesuală, nu a demonstrat că regretă în vreun fel savârșirea contravenției, instanta apreciază ca sanctiunea aplicată acestuia a fost bine individualizată, nu a fost aplicat cuantumul maxim al amenzii prevăzute de lege, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu avertisment sau reducerea cuantumului acesteia.
F. de aceste considerente, în temeiul art 34 al 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala si a mentine ca fiind temeinic si legal intocmit procesul-verbal în discuție intocmit de intimat precum si masurile dispuse in baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulata de petentul V. C. M., domiciliat in municipiul Buzau, .. 2, judetul Buzau impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei . nr._ incheiat la data de 12.03.2013 in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau .-10, judetul Buzau.
Cu drept de apel la Tribunalul B. în termen de 30 zile de la comunicare
Cererea de apel se depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.11.2014.
P. GREFIER;
Red. P.F.N.
Tehnored. P.F.N./4 ex.
09.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2014.... | Succesiune. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








