Succesiune. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 21359/200/2014
DOSAR NR. 21._
ROMANIA
JUDECATORIA B. – J. B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18.386
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 10.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
GREFIER: P. L. – S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect succesiune – ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta Z. E., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâții P. I., cu domiciliul în mun. București, ., ., ., scetor 1, C. C., cu domiciliul în ., P. Ș. – la fam. P. Criatina, cu domiciliul în ., B. S., cu domiciliul în ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns pârâții C. C., P. Ș., B. S., personal, lipsind reclamanta Z. E. și pârâtul P. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, părțile fiind citate cu mențiunea că urmează a se pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., dar și de a achita taxa de timbru în cuantum de 3% din valoare.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 219 C.proc.civ., procedează la identificarea pârâților C. C., P. Ș., B. S., datele de identificare ale acestora regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Având în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă împuternicire avocațială de către d-na avocat M. D., instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a se prezenta apărătorul reclamantei.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au răspuns pârâții C. C., P. Ș., B. S., personal, lipsind reclamanta Z. E., reprezentată de avocat M. D., conform împuternicirii avocațiale . nr._/18.09.2014, și pârâtul P. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, părțile fiind citate cu mențiunea că urmează a se pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., dar și de a achita taxa de timbru în cuantum de 3% din valoare.
Se prezintă d-na avocat M. D., care depune la dosarul cauzei taxă de timbru în cuantum de 657 de lei, achitată prin chitanța . nr. 2255/28.10.2014, apreciind că reprezintă 3% din valoarea de 19.887 de lei, valoarea masei succesorale, prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare.
La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei arată că ultimul domiciliu al defuncților P. D. și P. M. a fost în ..
Instanța de judecată, în temeiul art.118, al art. 130 alin. 2, art. 131 alin. 1 si al art. 132 alin. 1, raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ., având în vedere faptul că în ultimul domiciliu al defuncților P. D. și P. M. a fost în ., localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Râmnicu Sărat, invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.09.2014 sub număr unic de dosar_, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta Z. E. a chemat în judecată pe P. I., C. C., P. Ș. și B. S., solicitând instanței să constate deschisă succesiunea defuncților P. D., decedat la data de 17.04.2005 în . și P. M., decedată la data de 05.06.2013, în ., să constate calitatea de moștenitori și masa succesorală, precum și sistarea stării de indiviziune de pe urma defuncților, prin atribuirea în natură a bunurilor ce le revin. De asemenea, a solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că părțile sunt moștenitori acceptanți ai celor doi defuncți, în calitate de fii descendenți.
Referitor la averea succesorală rămasă de pe urma def. P. D., arată că aceasta se compune din ½ din casa de locuit și suprafața de 20.300 mp teren, conform TP nr._/78 din 19.05.2003, moștenitorii acestuia fiind P. M., în calitate de soție supraviețuitoare și Z. E., P. I., C. C., P. Ș. și B. S., în calitate de descendenți.
În ceea ce privește averea succesorală rămasă de pe urma defunctei P. M., aceasta se compune din cota de 5/8 din imobilul casă de locuit și 3/8 din suprafața de 20.300 mp teren, conform TP nr._/78 din 19.05.2003, iar moștenitori acceptanți sunt părțile din acest dosar.
Cererea a for întemeiată în drept pe dispozițiile art. 953 și 1143 CC.
Odată cu cererea, s-a depus Anexa 24 – def. P. M. (fila 8 – 9), anexa 24 – def. P. D. (fila 10 – 11), certificat de atestare fiscală (fila 12 - 13), TP nr._/78 din 19.05.2003, emis pe numele P. S. D. (fila 14), certificat de deces P. D. (fila 15), certificat de deces P. M. (fila 16), certificat de căsătorie P. D. – S. M. și cupon pensie P. M. (fila 17), certificat de naștere S. M. și BI P. M. (fila 18), certificat de naștere P. I. (fila 19), certificat de naștere și căsătorie – Z. E. (fila 20), declarație de acceptare P. I. (fila 21), declarație de acceptare Z. E. (fila 22 – 23), certificat verificare RNNEOS (fila 24 - 27).
Instanța a stabilit direct termen, la data de 10.11.2014, părțile fiind citate cu mențiunea că se va pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., dar și să achite taxă de timbru 3% din valoare.
La termenul stabilit, reclamanta a prezentat instanței chitanța prin care a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 657 lei, rămânând, desigur, ca instanța competentă să aprecieze asupra întinderii cuantumului taxei datorate.
La acest termen, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei B., a pus-o în discuția părților și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Analizând cu prioritate excepția invocată, potrivit prevederilor art. 248 al 1 C.P.C., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 131, al. 1 C.P.C., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Obiectul prezentului dosar este constituit de o cerere privitoare la moștenire.
Or, în privința unor astfel de cereri, art. 118 al. 1 C. arată că acestea sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, iar al. 2 al aceluiași articol, arată că cererile formulate potrivit al. 1 care privesc mai multe moșteniri sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.
În cauză, potrivit susținerilor părților, dar și din evidențele rezultate din certificatele de deces depuse în cauză, ambii defuncți au avut ultimul domiciliu în ., localitate care se află, conform prevederilor H.G. nr. 337/ 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Rm. Sărat.
Având în vedere că legiuitorul califică în acest caz competența ca fiind exclusivă, în cauză ne aflăm în cazul necompetenței de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 129 al. 2 pct. 3 C., competența aparținând, potrivit regulilor arătate, Judecătoriei Rm. Sărat, iar părțile nu o pot înlătura.
Văzând dispozițiile art. 129 al. 2 pct. 3 C. și art. 132 C., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei înregistrată sub nr._, având ca obiect „succesiune – ieșire din indiviziune”, în favoarea Judecătoriei Rm Sărat, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei înregistrată sub nr._, având ca obiect „succesiune – ieșire din indiviziune”, formulată de reclamanta Z. E., domiciliată în com. Gălbinași, ., în contradictoriu cu pârâții P. I., domiciliat în mun. București, ., ., ., sector 1, C. C., domiciliată în com. Mărgăritești, ., P. Ș. – la fam. P. C., în com. Mărgăritești, . și B. S., domiciliată în com. Beceni, . în favoarea Judecătoriei Rm Sărat, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2014.
P. GREFIER,
N. N. P. L. – S.
Red NN/Tehnored.PLS
4 ex/ 03.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6419/2014.... → |
|---|








