Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 8779/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 26.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – C. A. M.

GREFIER – N. E. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul B., ., J. B., în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B., cu sediul în ., KM 114+165, J. B., și D. G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE GALATI, cu sediul în G., ., J. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată procedura este legal îndeplinită, petenta a depus prin serviciul registratură al Judecătoriei B. ordin de deplasare și foaie de parcurs, după care:

În baza art. 244 Cod proc. civ declară cercetarea procesului încheiată și fixează astăzi termen în ședință publică pentru soluționarea cauzei.

În baza art. 392 Cod proc. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare având în vedere solicitarea părților de soluționare a cauzei în lipsă.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 31.05.2013 si înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Buzau, petenta S.C. C. P. S.R.L. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție NR.61/22.05.2013 ./20 nr._ incheiat la data de 22.05.2013 de intimatul AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B., solicitând admiterea acțiunii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 6000 de lei respectiv obligarea petentei la restituirea bunurilor confiscate mentionate in Adeverinta de retinere nr. 24/22.05.2013.

In fapt, prin plângerea formulată petenta a învederat instanței ca la data de 22.05.2013 a fost oprit pentru control in localitatea Mihailesti autoturismul marca Volkswagen cu numarul de inmatriculare_ aflat in proprietate sa condus de catre P. G..

In urma verificarilor efectuate in compartimentul de marfa au fost gasite bunuri neinsotite de documente de provenienta: Pampers Active Baby 4-9 kg bax 10=960 bucati, Pampers Active Baby 7-14 kg bax 40=3280 bucati, Pampers Active Baby 11-18 kg bax 10=680 bucati, Pampers New Baby 3-6 kg bax 9=972 bucati. Prin urmare petentei i-a fost aplicata amenda contraventionala in cuantum de 6000 de lei. Petenta apreciaza ca nu a savarsit fapta retinuta in sarcina sa deoarece detinea documente de provenineta pentru intreaga marfa transportata care fusese achizitionata din acelasi loc, deci inclusiv pentru marfa care a fost confiscata. La momentul aplicarii sanctiunii contraventionale datorita oboselii acumulate in urma perioadei lungi in care a condus soferul nu a gasit factura ce atesta achizitionarea marfii cu pricina, factura pe care petenta este in masura sa o prezinte instantei de judecata.

In drept au fost invocate prevederile O.G. 2/2001.

Plangerea formulata a fost scutita de la plata taxei judiciare de timbru avand in vedere dispozitiile legale incidenta la momentul formularii acesteia.

In probatine petentul a inteles sa se prevaleze de proba cu inscrisuri depunand in copie certificata procesul verbal contestat, adeverinta de retinere a bunurilor nr. 24/22.05.2013, facturile cu . nr. 104 si 105/22.05.2013.

In termen legal intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare aceasta a aratat ca la data de 22.05.2013 orele 13:10 a fost oprita pe raza localitatii Mihailesti judetul Buzau autoutilitara marca Volkswagen cu numarul de inmatriculare_ condus de catre domnul P. G.. In urma controlului efectuat in compartimentul de marfa s-a constatat ca o parte din marfurile transportate nu erau insotite de documente de provenienta, motiv pentru care s-a procedat la confiscarea acestora. Intimata apreciaza ca Decizia nr, I din 18.02.2002 a ICCJ de care se prevaleza petenta nu este incidenta in cauza aceasta gasindu-si aplicarea doar in situatii speciale ce nu se regasesc in speta de fata. In acceptiunea intimatei la momentul opririi in trafic petenta nu detinea niciun fel de documente de provenienta pentru o parte din marfa transportat facturile prin care acesta doreste sa dovedeasca modalitatea de achizitionare a bunurilor fiind emise pro causa ulterior aplicarii sanctiunii contraventionale pentru a asigura sustragerea de la aplicarea acesteia.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. 2 al. 1 lit. f si art. 4 al. 1 din Legea 12/1990

În cauza în temeiul art. 258 NCPC instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de către petenta.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de contravenție NR.61/22.05.2013 ./20 nr._ incheiat la data de 22.05.2013 de către intimata, petent a fost sancționata contravențional cu amendă în suma de 6000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.1 lit. e din Legea 12/1990, și sancționată de art. 2 al. 1 lit. f din aceeasi lege retinandu-se că la data de 22.05.2013 orele 13:10 a fost oprita pe raza localitatii Mihailesti judetul Buzau autoutilitara marca Volkswagen cu numarul de inmatriculare_ condus de catre domnul P. G.. In urma controlului efectuat in compartimentul de marfa s-a constatat ca o parte din marfurile transportate nu erau insotite de documente de provenienta.

Ca sanctiune contraventionala complementara prin acelasi proces verbal s-a dispus confiscarea marfurilor neinsotite de documente de provenienta evidentiate in Adeverinta de retinere nr. 24/22.05.2013 .

Petentul a semnat procesul verbal consemnand obiectiunile sale la starea de fapt retinuta de catre agentul constatator.

Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, înainte de a proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța are obligația de a verifica dacă plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal. În speță instanța constată că plângerea analizată a fost formulată înăuntrul termenului legal 15 zile de la înmânarea procesului verbal.

Cat priveste controlul de legalitate, instanta constata ca procesul-verbal respecta dispozitiile imperative ale legii, nefiind incidenta niciuna dintre cauzele de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie contine mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator. Acesta a fost semnat de către petenta care a consemnat obiectiunile sale la starea de fapt retinuta de catre agentul de politie.

Potrivit art. art.1 lit. e din Legea 12/1990, și sancționată de art. 2 al. 1 lit. f din aceeasi lege constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 6.000 la 20.000 lei efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

Cat priveste controlul de temeinicie, a procesului verbal contestat instanța constată că acesta este neintemeiat deoarece petenta nu a savarsit fapta contraventionala retinuta in sarcina sa. Instanta retine ca in speta sunt pe deplin aplicabile argumentele retinute de catre instanta suprema in cuprinsul Deciziei nr. I din 18 februarie 2002 depusa de catre petenta in sustinerea plangerii formulata. Astfel in masura in care contravenientul dovedeste provenienta licita a bunurilor ce nu erau insotite de documentele necesare in acest sens la momentul constatarii contraventiei se impune exonerarea aceestuia de la sanctiunea aplicata si restituirea marfii confiscate. In speta prin factura cu . nr. 105/22.05.2013 fila nr. 11 din dosar petenta a dovedit provenienta licita a bunurilor confiscate astfel incat nu se justifica mentinerea amenzii contraventionale aplicate acesteia. Chiar daca soferul autoutilitarei nu a fost in masura sa prezinte acest document la momentul controlului marfurilor transportate, din moment ce o astfel de factura a fost emisa, in sarcina petentei nu poate fi retinuta o fapta de natura contraventionala. Scopul sanctiunilor contraventionale instituite de catre Legea 12/1990 este acela de a asigura fiscalizarea comertului cu marfuri si a impiedica comerciantii sa se sustraga de la plata taxelor si impozitelor aferente activitatii desfasurate prin nedeclararea marfurilor vandute si implicit a veniturilor obtinute. Or din moment ce petenta a exhibat in prezentul litigiu factura fiscala de care intelege sa se prevaleze aceasta beneficiza de o prezumtie de legalitate a operatiunilor comerciale derulate, organele fiscale abilitate avand posibilitate de a stabili pe calea efectuarii de controale daca operatiunea comerciala atestata de factura cu pricina este reala si daca a fost inregistrata in mod corespunzator atat in contabilitatea societatii comerciale emitente cat si in contabilitatea paratei. Prin urmare pana la proba contrarie ce nu a fost administrata in prezenta cauza, factura de care se prevaleaza petenta este valida, produce efecte juridice, fiind apta pentru a fi folosita drept document justificativ al marfurilor transportate. Prin urmare instanta va inlatura sustinerile intimatei potrivit carora factura a fost emisa pro causa uletrior aplicarii sanctiunii contraventionale.

In concluzie de vreme ce petenta a prezentat in fata instantei de judecata documente justificative pentru marfa transportata, nu se mai impune mentinerea sanctiunii contraventionale aplicate acesteia, amenda astfel aplicata urmand a fi anulata de catre instanta.

In ceea ce priveste marfa confiscata instanta retine ca potrivit art. 41 al. 2 din O.G. 2/2001 in caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept. Prin urmare in deoarece in cauza procesul verbal de contraventie a fost anulat se impune restituirea catre petenta a marfurilor confiscate mentionate in Adeverinta de retinere nr. 24/22.05.2013.

Pentru aceste motive instanța va admte plangerea contraventionala formulata de catre petent si va anula procesul verbal contestat precum si masurile si sanctiunile dispuse prin acesta dispunand restituirea de indata catre petenta a bunurilor confiscate mentionate in Adeverinta de retinere nr. 24/22.05.2013

Instanța ia act că niciuna din părți nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contraventionala formulată de petenta S.C. C. P. S.R.L., cu sediul B., ., J. B., în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE B., cu sediul în ., KM 114+165, J. B..

Anulează procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției NR.61/22.05.2013 ./20 nr._ si sancțiunile și măsurile dispuse prin acesta inclusiv măsura confiscării bunurilor menționate în Adeverința de reținere a bunurilor nr. 24/22.05.2013.

Dispune restituirea de indata catre petenta a bunurilor confiscate respectiv Pampers Active Baby 4-9 kg bax 10=960 bucati, Pampers Active Baby 7-14 kg bax 40=3280 bucati, Pampers Active Baby 11-18 kg bax 10=680 bucati, Pampers New Baby 3-6 kg bax 9=972 bucati.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. M. N. E. D.

Red.: CAM

Tehnored.: NED

4ex./ 09.01.2015 Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidența sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU