Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 16665/200/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 21.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. F.
GREFIER: E. L. D.
Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul . SRL cu sediul în com. M., .. B., în contradictoriu cu intimata AJFP B. – INSPECȚIA FISCALĂ din cadrul DGRFP G., cu sediul în mun. B., ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista amânărilor fără discuții, a răspuns intimata, prin consilier juridic V. E. ce depune la dosar delegație, lipsă fiind petentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:
Intimata, prin consilier juridic, solicită amânarea cauzei întrucât procedura de citare cu petentul nu este legal îndeplinită.
Față de solicitarea intimatei, prin consilier juridic, de amânarea a cauzei deoarece procedura de citare cu petentul nu este legal îndeplinită, instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită, motiv pentru care dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:
Instanța procedează la lăsarea cauzei la a doua strigare, potrivit dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Internă, întrucât nu s-a prezentat nimeni.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se afla la primul termen de judecata după ce a fost parcursă procedura prealabilă, cererea este legal timbrata, intimata a depus întâmpinare ce a fost comunicata petentului, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material si teritorial în temeiul art. 94, pct. 4 C.pr.civ.
În temeiul art. 238 C.pr.civ, instanța estimează durata cercetării procesului la 30 zile.
Instanța constată că intimata a invocat prin întâmpinare excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.08.2014, sub nr._, petentul . SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul AJFP B. – Inspecția Fiscală din cadrul DGRFP G., anularea procesului-verbal de contravenție ./2009 nr._/14.05.2014 și exonerarea sa de la plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea amnezii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 14.05.2014 ca urmare a inspecției fiscale întreprinse de către intimată a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor art. 220 din legea 571/2003 privind Codul Fiscal.
Arată petenta că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile în temeiul cărora a fost sancționată, fiind în prezența unor compensări fără numerar, aceasta procedând la stingerea obligațiilor de plată între două persoane juridice până la concurența celei mai mici dintre ele,prin protocol de compensare, în limitele datoriilor reciproce.
Mai învederează petenta că nu au fost respectate condițiile de formă însă nu și cele de fond.
În subsidiar aceasta a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a avertismentului.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de constatare a contravenției contestat și protocolul de achitare a datoriilor.
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.(fila 25)
În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale arătând că procesul verbal contestat a fost înmânat petentei la data de 14.05.2014, iar plângerea formulată de către aceasta a fost înregistrată pe rolul judecătoriei B. în data de 05.08.2014, cu încălcarea termenului imperativ de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG 2/2001.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Întâmpinării i-au fost anexată documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal ./2009 nr._/14.05.2014.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 21.11.2014, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității invocată de intimat prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ./2009 nr._/14.05.2014, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 100.000 de lei pentru încălcarea art. 220 din Legea 571/2003.
Petenta a semnat procesul verbal de contravenție, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar (fila 6-7 și 61-62).
Instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale pentru următoarele considerente:
În temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității formulării plângerii, excepție de procedură, absolută și peremptorie, care face de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Actul de sancționare a fost înmânat petentului, în condițiile art. 25 rap. la art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, la data de 14.05.2014, astfel cum reiese din procesul-verbal . nr. A/2009 nr._/14.05.2014 depus la dosar la fila 6-7.
Instanța mai reține că petenta nu a negat că a semnat procesul verbal de contravenție.
În aceste condiții petenta era îndreptățit să formuleze plângerea contravențională în termenul prevăzut de art. 31 din același act normativ, respectiv în 15 zile de la data comunicării actului, calculate în conformitate cu art. 181 alin. 1 C.pr.civ, adică pe zile libere, neintrând la socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul. Or, petentul a formulat plângerea la data de 04.08.2014 aceasta fiind data depunerii cererii prin poștă de către petent la Judecătoria B. (fila 2). De la data de 14.05.2014, data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției, și până la data de 04.08.2014, data formulării plângerii, au trecut mai mult de 15 zile.
Față de cele reținute, având în vedere ca petentul nu s-a conformat dispozițiilor menționate, formulând plângerea pe data de 04.08.2014, cu încălcarea termenului de decădere instituit prin lege, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii invocată de instanță din oficiu și va respinge plângerea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimat prin întâmpinare.
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul . SRL cu sediul în com. M., .. B., în contradictoriu cu intimata AJFP B. – INSPECȚIA FISCALĂ din cadrul DGRFP G., cu sediul în mun. B., ., jud. B., ca tardiv formulată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 21.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. I. E. L. D.
Red. F.I.
Tehnored. D.E.L
4 ex./ 08.12 .2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1161/2014.... → |
|---|








